1 Sarcina probei
1.1 Care sunt regulile privind sarcina probei?
Sarcina probei aparține persoanei care face o afirmație, așa cum reiese din secțiunea 562 din Codul de organizare și procedură civilă (Kodiċi ta’ Organizzazzjoni u Proċedura Ċivili): „sarcina dovedirii unui fapt, în toate cazurile, va aparține părții care susține faptul”.
1.2 Există reguli privind exceptarea anumitor fapte de la sarcina probei? În ce situaţii? Există posibilitatea de a prezenta probe pentru a dovedi că o anumită prezumţie legală nu este valabilă?
Da, aceste norme există și se găsesc în secțiunea 627 și următoarele din Codul de organizare și procedură civilă. Secțiunea 627 menționează documentele care pot fi prezentate ca probe și care nu necesită dovezi de autenticitate, inclusiv:
- acte ale guvernului maltez, semnate de ministrul sau de șeful de departament de la care provin sau, în absența sa, de adjunctul, asistentul său sau un alt funcționar de la nivelul ierarhic următor, autorizat să semneze astfel de acte;
- registrele oricărui departament al guvernului maltez;
- toate actele publice semnate de autoritățile competente și publicate în Jurnalul Oficial;
- actele guvernului maltez tipărite sub autoritatea guvernului și publicate în mod legal;
- actele și registrele instanțelor de judecată și ale instanțelor ecleziastice din Malta;
- certificatele emise de Registrul civil și Registrul funciar;
- protestele de mare realizate sub autoritatea Primei Camere a Tribunalului Civil;
- alte documente menționate în Legea privind navigația comercială (inclusiv certificatele de înregistrare semnate de secretar sau alt funcționar autorizat și orice alt fapt menționat pe certificatul de înregistrare care apare semnat de secretar sau alt funcționar autorizat).
Există alte documente care pot fi prezentate și al căror conținut este scutit de sarcina probei, dar care necesită dovada autenticității. Printre acestea se numără:
- actele și registrele oricărei unități sau ale unui organism public autorizat sau recunoscut de lege sau de guvern;
- actele parohiale și registrele privind nașterile, căsătoriile și decesele și dispozițiile prevăzute conform legii în prezența unui preot paroh;
- actele și registrele notarilor publici din Malta;
- registrele comercianților întocmite în conformitate cu legea, numai cu privire la un acord sau altă tranzacție de natură comercială;
- registrele agenților publici de bursă întocmite în conformitate cu legea, cu privire la orice relație între părțile contractuale în domeniul comercial.
Pot fi prezentate probe care sunt contrare conținutului acestor tipuri de documente.
Pe lângă aceste documente, există o altă prezumție reglementată de capitolul 16 din legislația malteză (Codul civil), și anume că un copil născut în timpul căsătoriei este descendentul soțului. Această prezumție legală se poate dovedi ca nemaifiind valabilă prin intermediul unei cereri sub jurământ depuse la instanța de drept civil (secția de dreptul familiei) și prin prezentarea de probe conform cărora o astfel de prezumție nu este valabilă.
1.3 În ce măsură instanţa trebuie să aibă certitudinea cu privire la un fapt pentru a-şi întemeia hotărârea pe existenţa acelui fapt?
Pentru a pronunța o sentință în cauzele de drept civil, o instanță trebuie să fie convinsă că au fost prezentate suficiente probe potrivit balanței probabilităților.
2 Strângerea probelor
2.1 Pentru strângerea probelor este întotdeauna necesar ca una dintre părţi să facă o cerere în acest sens sau în anumite cazuri judecătorul poate dispune, de asemenea, din proprie iniţiativă, strângerea de probe?
Fiecare parte dintr-un proces, oricare ar fi interesul său, poate depune mărturie, fie la propria cerere, fie la cererea unei alte părți din proces, fie atunci când este citată să facă acest lucru ex officio de către instanță. Atunci când procedura este inițiată printr-o cerere sub jurământ trebuie întocmită o listă a martorilor. Același lucru se aplică răspunsului sub jurământ – trebuie să includă o listă a martorilor. Numai dacă o parte trebuie să prezinte un martor care nu a fost menționat, trebuie depusă o cerere în acest sens.
2.2 În cazul în care cererea uneia dintre părţi cu privire la strângerea de probe este aprobată, care sunt etapele următoare?
După acceptarea cererii cu privire la obținerea de probe, martorii sunt citați pentru a se prezenta prin intermediul unei citații emise în baza unei cereri depuse de către partea care dorește citarea lor. Cererile de eliberare a unei astfel de citații la Curtea de Magistrați (Malta) și la Curtea de Magistrați (Gozo) în jurisdicția sa inferioară se pot face verbal.
2.3 Care sunt situaţiile în care instanţa poate respinge cererea uneia dintre părţi de strângere de probe?
O instanță poate respinge o cerere a unei părți cu privire la strângerea de probe atunci când persoana citată este un avocat, un procuror sau un preot. Mai mult, de regulă, nicio persoană prezentă în timpul unei audieri nu se poate prezenta ca martor în aceeași cauză. Cu toate acestea, este decizia instanței de a nu ține cont de această regulă în cazuri particulare, dacă există motive solide pentru aceasta. În astfel de cazuri, se aplică, de asemenea, legi speciale care reglementează caracterul secret oficial și nu permit divulgarea de informații secrete și confidențiale. De asemenea, cererea poate fi respinsă dacă instanța este de părere că martorul nu este relevant.
2.4 Care sunt diferitele mijloace de probă?
Există trei mijloace de probă care pot fi prezentate: documente, declarații verbale și afidavit.
2.5 Care sunt metodele de obţinere de probe de la martori? Acestea diferă de metodele folosite pentru obţinerea de probe de la experţii martori? Care sunt normele în ceea ce priveşte depunerea probelor scrise şi avizele/rapoartele experţilor?
Regula generală este că examinarea martorilor în cadrul soluționării cauzelor se face în ședință publică și oral. Cu toate acestea, legea prevede alte mijloace de obținere a probelor care pot fi utilizate:
- Probele pot fi prezentate prin afidavit atât pentru martorii care locuiesc în Malta, cât și pentru cei care au reședința în străinătate.
- În cazurile în care persoana urmează să părăsească Malta, ori este bolnavă sau în vârstă, ori este predispusă la deces sau să fie în incapacitate înainte de judecarea cauzei, ori nu se poate prezenta la ședință, instanța poate angaja un asistent judiciar pentru audierea acelei persoane. În asemenea cazuri, întrebările adresate martorului, împreună cu răspunsurile sale, se vor menționa în scris și martorul va semna documentul sau va face un semn în formă de X în locul semnăturii.
- Instanța poate numi, de asemenea, un judecător suplimentar pentru a audia un anumit martor, în special în cazurile în care martorii nu își pot părăsi locuința din cauza vârstei lor.
- Dacă un martor locuiește în străinătate, un avocat poate solicita o audiere prin intermediul unei scrisori de solicitare (cerere rogatorie). Partea care solicită audierea acestui martor va prezenta întrebările scrise și va furniza numele și adresa persoanei care se va prezenta în numele său în timpul audierii martorului.
- Dacă instanța consideră potrivit, poate permite realizarea unei înregistrări audio sau video a probelor solicitate martorului.
- Instanța poate desemna experți judiciari pe care să îi autorizeze să audieze martori și să organizeze depunerea jurământului.
Atunci când un expert judiciar este desemnat pentru obținerea de probe, el dispune de aceleași mijloace pe care le au la dispoziție instanțele.
2.6 Unele mijloace de probă au o forţă probantă mai mare decât celelalte?
Toate mijloacele de probă sunt considerate ca fiind la fel de importante.
2.7 Pentru dovedirea anumitor fapte, sunt obligatorii anumite tipuri de probă?
Nu, dar trebuie întotdeauna prezentate cele mai temeinice probe.
2.8 Martorii au prin lege obligaţia de a depune mărturie?
Da, legea obligă toți martorii citați să depună mărturie. Cu toate acestea, un martor nu poate fi obligat să răspundă la întrebări care pot avea ca rezultat urmărirea sa penală.
2.9 În ce cazuri poate un martor refuza să depună mărturie?
Soțul sau soția oricărei părți dintr-un proces sunt martori competenți și pot fi obligați să depună mărturie într-o cauză la cererea oricărei părți. Cu toate acestea, soțul nu poate fi obligat să divulge orice fapt pe care soția sa este posibil să i-l fi spus cu titlu confidențial în cursul căsătoriei lor și invers, nici nu poate fi obligat unul din soți să răspundă la întrebările care pot avea ca urmare urmărirea penală a unuia dintre soți.
Alte exceptări se referă la informațiile aduse la cunoștința avocaților, procurorilor sau preoților. Cu toate acestea, dacă un avocat sau un procuror obține consimțământul clientului său sau dacă un preot obține consimțământul persoanei care s-a spovedit, aceștia pot fi interogați cu privire la chestiunile care le-au fost aduse la cunoștință (făcând obiectul consimțământului); avocatul sau procurorul cu privire la ceea ce i-a fost încredințat de către client în scopul cauzei, iar preotul cu privire la faptele pe care le-a aflat sub secretul spovedaniei sau în timpul unei spovedanii.
Cu excepția unei hotărâri judecătorești, contabililor, medicilor, asistenților sociali, psihologilor și consilierilor matrimoniali nu li se poate cere să divulge informații care le-au fost comunicate de clienții lor în temeiul secretului profesional sau informații care le-au fost aduse la cunoștință în capacitatea lor profesională. Acest privilegiu este extins, de asemenea, interpreților angajați pentru traducerea unor astfel de informații secrete.
Martorii care trebuie să păstreze secretul profesional nu pot divulga informații secrete și confidențiale, exceptând anumite circumstanțe, conform legislației specifice aplicabile cauzei.
2.10 Persoana care refuză să depună mărturie poate fi sancţionată sau obligată să depună mărturie?
Dacă un martor citat în mod corespunzător nu se prezintă atunci când este citat, acesta se face vinovat de sfidarea curții și este condamnat și amendat imediat. Instanța poate, de asemenea, printr-un mandat de escortă sau de arestare să oblige martorul să se prezinte și să depună mărturie în cadrul unei ședințe ulterioare. Cu toate acestea, instanța poate anula amenda impusă dacă neprezentarea este justificată în mod corespunzător.
2.11 Există persoane cărora nu li se poate cere să depună mărturie?
Orice persoană în deplinătatea facultăților mintale poate fi citată ca martor, dacă nu există excepții privind competența sa. Un martor de orice vârstă poate fi citat, în măsura în care este conștient de faptul că prezentarea de probe false reprezintă un lucru greșit.
2.12 Care este rolul judecătorului şi al părţilor în audierea unui martor? În ce situaţii martorul poate fi audiat prin intermediul videoconferinţei sau prin alte mijloace tehnice?
În timpul examinării sau al confruntării, instanța poate pune martorului orice întrebare pe care o consideră necesară sau adecvată. De altfel, fiecare parte dintr-un proces, oricare ar fi interesul său, poate depune mărturie, fie la propria cerere, fie la cererea unei alte părți din proces, fie atunci când este citată să facă acest lucru ex officio de către instanță.
În cauzele în care sunt implicați minori, judecătorul audiază minorul de obicei in camera (cu ușile închise) sau este desemnat un avocat pentru minori pentru audierea minorului.
Martorii care nu locuiesc în Malta sunt audiați prin videoconferință.
3 Evaluarea probelor
3.1 Când probele nu au fost obţinute legal de către una dintre părţi, există restricţii pentru instanţă în ceea ce priveşte luarea în considerare a acestor probe în formularea hotărârii?
Dacă probele nu au fost obținute prin mijloace ilegale, instanța nu are restricții în ceea ce privește pronunțarea hotărârii sale. Singura excepție este aceea că, de regulă, instanța nu ia în considerare faptele despre care martorul afirmă că le-a aflat de la alte persoane sau faptele menționate de alte părți care pot fi convocate pentru a depune mărturie în acest sens.
3.2 În calitate de parte într-o cauză, propria mea declaraţie va conta ca probă?
Da, declarațiile făcute de o parte în cauză sunt admisibile.
4 În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul privind obținerea de probe, acest stat membru a specificat alte autorități care sunt competente să obțină probe în scopul procedurilor judiciare în materie civilă sau comercială în temeiul regulamentului? În caz afirmativ, în cadrul căror proceduri au competența de a obține probe? Acestea pot doar solicita obținerea de probe sau pot și să contribuie la obținerea de probe pe baza unei cereri din partea unui alt stat membru? A se vedea, de asemenea, notificarea în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul privind obținerea de probe
Nu.