1 Sarcina probei
1.1 Care sunt regulile privind sarcina probei?
Reclamantul trebuie să dovedească faptele care sunt necesare pentru a-și întemeia plângerea, în timp ce pârâtul are sarcina de a dovedi elementele prezentate în scopul apărării împotriva plângerii respective. O parte care nu prezintă dovezi este supusă riscului ca plângerea să fie considerată nefondată.
1.2 Există reguli privind exceptarea anumitor fapte de la sarcina probei? În ce situaţii? Există posibilitatea de a prezenta probe pentru a dovedi că o anumită prezumţie legală nu este valabilă?
Nu este necesar să se dovedească faptele admise. În plus, nu este necesar să se dovedească faptele general recunoscute sau faptele care sunt cunoscute ex officio de către instanță. Desigur, pot fi prezentate probe contrare.
1.3 În ce măsură instanţa trebuie să aibă certitudinea cu privire la un fapt pentru a-şi întemeia hotărârea pe existenţa acelui fapt?
În această privință, legea conține doar o dispoziție conform căreia instanța trebuie, după ce a analizat cu atenție toate faptele expuse, să decidă ce anume trebuie considerat ca fiind adevărat în cauza respectivă. Finlanda aplică principiul „evaluării libere a probelor”, fiind așadar important să se prezinte instanței probe adecvate.
2 Strângerea probelor
2.1 Pentru strângerea probelor este întotdeauna necesar ca una dintre părţi să facă o cerere în acest sens sau în anumite cazuri judecătorul poate dispune, de asemenea, din proprie iniţiativă, strângerea de probe?
În practică, părțile interesate trebuie să obțină ele însele probele pe care doresc să se bazeze. De asemenea, legea permite instanței să ia decizia de a obține probe din proprie inițiativă. Cu toate acestea, instanța nu poate lua inițiativa de a solicita audierea unui nou martor sau prezentarea unui document împotriva voinței ambelor părți interesate, dacă respectiva cauză poate fi soluționată extrajudiciar.
În anumite cazuri, precum cauzele privind paternitatea, este, de asemenea, sarcina instanței să asigure obținerea tuturor probelor necesare.
2.2 În cazul în care cererea uneia dintre părţi cu privire la strângerea de probe este aprobată, care sunt etapele următoare?
Probele sunt examinate în cadrul ședinței principale.
2.3 Care sunt situaţiile în care instanţa poate respinge cererea uneia dintre părţi de strângere de probe?
Instanța poate respinge o astfel de cerere dacă, de exemplu, probele nu sunt relevante sau cauza a fost deja soluționată în privința respectivă. O cerere de obținere de probe poate fi respinsă, de asemenea, dacă este depusă într-o etapă prea târzie.
2.4 Care sunt diferitele mijloace de probă?
Printre mijloacele de probă se numără audierea părților interesate, a martorilor și experților, prezentarea de probe scrise și de declarații ale experților, precum și audierile.
2.5 Care sunt metodele de obţinere de probe de la martori? Acestea diferă de metodele folosite pentru obţinerea de probe de la experţii martori? Care sunt normele în ceea ce priveşte depunerea probelor scrise şi avizele/rapoartele experţilor?
Nu există nicio diferență între evaluarea depozițiilor orale făcute de martori sau de experți și evaluarea declarațiilor scrise furnizate de experți. Cu toate acestea, instanțele nu acceptă declarații scrise din partea martorilor.
2.6 Unele mijloace de probă au o forţă probantă mai mare decât celelalte?
Nu există nicio restricție în acest sens. Instanța are libertate deplină în ceea ce privește evaluarea probelor.
2.7 Pentru dovedirea anumitor fapte, sunt obligatorii anumite tipuri de probă?
Nu.
2.8 Martorii au prin lege obligaţia de a depune mărturie?
De regulă, un martor nu poate refuza să depună mărturie.
2.9 În ce cazuri poate un martor refuza să depună mărturie?
Soțul/soția, logodnicul/logodnica și rudele în linie directă, ascendentă sau descendentă, ale unei părți interesate, precum și frații și surorile părții interesate și soții acestora ori părinții adoptivi sau copiii adoptivi ai unei părți interesate au dreptul de a refuza să depună mărturie. În plus, legislația include diferite alte situații în care un martor are dreptul sau obligația de a refuza să depună mărturie.
2.10 Persoana care refuză să depună mărturie poate fi sancţionată sau obligată să depună mărturie?
Un martor care, fără un motiv legal, refuză să depună mărturie poate fi obligat, sub amenințarea aplicării unei amenzi, să își îndeplinească obligația. Dacă martorul refuză în continuare să depună mărturie, instanța poate dispune reținerea sa până ce consimte să depună mărturie.
2.11 Există persoane cărora nu li se poate cere să depună mărturie?
Este la discreția instanței dacă, de exemplu, o persoană cu vârsta sub 15 ani sau o persoană cu tulburări mintale poate fi audiată ca martor.
Anumite grupuri de persoane, precum doctorii și avocații, nu pot prezenta dovezi cu privire la aspecte legate de poziția de încredere pe care o ocupă.
2.12 Care este rolul judecătorului şi al părţilor în audierea unui martor? În ce situaţii martorul poate fi audiat prin intermediul videoconferinţei sau prin alte mijloace tehnice?
Ca regulă generală, partea care cheamă un martor audiază prima martorul respectiv. Cealaltă parte are apoi dreptul de a supune martorul la un interogatoriu contradictoriu. După acest interogatoriu, instanța și părțile interesate pot adresa întrebări suplimentare martorului.
Un martor poate fi audiat prin videoconferință sau alte tehnologii de telecomunicații adecvate care asigură o legătură audiovizuală între cei care iau parte la ședință, dacă instanța consideră că acest lucru este adecvat. Această procedură poate fi folosită, de exemplu, dacă un martor nu poate să se prezinte în instanță în persoană sau dacă participarea sa ar avea ca urmare costuri nerezonabile sau dacă martorul are mai puțin de 15 ani. În anumite situații un martor poate fi interogat, de asemenea, prin telefon.
3 Evaluarea probelor
3.1 Când probele nu au fost obţinute legal de către una dintre părţi, există restricţii pentru instanţă în ceea ce priveşte luarea în considerare a acestor probe în formularea hotărârii?
Legislația nu conține instrucțiuni specifice pentru astfel de situații. Instanța trebuie, folosindu-și libertățile, să decidă ce valoare să acorde unor astfel de probe.
3.2 În calitate de parte într-o cauză, propria mea declaraţie va conta ca probă?
Da. Părțile interesate pot fi audiate în mod liber în scopul prezentării probelor, iar într-o cauză civilă acestea pot fi audiate sub jurământ cu privire la faptele care au o importanță deosebită pentru soluționarea cauzei. O declarație dată de o parte interesată cu scopul de a prezenta o probă va fi evaluată pe baza acelorași criterii ca o declarație dată de un martor.
4 În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul privind obținerea de probe, acest stat membru a specificat alte autorități care sunt competente să obțină probe în scopul procedurilor judiciare în materie civilă sau comercială în temeiul regulamentului? În caz afirmativ, în cadrul căror proceduri au competența de a obține probe? Acestea pot doar solicita obținerea de probe sau pot și să contribuie la obținerea de probe pe baza unei cereri din partea unui alt stat membru? A se vedea, de asemenea, notificarea în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul privind obținerea de probe
Finlanda nu a desemnat nicio altă autoritate.
Linkuri utile
Obținerea de probe (Ministerul Justiției)
Prezentare: Martor în cadrul unui proces (Ministerul Justiției)