1 Existenţa unei proceduri specifice pentru cereri cu valoare redusă
Pe lângă procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă reglementată de Regulamentul (CE) nr. 861 din 11 iulie 2007, în dreptul luxemburghez există o procedură simplificată de recuperare a creanțelor cu o valoare a principalului (fără dobânzi și cheltuieli) de până la 15 000 EUR denumită „ordonanță de plată” (ordonnance de paiement).
1.1 Sfera de aplicare a procedurii, plafon
În conformitate cu procedura ordonanței de plată, este posibilă recuperarea creanțelor pentru orice creanță bănească cu o valoare mai mică de 15 000 EUR, cu condiția ca debitorul să aibă domiciliul în Marele Ducat al Luxemburgului.
1.2 Aplicarea procedurii
Recurgerea la procedura ordonanței de plată, precum și sesizarea judecătorului de pace prin citarea în fața instanței sunt la latitudinea creditorului.
1.3 Formulare
Cererea de obținere a unei ordonanțe de plată se prezintă la grefa judecătorului de pace printr-o simplă declarație verbală sau scrisă.
Cererea trebuie să conțină, sub sancțiunea nulității, numele, prenumele, profesia, domiciliul sau locul de reședință, atât pentru reclamant, cât și pentru pârât, temeiul și valoarea creanței, precum și solicitarea unei ordonanțe condiționale de plată.
Creditorul trebuie să anexeze sau să depună toate documentele care pot justifica existența și valoarea creanței și care să stabilească temeinicia acesteia.
1.4 Asistenţă
Legislația nu prevede obligația executorilor judecătorești sau a instanțelor de a asista justițiabilii.
1.5 Norme privind administrarea probelor
Se aplică normele de drept comun privind administrarea probelor. A se vedea secțiunea Obținerea probelor – Luxemburg.
1.6 Procedura scrisă
Dacă debitorul formulează opoziție, iar creditorul dorește să continue procedura, acesta trebuie să solicite judecătorului de pace, în termen de 6 luni de la data formulării opoziției, fixarea unei ședințe de judecată în vederea examinării temeiniciei opoziției. Dacă creditorul nu solicită fixarea unei ședințe de judecată în termenul prevăzut, ordonanța condiționată de plată se consideră nulă.
1.7 Conţinutul hotărârii
Hotărârile pronunțate în materie de ordonanță de plată se supun acelorași norme și principii ca hotărârile pronunțate potrivit procedurii ordinare.
1.8 Rambursarea cheltuielilor
În dreptul luxemburghez, partea care pierde procesul este obligată la plata cheltuielilor. Partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care instanța dispune, prin hotărâre motivată, să fie imputate cheltuieli totale sau parțiale în sarcina unei alte părți. În cazul în care partea care a câștigat procesul a suportat cheltuieli de procedură, aceasta poate obliga cealaltă parte la plata acestora.
Contrar normelor existente în alte state, plata onorariilor avocaților nu se realizează în mod sistematic. În dreptul luxemburghez, cheltuielile de judecată prevăzute la articolul 238 din Noul cod de procedură civilă acoperă onorariile executorului judecătoresc, cheltuielile legate de expertiză, sumele eventuale plătite martorilor, costurile aferente traducerii etc., dar nu includ și onorariile avocaților.
Judecătorul poate dispune să se acorde o anumită sumă părții care câștigă procesul în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de proces, inclusiv a onorariilor avocaților. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când pare inechitabil ca o parte să fie nevoită să acopere cheltuielile care nu sunt incluse în cheltuielile de judecată; judecătorul poate obliga cealaltă parte să îi plătească suma stabilită.
Trebuie remarcat faptul că decizia acordării despăgubirilor procedurale, precum și valoarea acestora este lăsată la latitudinea judecătorului.
1.9 Posibilitatea de a ataca hotărârea
În cazul ordonanței de plată, se aplică normele de drept comun. Hotărârile judecătorului de pace pot face obiectul unei căi de atac în cazul în care valoarea depășește 2 000 EUR.