1 Legea statului membru prevede norme speciale care, din cauza destinației economice, familiale sau sociale ale anumitor bunuri imobile, ale anumitor întreprinderi sau ale altor categorii speciale de bunuri situate în acest stat membru, impune anumite restricții privind succesiunile sau care afectează succesiunile în ceea ce privește acele bunuri?
Există norme care limitează drepturile succesorale la anumiți membri ai familiei în cazul transferului de locuințe sociale sau de terenuri alocate anumitor categorii (de exemplu, exilații din Iugoslavia după Al Doilea Război Mondial) și destinate agriculturii.
Limitările respective sunt în curs de dispariție, deoarece actele legislative ulterioare au permis neaplicarea acestora (de exemplu, prin compensarea entității care a construit locuințele sociale) sau termenele de aplicare a limitărilor prevăzute de legislație au expirat.
2 În temeiul legii statului membru, aceste norme speciale se aplică succesiunii în ceea ce privește bunurile menționate anterior indiferent de legea aplicabilă succesiunii?
Da, există norme care pot limita succesiunea la anumiți membri ai familiei (de exemplu, pentru terenurile agricole alocate din motive sociale, succesiunea poate fi limitată la membrii de familie care continuă activitatea agricolă).
3 În temeiul legii statului membru, există proceduri speciale pentru a garanta respectarea normelor speciale menționate anterior?
Nu există proceduri speciale pentru verificarea sau controlul respectării normelor în cauză.