Sari la conținutul principal

Cereri cu valoare redusă

Flag of Greece
Grecia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
(in civil and commercial matters)

1 Existenţa unei proceduri specifice pentru cereri cu valoare redusă

Există în Grecia o procedură cu privire la cererile cu valoare redusă (și anume, o procedură specifică, simplificată față de procedura obișnuită, care se aplică pentru cererile inferioare unui anumit prag financiar sau în anumite tipuri de litigii, indiferent de pragul financiar)?

Articolele 466-469 din capitolul M din Codul de procedură civilă conțin dispoziții speciale privind cererile cu valoare redusă.

1.1 Sfera de aplicare a procedurii, plafon

Dispozițiile speciale privind cererile cu valoare redusă se aplică:

  1. în cazul în care obiectul litigiului este de competența instanței care soluționează cereri cu valoare redusă și se referă la cereri, la drepturi asupra bunurilor mobile sau la posesia de bunuri mobile, iar valoarea acestuia nu depășește 5 000 EUR și
  2. în cazul în care valoarea obiectului litigiului este mai mare de 5 000 EUR, dacă reclamantul declară că este de acord să accepte maximum 5 000 EUR drept compensație pentru satisfacerea creanței care face obiectul cererii. În acest caz, pârâtul este obligat fie la plata sumei solicitate în cerere, fie a valorii stabilite în hotărârea pronunțată de instanța pentru soluționarea cererilor cu valoare redusă.

1.2 Aplicarea procedurii

Procedura este obligatorie.

Instanța sau părțile adverse nu pot utiliza procedura normală pentru cererile cu valoare redusă în locul procedurii speciale cu privire la cererile cu valoare redusă.

1.3 Formulare

Este în curs de elaborare un decret prezidențial privind activarea documentelor standard pentru cererile cu valoare redusă.

1.4 Asistenţă

Există asistență în chestiuni procedurale (de exemplu, de către grefier sau judecător) pentru părțile care nu sunt reprezentate de un avocat? Dacă da, în ce măsură?

Părțile se poate înfățișa singure în fața instanței sau pot fi reprezentate de un avocat.

1.5 Norme privind administrarea probelor

Există anumite norme privind obținerea de probe care sunt simplificate în comparație cu procedura ordinară? Dacă da, ce norme și în ce măsură?

Hotărârea judecătorului de pace din cadrul procedurii speciale cu privire la cererile cu valoare redusă se poate abate de la normele procedurale și, de asemenea, poate lua în considerare probe care nu îndeplinesc condițiile legale.

1.6 Procedura scrisă

Cererea trebuie depusă la grefa instanței care soluționează cereri cu valoare redusă. Cererea include

  1. o expunere clară a faptelor care justifică cererea în conformitate cu legea și justifică depunerea plângerii de către reclamant împotriva pârâtului,
  2. o descriere exactă a obiectului litigiului și
  3. o cerere specifică.

1.7 Conţinutul hotărârii

 

1.8 Rambursarea cheltuielilor

Costurile nu sunt rambursate.

1.9 Posibilitatea de a ataca hotărârea

Deciziile cu privire la cererile cu valoare redusă nu pot face obiectul unei căi de atac.

Related links

Raportați o problemă tehnică/de conținut sau trimiteți-ne comentarii referitoare la această pagină