În anul 2001, prin ordin al ministrului justiţiei, a fost înfiinţată Rețeaua de corespondenți locali în domeniul asistenţei judiciare internaţionale, pe modelul Rețelei Judiciare Europene.
În martie 2004, această Reţea a fost reorganizată, prin două ordine ale ministrului justiţiei, în două reţele specializate Reţeaua Judiciară Română în materie penală - corespondenta Reţelei Judiciare Europene - şi Reţeaua Judiciară Română în materie civilă şi comercială - corespondenta Reţelei Judiciare Europene în materie civilă şi comercială.
Ulterior, Reţeaua Judiciară Română în materie civilă şi comercială a fost reorganizată succesiv în 2005, 2007, 2010, 2014, 2016, 2019, 2022 și 2024 urmare modificărilor legislației UE în domeniu și dinamicii personalului din sistemul judiciar intern.
Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2656/C/06.11.2024 a fost făcută ultima actualizare în conformitate cu Decizia nr. 568/2009/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 iunie 2009 de modificare a Deciziei 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001. Ordinul a fost elaborat in aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/2008.
România a desemnat trei puncte naţionale de contact pentru Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială. Punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene în materie civilă şi comercială se află în cadrul Ministerului Justiţiei. Prin acestea este asigurată îndeplinirea atribuţiilor Reţelei Judiciare Europene în materie civilă şi comercială.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 6 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2656/C/06.11.2024, Reţeaua Judiciară Română în materie civilă şi comercială este alcătuită din câte un judecător, în calitate de membru titular, şi câte un judecător, în calitate de membru supleant, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, precum şi de la instanţele/secţiile specializate pentru minori şi familie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi funcţionari publici din Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, care îndeplineşte atribuţii care revin Ministerului Justiţiei, în calitate de autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie civilă şi comercială; câte un reprezentant desemnat de asociaţiile profesionale ale notarilor publici, executorilor judecătoreşti, avocaţilor și mediatorilor. Punctele naţionale de contact pentru Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială sunt membrii de drept în Reţeaua Judiciară Română în materie civilă şi comercială.
Judecătorii membri Reţelei Judiciare Române au fost desemnați prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii.