1 Care sunt costurile unui proces și cine ar trebui să le suporte în mod normal?
Pentru a introduce o acțiune în instanță, reclamantul trebuie să plătească taxe judiciare și orice taxe aferente asistenței juridice acordate de un avocat. Acestea sunt cheltuielile de judecată. Dacă instanța îi dă câștig de cauză reclamantului, aceasta obligă, de obicei, partea căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantului. În acest caz, cheltuielile reclamantului din proces cad în sarcina părții căzute în pretenții.
2 Ce presupune asistența juridică?
Asistența juridică este asistența acordată unui justițiabil în ceea ce privește un interes juridic care îl afectează personal în mod direct, în măsura în care dispozițiile legislative sau dispozițiile conexe prevăd o astfel de asistență juridică. În cazul asistenței juridice subvenționate, costurile avocatului sunt suportate de stat.
3 Care sunt cerințele pentru acordarea asistenței juridice?
Dreptul la asistență juridică depinde de veniturile dumneavoastră și de tipul de interes care este apărat. Puteți găsi mai multe informații pe site-ul web al Consiliului pentru asistență juridică (Raad voor Rechtsbijstand). Home - Rechtsbijstand.
4 Poate fi obținută asistență juridică pentru toate litigiile?
Da. În Țările de Jos, asistența juridică (subvenționată) se acordă în etapa consultațiilor juridice, pentru toate tipurile de proceduri. A se vedea însă și răspunsul la întrebarea anterioară. În Țările de Jos există, de asemenea, medierea subvenționată.
5 Există o procedură specifică pentru urgențe?
În dreptul civil, este posibil să se inițieze proceduri privind măsuri provizorii. În dreptul administrativ, este posibil să se solicite o măsură provizorie în orice etapă a procedurii, indiferent dacă este vorba de plângerea inițială sau de calea de atac în primă sau în a doua instanță.
6 De unde pot obține formularul de cerere privind asistența juridică?
În Țările de Jos, cererea de asistență juridică subvenționată este, în principiu, trimisă Consiliului pentru asistență juridică de către un avocat. În acest scop, avocatul trebuie să fie înregistrat la Consiliul pentru asistență juridică.
Sunteți cetățean al unui alt stat membru al UE? În acest caz puteți depune o cerere prin intermediul autorității emitente din țara dumneavoastră (de obicei, Ministerul Justiției, o instanță judecătorească sau o altă organizație special desemnată). Cererea va fi transmisă autorității de primire din Țările de Jos, și anume Consiliului pentru asistență juridică.
7 Ce documente trebuie depuse cu formularul de cerere privind asistența juridică?
Dreptul la asistență juridică subvenționată este evaluat prin intermediul unei analize financiare și al unei analize a interesului (a se vedea punctele 3 și 4). În scopul efectuării analizei financiare, trebuie să furnizați Consiliului pentru asistență juridică documente justificative din care să reiasă ce venituri anuale aveați în urmă cu doi ani. Dacă puteți demonstra că îndepliniți condițiile pentru a beneficia de asistență juridică subvenționată în statul dumneavoastră membru, acest lucru va fi suficient pentru Consiliul pentru asistență juridică.
În scopul efectuării analizei financiare, trebuie să prezentați documente justificative care să dovedească importanța acțiunii, de exemplu obiectul cauzei, cuantumul sumei de bani în cauză, și din care să reiasă dacă sunt vizate sau nu interesele societății dumneavoastră sau ce măsuri ați luat pentru a soluționa litigiul.
8 Unde trebuie depusă cererea de asistență juridică?
Raad voor Rechtsbijstand (Consiliul pentru asistență juridică)
Postbus 70503
5201 CD Den Bosch
Nederland
9 Cum pot afla dacă am dreptul la asistență juridică?
Veți primi o decizie scrisă privind cererea dumneavoastră, prin care veți fi informat dacă vi s-a acceptat cererea. Dacă aveți un avocat, decizia îi va fi trimisă și acestuia. Dacă nu vi s-a acceptat cererea, aveți posibilitatea să introduceți o cale de atac.
10 Ce ar trebui să fac în cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică?
Dacă sunteți eligibil(ă) pentru asistență juridică subvenționată, în majoritatea cazurilor va trebui să plătiți avocatului o contribuție proprie; cuantumul contribuției este stabilit de Consiliul pentru asistență juridică.
11 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică, cine îmi va alege avocatul?
În Țările de Jos aveți posibilitatea să vă alegeți avocatul. Acesta trebuie să fie înregistrat la Consiliul pentru asistență juridică. Pentru a găsi un avocat, consultați site-ul: Zoek een advocaat - Rechtsbijstand
Dacă acest lucru nu este posibil, Comitetul pentru asistență juridică, în calitate de autoritate de primire, vă poate ajuta să găsiți un avocat.
12 Asistența judiciară acoperă toate cheltuielile de judecată?
Dacă sunteți eligibil(ă) pentru asistență juridică subvenționată, va trebui să plătiți avocatului dumneavoastră o contribuție proprie. De asemenea, va trebui să plătiți taxe judiciare în cazul în care sesizați o instanță. Este posibil să plătiți taxe și în cazul în care trebuie să apelați la serviciile unor experți externi sau ale unui executor judecătoresc. În fine, dacă instanța nu vă dă câștig de cauză, vi se poate impune plata cheltuielilor de judecată (inclusiv a cheltuielilor suportate de partea adversă).
13 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi doar asistență juridică parțială, cine va suporta restul costurilor?
Dumneavoastră. Puteți solicita o contribuție la cheltuieli în statul dumneavoastră membru.
14 Asistența juridică acoperă, de asemenea, cheltuielile legate de căile de atac?
Da.
15 Asistența juridică poate fi retrasă înainte de încheierea procesului (sau chiar revocată după proces)?
În cazul în care, ca urmare a introducerii acestei acțiuni, obțineți (sau datorați) o sumă mai mare de jumătate din suma maximă admisă la momentul respectiv, Consiliul pentru asistență juridică poate decide să vă retragă dreptul la asistență juridică subvenționată. În acest caz, se va considera că sunteți în măsură să plătiți asistența juridică.
16 Pot contesta decizia prin care mi s-a refuzat cererea de asistență juridică?
Puteți introduce o cale de atac la Consiliul pentru asistență juridică împotriva unei decizii a acestuia cu privire la eligibilitatea dumneavoastră pentru asistență juridică. Puteți contesta o decizie privind o astfel de cale de atac la instanța districtuală (rechtbank) și puteți introduce o cale de atac în a doua instanță la Secția de contencios administrativ a Consiliului de Stat (Afdeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State).
17 Cererea de asistență juridică are ca efect suspendarea termenului de prescripție?
Nu.