Sunteți considerat(ă) victimă a unei infracțiuni dacă ați suferit prejudicii ca urmare a unei infracțiuni, de exemplu dacă ați fost rănit(ă) fizic sau dacă vi s-a cauzat vreun prejudiciu (bunurilor dumneavoastră corporale sau necorporale) ca urmare a unui eveniment care constituie o infracțiune în temeiul legislației naționale. Legea acordă victimelor anumite drepturi și privilegii care pot fi exercitate înainte, în timpul și după încheierea procedurilor judiciare.
În Slovacia, procedura penală începe cu o anchetă penală desfășurată de poliție, în cadrul căreia sunt colectate probe privind fapta penală și autorul acuzat de săvârșirea ei. Dacă există suficiente probe, procedura continuă în instanță. Procesul se încheie cu pronunțarea de către instanță a unei hotărâri în care se stabilește fie vinovăția pârâtului, fie că acesta trebuie achitat. În această hotărâre instanța se pronunță și în legătură cu eventuala dumneavoastră cerere de a primi despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-ați suferit. Împotriva acestei hotărâri puteți introduce o cale de atac la o instanță superioară.
Faceți clic pe linkurile de mai jos pentru a găsi informațiile de care aveți nevoie:
1 - Drepturile mele în calitate victimă a unei infracțiuni
2 - Denunțarea unei infracțiuni și drepturile mele pe parcursul anchetei sau al procesului
3 - Drepturile mele după proces
5 - Drepturile pe care le am în materie de sprijin și asistență