Cum se execută o hotărâre judecătorească

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea silită (Zwangsvollstreckung) este procedura utilizată pentru executarea sau garantarea prin constrângere a creanțelor creditorilor față de debitori. În calitate de titular al monopolului de forță acționând în mod suveran prin intermediul instituțiilor sale, numai statul dispune de competența de executare.

Sunt disponibile diverse măsuri pentru executarea creanței creditorului:

• punerea sub sechestru (Pfändung) a bunurilor corporale
• poprire pe creanțe și alte drepturi patrimoniale (în special, poprirea pe conturile bancare sau poprirea pe salariu)
• declarația privind activele (Vermögensauskunft)
• dispunerea de măsuri coercitive (Zwangsmaßnahmen) pentru a impune obligația de predare a bunurilor sau pentru a impune obligația de a face sau de a nu face
• înregistrarea unei ipoteci pentru garantarea unei creanțe (Sicherungshypothek)
• vânzarea silită prin licitație (Zwangsversteigerung)
• punerea sub administrare judiciară (Zwangsverwaltung).

În Germania, executarea silită este reglementată, în principal, de articolul 704 și următoarele din Codul de procedură civilă (Zivilprozessordnung – ZPO) și de Legea privind vânzarea silită la licitație și punerea sub administrare judiciară (Gesetz über die Zwangsversteigerung und Zwangsverwaltung – ZVG).

Articolul 946 și următoarele din ZPO conțin dispoziții referitoare la Regulamentul (UE) nr. 655/2014, care reglementează executarea transfrontalieră a creanțelor între statele membre ale UE.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Instanța competentă în materie de executare a creanțelor și a altor active, în calitate de instanță de executare, este instanța locală (Amtsgericht) în a cărei circumscripție își are reședința debitorul. În cazul în care debitorul nu are reședința în Germania, este competentă instanța în a cărei circumscripție se află activele (articolele 13, 23 și 828 din Codul de procedură civilă).

Instanța locală în a cărei circumscripție se află parcela de teren este competentă, în calitate de instanță de executare, pentru vânzarea silită la licitație și pentru punerea sub administrare judiciară [articolul 869 din Codul de procedură civilă coroborat cu articolul 1 din Legea privind vânzarea silită prin licitație și punerea sub administrare judiciară (Gesetz über die Zwangsversteigerung und Zwangsverwaltung)].

O ipotecă pentru garantarea unei creanțe se înregistrează la oficiul de carte funciară de pe lângă instanța locală la care este ținută cartea funciară [articolul 867 din Codul de procedură civilă, articolul 1 din Legea privind registrul de carte funciară (Grundbuchordnung)].

Instanța de prim grad de jurisdicție este competentă pentru a dispune executarea, acceptarea sau neexecutarea măsurilor (articolele 887, 888, 890 din Codul de procedură civilă).

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Procedura depinde de măsura de executare silită solicitată. Executarea silită are loc în baza hotărârilor judecătorești definitive cu autoritate de lucru judecat sau a celor declarate executorii cu titlu provizoriu (articolul 704 din Codul de procedură civilă), în baza sechestrului asigurător (Arrest) și a măsurilor provizorii (einstweilige Verfügungen) (articolele 929 și 936 din Codul de procedură civilă), precum și în baza altor documente cu titlu executoriu prevăzute la articolul 794 din Codul de procedură civilă; printre acestea se numără, pe lângă hotărârile judecătorești, în special tranzacțiile extrajudiciare încheiate în fața unei instanțe de arbitraj (Vergleiche vor Gütestellen), tranzacțiile întocmite cu asistența unui avocat (Anwaltsvergleiche) și actele notariale (notarielle Urkunden). Măsura de executare poate fi solicitată de organismul competent prin intermediul titlului executoriu.

Instanțele decid cu privire la cererea creditorului, de obicei fără audierea prealabilă a debitorului, pentru a evita să pună în pericol reușita executării. Dreptul de a fi ascultat este acordat în cadrul măsurii. Decizia cu privire la cerere se emite sub forma unei ordonanțe. Deciziile instanței pot fi atacate prin intermediul unei contestații (articolul 766 din Codul de procedură civilă) sau al unei opoziții imediate (articolul 793 din Codul de procedură civilă).

În principiu, reprezentarea juridică nu este necesară (articolul 78 din Codul de procedură civilă).

Activitățile executorului judecătoresc se axează pe executarea obligațiilor care se referă la bunuri mobile. În contextul soluționării amiabile (articolul 802b din Codul de procedură civilă), executorul judecătoresc este împuternicit, în principiu, să acorde debitorului posibilitatea efectuării de plăți în rate, revenindu-i responsabilitatea de a se asigura de finalizarea la timp și în mod eficace a procedurii de executare. Una dintre atribuțiile principale ale executorului judecătoresc este aceea de a obține de la debitor declarația acestuia privind activele, pe care debitorul trebuie să o dea sub jurământ. În plus, executorul judecătoresc are următoarele atribuții:

• îndeplinirea obligațiilor de livrare a bunurilor mobile și imobile (desistare/evacuare);
• eliminarea împotrivirii debitorului la acțiunile pe care acesta trebuie să le accepte;
• notificările la cererea părților, dacă sunt necesare pentru executarea silită;
• executarea ordonanțelor de sechestru asigurător și a celor privind măsuri provizorii (în măsura în care aceasta nu intră în domeniul de competență al instanței);
• executarea mandatelor de arestare după refuzul de a prezenta declarațiile privind activele.

Executorul judecătoresc are calitate de funcționar judiciar la nivel de Land și își desfășoară activitatea sub supravegherea administrativă a președintelui instanței locale de care aparține. În exercitarea atribuțiilor care le revin în materie de executare silită, executorii judecătorești acționează în calitate de autoritate judiciară independentă și, în principiu, își exercită în mod autonom autoritatea conferită prin lege. Măsurile întreprinse și situațiile referitoare la costuri întocmite de executorul judecătoresc pot fi contestate în temeiul articolului 766 din Codul de procedură civilă. Acest lucru este valabil, de asemenea, în cazul în care un executor judecătoresc refuză să execute o hotărâre. Contestațiile împotriva naturii executării silite (Erinnerung) sunt soluționate de instanța competentă în materie de executare.

Costurile măsurilor de executare:

În funcție de dreptul acordat, legea prevede posibilități diferite de executare care presupun costuri diferite:

• a. Punerea sub sechestru a bunurilor:

În cazul în care a fost recunoscută plata unei anumite sume de bani, creditorul încredințează, de regulă, executorului judecătoresc recuperarea creanței sale. Pentru punerea sub sechestru a bunurilor mobile ale debitorului de către executorul judecătoresc se plătește un onorariu de 31,20 EUR, în conformitate cu punctul 205 din baremul de costuri (Kostenverzeichnis – KV) prevăzut în anexă la Legea privind costurile pentru executorii judecătorești (Gerichtsvollzieherkostengesetz – GvKostG). Pentru vânzarea bunurilor puse sub sechestru, pentru scoaterea acestora la licitație publică în formă fizică sau sub formă de licitație prin internet accesibilă publicului prin intermediul unei platforme de vânzare la licitație sau pentru valorificarea bunurilor în orice altă formă, se percepe o taxă suplimentară de 62,40 EUR în conformitate cu punctul 300 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind costurile pentru executorii judecătorești. Ca principiu de bază, în plus față de aceste costuri se percepe o suprataxă pentru durata actului, în conformitate cu punctul 500 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind costurile pentru executorii judecătorești, în cazul în care, potrivit raportului întocmit de către executorul judecătoresc, finalizarea actului de autoritate a durat mai mult de 3 ore. Această suprataxă este în cuantum de 24,00 EUR pentru fiecare oră suplimentară începută. La acestea se adaugă cheltuielile efectuate de executorul judecătoresc, în special sub forma cheltuielilor de deplasare (punctul 711 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind costurile pentru executorii judecătorești).

• b. Poprirea creanțelor deținute de debitor:

O somație de plată a unei sume de bani poate fi garantată, de asemenea, printr-o cerere înaintată instanței prin care se solicită poprirea unei creanțe deținute de debitor (de exemplu, poprire pe plata salariului) și transferul creanței poprite în contul creditorului pentru efectuarea de plăți „cu titlu de recuperare” din cuantumul creanței (zur Einziehung) sau pentru achitarea creanței creditorului asupra debitorului, prin „dare în plată” (an Zahlungs statt) (articolele 829 și 835 din Codul de procedură civilă). Ca regulă generală, poprirea și plata unei creanțe trebuie să fie solicitate împreună și conexate într-o decizie unică (de poprire și de plată). Pentru procedura referitoare la cerere se percepe o taxă de 24,00 EUR în conformitate cu punctul 2111 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind taxele judiciare (Gerichtskostengesetz – GKG). De asemenea, se plătesc costurile suportate de executorul judecătoresc pentru notificarea popririi și a deciziei de transfer către debitorul terț și către debitor.

• c. Obținerea declarației privind activele:

Pentru obținerea declarației privind activele, executorul judecătoresc percepe un onorariu de 39,50 EUR, în conformitate cu punctul 260 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind costurile pentru executorii judecătorești.

• d. Executarea silită asupra bunurilor imobile:

Executarea silită asupra bunurilor imobile ale debitorului se efectuează prin înscrierea unei ipoteci în cartea funciară pentru garantarea creanței, prin vânzare silită la licitație sau prin punerea sub sechestru judiciar a bunurilor.

Pentru înscrierea unei ipoteci în cartea funciară în vederea garantării creanței se percepe, în temeiul punctului 14121 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind taxele judiciare și cele notariale (Gerichts- und Notarkostengesetz – GNotKG), o taxă la o rată de 1,00 din valoarea creanței care trebuie garantată [articolul 53 alineatul (1) din Legea privind taxele judiciare și cele notariale]. Tabelul cuprinzând taxele pentru valori ale creanțelor de până la 3 milioane EUR este prezentat în anexa 1.

Taxele judiciare pentru procedurile prevăzute în Legea privind vânzarea silită la licitație și punerea sub administrare judiciară sunt stabilite în conformitate cu partea 2 capitolul 2 secțiunile 1 și 2 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind taxele judiciare. Pentru pronunțarea hotărârii referitoare la cererea de emitere a unei ordonanțe de vânzare silită la licitație a unor terenuri sau de aderare la procedură, se percepe o taxă de 120,00 EUR. De asemenea, trebuie achitată o taxă generală de procedură, o taxă pentru organizarea a cel puțin unei vânzări la licitație cu invitație de depunere a ofertelor, o taxă de atribuire și o altă taxă de distribuire a veniturilor obținute din vânzare, fiecare dintre aceste taxe fiind stabilită la o rată de 0,5. Cuantumul taxei generale de procedură și al taxei pentru organizarea vânzării la licitație se stabilește în raport cu valoarea bunurilor, astfel cum este această valoare acceptată de instanța de executare [valoarea de piață, articolul 54 alineatul (1) din Legea privind taxele judiciare]. Taxele de distribuire a veniturilor obținute în urma vânzării se stabilesc în funcție de valoarea ofertei câștigătoare, fără dobândă, inclusiv valoarea eventualelor drepturi restante stabilite prin condițiile de participare la licitație [articolul 54 alineatele (2) și (3) din Legea privind taxele judiciare]. Taxa de atribuire trebuie, de asemenea, să ia în considerare cuantumul veniturilor obținute în urma vânzării parcelei care ar fi considerat satisfăcător de către ofertant [articolul 54 alineatul (2) din Legea privind taxele judiciare]. Tabelul cuprinzând taxele pentru valori ale creanțelor de până la 500 000 EUR este prezentat în anexa 2. În plus față de aceste taxe, costurile de procedură se percep separat, în conformitate cu partea 9 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind taxele judiciare; printre acestea se numără costurile care trebuie plătite în temeiul Legii privind remunerația și indemnizațiile experților judiciari (Justizvergütungs- und -entschädigungsgesetz – JVEG), pentru întocmirea unui raport specializat cu privire la valoarea de piață a imobilului (punctul 9005 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind taxele judiciare).

Pentru pronunțarea hotărârii referitoare la cererea de emitere a unei ordonanțe de plasare sub administrare judiciară sau de aderare la procedură, se percepe o taxă de 120,00 EUR. Punerea sub administrare judiciară în sine presupune plata unei taxe anuale la o rată de 0,5, dar nu mai mică de 144,00 EUR în total și nu mai mică de 72,00 EUR în primul și ultimul an calendaristic. Cuantumul taxei se stabilește în funcție de valoarea totală a veniturilor provenite din punerea sub administrare judiciară (articolul 55 din Legea privind costurile judiciare).

• e. Recuperarea datoriilor și dispunerea de măsuri coercitive în vederea impunerii, interzicerii sau permiterii realizării unor acțiuni:

În cazul în care debitorul este obligat să elibereze un bun mobil, bunul respectiv trebuie să fie retras debitorului de către executorul judecătoresc și înmânat creditorului. Pentru acest act de autoritate, executorul judecătoresc percepe un onorariu de 31,20 EUR, în conformitate cu punctul 221 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind costurile pentru executorii judecătorești. În plus față de acest onorariu se percepe o suprataxă pentru durată, în conformitate cu punctul 500 din baremul de costuri, în cazul în care, potrivit raportului întocmit de către executorul judecătoresc, finalizarea actului de autoritate a durat mai mult de 3 ore. Această suprataxă este în cuantum de 24,00 EUR pentru fiecare oră suplimentară începută.

În cazul în care debitorul trebuie să elibereze un bun imobil, executorul judecătoresc trebuie să-i retragă dreptul de posesie și să-i permită creditorului să intre în posesia bunului (evacuare silită). Pentru această operațiune, executorul judecătoresc percepe un onorariu de 163,50 EUR, în conformitate cu punctul 240 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind costurile pentru executorii judecătorești. Și în acest caz se percepe o suprataxă pentru durata actului, în cuantum de 24,00 EUR, în conformitate cu punctul 500 din baremul de costuri, pentru fiecare oră suplimentară începută, în cazul în care ducerea la îndeplinire a actului de autoritate durează mai mult de 3 ore. La aceste costuri se adaugă cheltuielile efectuate de executorul judecătoresc în conformitate cu secțiunea 7 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind costurile pentru executorii judecătorești, inclusiv costurile pentru recurgerea la serviciile unor terți (cum ar fi serviciile de transport sau cele prestate de lăcătuși etc.).

În cazul procedurilor inițiate în instanță prin care se urmărește impunerea realizării unei acțiuni (indiferent dacă acțiunea poate fi realizată exclusiv de către debitor sau de o altă persoană în numele debitorului), încuviințarea unei acțiuni sau interzicerea realizării unei acțiuni, se percep taxe judiciare în cuantum de 24,00 EUR pentru fiecare caz în parte, în conformitate cu punctul 2111 din baremul de costuri prevăzut în anexă la Legea privind taxele judiciare.

3.2 Condiţiile principale

Măsurile de executare la cererea creditorului sunt admisibile numai în cazul în care creditorul deține un document cu titlu executoriu prin care îi este recunoscută creanța. Acest document poate fi o hotărâre definitivă cu autoritate de lucru judecat sau declarată executorie cu titlu provizoriu (articolul 704 din Codul de procedură civilă) sau unul dintre documentele prevăzute la articolul 794 din Codul de procedură civilă [de exemplu, tranzacție judiciară (gerichtlicher Vergleich), ordonanță de executare (Vollstreckungsbescheid) sau act notarial]. Ca regulă generală, documentul trebuie să conțină o formulă executorie (Vollstreckungsklausel) care să ateste forța executorie a acestuia (articolul 724 din Codul de procedură civilă). Ordonanțele de executare, ordonanțele de sechestru asigurător și ordonanțele privind măsurile provizorii nu necesită decât în cazuri excepționale o formulă executorie [articolul 796, articolul 929 alineatul (1) și articolul 936 din Codul de procedură civilă]. În plus, executarea poate începe numai dacă titlul a fost deja notificat sau comunicat debitorului sau este notificat sau comunicat acestuia în același timp cu începerea executării [articolul 750 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Bunurile mobile, creanțele și alte drepturi patrimoniale, precum și bunurile imobiliare ale debitorului pot face obiectul unor măsuri de executare silită.

Articolul 811 din Codul de procedură civilă prevede anumite bunuri care nu pot face obiectul punerii sub sechestru. Acest lucru permite debitorului și persoanelor care locuiesc în gospodăria sa să păstreze un număr minim de obiecte recunoscute ca fiind indispensabile pentru necesitățile lor personale sau pentru exercitarea activității lor profesionale, de exemplu.

De asemenea, sunt impuse anumite restricții în ceea ce privește poprirea veniturilor salariale ale debitorului. Articolul 850 și următoarele din Codul de procedură civilă prevăd anumite sume care nu pot fi poprite, întrucât debitorii au nevoie de acestea ca mijloace de subzistență. Protecția împotriva popririi sumelor deținute în soldul creditor al unui cont poate fi realizată printr-un „cont exceptat de la înființarea de popriri” („Pfändungsschutzkonto”, articolul 850 k din Codul de procedură civilă). Sumele exceptate de la înființarea de popriri sunt păstrate în aceste conturi indiferent de originea soldului creditor și, în plus, instituției de credit îi pot fi furnizate dovezi ale unor sume suplimentare exceptate de la înființarea de popriri (articolele 899 și următoarele din Codul de procedură civilă).

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

• Din punctul de vedere al debitorului
• Executarea unei creanțe monetare asupra patrimoniului mobil al debitorului se face prin punerea sub sechestru și valorificarea bunurilor sechestrate. Sechestrul constituie un act de autoritate care conduce la confiscarea obiectului pus sub sechestru. Printre efectele confiscării se numără, în special, faptul că debitorul nu mai deține puterea de a dispune de obiectul pus sub sechestru.
• Din punctul de vedere al creditorului
• Creditorul dobândește un drept de gaj (Pfandrecht) asupra obiectului pus sub sechestru [articolul 804 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Dreptul de gaj care rezultă din sechestru instituie un drept de utilizare a obiectului pus sub sechestru care urmează să fie îndestulat din veniturile obținute din vânzare.
• Din punctul de vedere al părților terțe
• În cazul popririi și al cesionării creanțelor deținute de debitor față de un terț, respectivul „debitor terț” nu mai trebuie să achite creanța poprită debitorului; debitorul își poate achita datoria față de creditor numai prin plata datoriei transferate acestuia din urmă în vederea recuperării. Debitorul terț care nu își îndeplinește această obligație se poate confrunta cu riscul introducerii unei acțiuni în despăgubire împotriva sa.
• În cazul în care executorul judecătoresc a pus sub sechestru bunuri mobile care nu aparțin debitorului ci unui terț, acesta din urmă poate formula opoziție la punerea sub sechestru a bunurilor sale prin intermediul unei acțiuni de terță opoziție (Drittwiderspruchsklage, articolul 771 din Codul de procedură civilă).

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Creanțele care nu mai pot face obiectul unei căi de atac și creanțele care fac obiectul unor tranzacții sau acte cu titlu executoriu se supun unui termen de prescripție de 30 de ani, în conformitate cu articolul 197 din Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch – BGB). Atât timp cât nu a intervenit prescripția, creditorul poate, în orice moment, să demareze procedura de executare silită. În mod concret, termenului de prescripție i se aplică următoarea dispoziție: în cazul în care creditorul solicită executarea pe cale judiciară sau administrativă în cadrul termenului de prescripție sau în cazul în care se efectuează un astfel de act în interiorul termenului de prescripție, atunci, în temeiul articolului 212 alineatele (1) și (2) din Codul civil, termenul de prescripție începe să curgă din nou. Prin urmare, perioada de timp scursă până la acel moment nu este luată în considerare la calcularea termenului de prescripție.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

În dreptul german nu este prevăzută o procedură de aprobare generală a executării pentru acte juridice interne. Prin urmare, nu există nici o cale de atac specifică în această privință.

Pentru actele juridice străine care urmează să fie executate în Germania în temeiul unor tratate internaționale bilaterale sau multilaterale este necesară, de regulă, o hotărâre de încuviințare a executării din partea unei instanțe germane. Competența aparține instanței regionale în a cărei circumscripție își are reședința debitorul [articolul 3 din Legea privind punerea în aplicare a tratatelor internaționale și a convențiilor Uniunii Europene privind recunoașterea și executarea în materie civilă și comercială (Gesetz zur Ausführung zwischenstaatlicher Verträge und zur Durchführung von Abkommen der Europäischen Union auf dem Gebiet der Anerkennung und Vollstreckung in Zivil- und Handelssachen)]. În cazul în care debitorul nu are reședința în Germania, instanța competentă este cea în a cărei circumscripție urmează să aibă loc executarea. Instanța pronunță o hotărâre fără audierea debitorului [articolul 6 alineatul (1) din Legea privind punerea în aplicare a tratatelor internaționale și a convențiilor Uniunii Europene privind recunoașterea și executarea în materie civilă și comercială]. În temeiul articolului 11 din Legea privind punerea în aplicare a tratatelor internaționale și a convențiilor Uniunii Europene privind recunoașterea și executarea în materie civilă și comercială, se poate introduce o cale de atac împotriva hotărârii instanței regionale privind cererea de emitere a unui titlu executoriu. Calea de atac se depune prin sesizarea instanței sau prin formularea unei declarații care se consemnează în procesul-verbal. Instanța de apel este Tribunalul Regional Superior.

Cu toate acestea, pentru somațiile europene de plată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1896/2006, pentru titlurile executorii europene certificate într-un alt stat membru al UE în temeiul Regulamentului (CE) nr. 805/2004 și pentru actele juridice emise într-un alt stat membru al UE în proceduri desfășurate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 861/2007 sau al Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 nu este necesară o hotărâre de încuviințare a executării din partea unei instanțe din Germania (articolul 794 din Codul de procedură civilă).

În procedura de executare silită, debitorii pot introduce o cale de atac împotriva măsurilor și deciziilor care îi afectează în mod negativ. Aceștia pot formula o contestație (Erinnerung) împotriva modalității de punere în aplicare a executării silite (articolul 766 din Codul de procedură civilă). Totodată, debitorii pot formula o opoziție imediată (sofortige Beschwerde) împotriva unei hotărâri adoptate în cadrul unei proceduri în care nu au avut loc audieri (articolele 793, 567 din Codul de procedură civilă). Aceasta trebuie depusă în termen de două săptămâni la instanța a cărei hotărâre face obiectul opoziției sau la instanța de apel.

Cu toate acestea, în cazul actelor juridice străine care fac obiectul unei hotărâri de încuviințare a executării, cele menționate anterior se aplică numai după emiterea titlului executoriu.

Introducerea unei căi de atac nu are nicio influență asupra procedurii de executare silită aflate în curs de derulare; aceasta nu are niciun efect suspensiv.

Căile de atac (contestația și opoziția imediată) se află, de asemenea, la dispoziția celorlalte părți la procedură (de exemplu, creditorii).

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Nu este permis sechestrul asupra tuturor bunurilor debitorului (Kahlpfändung). Sunt instituite diverse garanții menite să asigure faptul că debitorii și rudele aflate în întreținerea acestora dispun de mijloacele de subzistență necesare (a se vedea punctul 4.1 de mai sus).

De asemenea, se interzice sechestrul care depășește ceea ce este necesar pentru îndestularea creditorului și pentru a acoperi costurile de executare [interdicția sechestrului excesiv (Verbot der Überpfändung), articolul 803 din Codul de procedură civilă].

 

Anexa 1 [anexa 2 la articolul 34 alineatul (3) din Legea privind taxele judiciare și cele notariale]

Anexa 2 [anexa 2 la articolul 34 alineatul (1) a treia teză din Legea privind taxele judiciare]

Această pagină web face parte din portalul „Your Europe”.

Cât de utile vi s-au părut aceste informații?