Texte intégral

Dosar nr(...)

R O M Â N I A
CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A
SECŢIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ŞI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia civilă nr.97/COM
Şedinţa publică de la 26 mai 2008
Completul constituit din:
PREŞEDINTE (...) (...)
Judecător (...) (...)
Grefier (...) (...)

S-a luat în examinare apelul c o m e r c i a l d eclarat de reclamantul D. E. E., domiciliat în satul T. Deal, comuna E., judeţul T, împotriva sentinţei civile nr. 316/COM/08.02.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a – Secţia comercială în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă BANCA INTERNAŢIONALĂ A RELIGIILOR prin lichidator judiciar SC N. T. SA, cu sediul în B,(...), (...)7, .2, .6, sector 3, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura legal îndeplinită, conform disp. art.87 şi urm. din C o d u l d e procedură civilă.
Apelul este declarat şi motivat în termen.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, după care;
Instanţa, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească şi având în vedere că se solicită judecata în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunţare.

C U R T E A

Asupra apelului c o m e r c i a l d e faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a sub nr(...) reclamantul D. E. E., prin procurist T. M. N., a chemat în judecată pârâta Banca Internaţională a Religiilor, în faliment, prin lichidator judiciar SC N. T. SA solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a următoarelor acte:
- contractul de împrumut nr. 16/07.02.2000,
- contractul de împrumut nr. 147/23.12.1999,
- contract de ipotecă nr. 448/02.02.2000,
- contract de ipotecă nr. 5937/15.12.1999,
- contract de ipotecă nr. 5958/23.12.1999,
Totodată reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a formelor de executare pornite de executorul bancar la B.I.R. în faliment, în dosarele de executare 10/2002 şi 30/2002, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii formulate reclamantul a arătat, în fapt:
Cu privire la contractul de împrumut nr. 16/07.02.2000
Acest act cuprinde la art. 18 o clauză penală deghizată în dobândă penalizatoare de 7% / zi întârziere clauză care este nulă în temeiul art. 1, 2 din Legea nr. 313/1879, publicată în Monitorul Oficial nr.40/20.02.1879,
În acest sens s-a pronunţat Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 11/24.10.2005, pronunţată în dosarul nr. 8/2005, statuând că pe lângă dobânda convenţională nu poate exista şi o clauză penală.
Decizia mai sus amintită este obligatorie în temeiul art. 329 alin. 3 din C o d u l d e Procedură Civilă şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 123/09.02.2006.
La art. 4 din acest contract de împrumut se prevede o dobândă de 41% care este disproporţionat de mare şi se încadrează în clauzele abuzive prevăzute de art. 1 lit. i din anexa 1 la Legea nr. 193/2000.
Clauză abuzivă este şi cea prevăzută la art. 11 din contract care prevede comisioane bancare de 12%, pentru aceleaşi motive enunţate la punctul 2.
Capitolul IV din contractul de credit prevede drepturile băncii, iar în capitolul V se prevăd obligaţiile împrumutatului.
Aşa cum rezultă din contract, banca are numai drepturi arogate unilateral, în timp ce împrumutatul are doar obligaţii stabilite unilateral de bancă. Acest fapt se încadrează în dispoziţiile art. 1 din Anexa 1 lit. G din Legea nr. 193/2000, în sensul că se dă băncii dreptul de a interpreta şi a impune unilateral obligaţii fără ca împrumutatul să îşi poată exprima în mod real punctul de vedere, profitându-se de buna credinţă şi de starea de nevoie la data la care a contractat împrumutatul în cauză.
Cu privire la contractul de împrumut nr. 147/23.12.1999, se susţine de către reclamant că este lovit de nulitate absolută pentru aceleaşi motive enunţate mai sus.
Cu privire la contractul de ipotecă nr. 448/02.02.2000, se arată:
Având în vedere că acest contract de ipotecă garantează un contract de credit lovit de nulitate absolută, fiind un act accesoriu contractului de împrumut este la rândul său lovit de nulitate absolută.
Cu privire la contractele de ipotecă nr. 5937/15.12.1999 şi nr. 5958/23.12.1999, se arată că sunt lovite de nulitate absolută pentru aceleaşi motive.
Cu privire la formele de executare efectuate de executorul bancar în dosarele nr. 10/2002 şi 30/2002, se apreciază că acestea sunt lovite de nulitate absolută deoarece sunt efectuate în baza unor titluri executorii lovite de nulitate absolută la rândul lor.
În drept reclamantul şi-a întemeiat acţiunea prezentă pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă, art. 1, 2 din Legea nr. 313/1879, art. 1 din Anexa 1 lit. G, I, din Legea nr. 193/2000.
În susţinerea cererii reclamantul a solicitat încuviinţarea şi administrarea probei cu: înscrisuri, interogatoriul intimatei, expertiză contabilă pentru a determina cuantumul penalităţilor şi dobânzilor nelegal calculate şi expertiză tehnică imobiliară pentru a determina valoarea reală a imobilelor supuse executării silite.
Prin sentinţa civilă nr.315/COM/08.02.2008, T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a – Secţia comercială a respins ca nefondată cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de împrumut 16/7.02.2000, 147/23.12.1999 şi contractelor de ipotecă 448/2.02.2000, 5937/15.12.1999, 5958/23.12.1999.
A fost admisă excepţia necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a în soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii formelor de executare pornite de executorul bancar E., în faliment, în dosarele de executare nr.10/2002 şi 30/2002.
Prin aceeaşi hotărâre s-a declinat cauza spre competentă soluţionare, în favoarea J u d e c ă t o r i e i B a b a d a g.
Pentru a pronunţa în acest sens instanţa a încuviinţat şi administrat, proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei, declaraţiile acestora fiind consemnate la fila 59 din dosarul cauzei, respingând ca nepertinentă şi neconcludentă proba cu expertize de specialitate solicitată de reclamant.
Din oficiu, la termenul de judecată din 5.06.2007, instanţa a invocat necompetenţa materială a T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a în soluţionarea cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a formelor de executare pornite la executorul bancar în dosarele de executare 10/2002 şi 30/2002.
În apărare, pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţe civilă nr. 294/31.05.2007 pronunţată de J u d e c ă t o r i a B a b a d a g în dosarul nr(...).
Prin încheierea din data de 14.11.2007 instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei ca nefondată pentru considerentele expuse în motivarea soluţiei.
Cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de împrumut şi ipotecă motivată de împrejurarea că acestea cuprind clauze penale, deghizate în dobândă penalizatoare pe zi de întârziere interzise de Legea 314/1979 este nefondată şi va fi respinsă de instanţă pentru următoarele considerente:
Între B.I.R., în calitate de împrumutător şi reclamant, în calitate de împrumutat, s-au încheiat contractele nr. 16/7.02.2000 şi nr. 147/23.12.1999 având ca obiect sumele de 80.000.000 lei vechi respectiv 450.000.000 lei vechi.
Conform clauzelor contractuale inserate la art. 4 părţile au convenit rata dobânzii ca fiind 41% pe an, iar conform art. 18 s-a stabilit „pentru împrumuturile restante, Banca va calcula, din ziua trecerii la credite restante, dobânzi penalizatoare cu 7 procente peste cele curente, care se vor prelua cu prioritate din încasările” respectiv „dobânzi penalizatoare la nivelul ratei dobânzii la care a fost adjudecată oferta de cumpărare la titluri de stat”.
Susţinerea reclamantului conform căreia clauza penală inserată la art. 18 din contract este nulă în temeiul art. 1 şi 2 din Legea nr. 313/1879 ceea ce atrage nulitatea absolută a contractelor de împrumut şi a celor de ipotecă încheiate pentru garantarea restituirii împrumuturilor este nefondată.
Pe de o parte s-a constatat că raportul juridic obligaţional s-a născut în condiţiile art. 942 Cod civil astfel încât obligaţia împrumutului de a restitui în scadenţă suma împrumutată sub sancţiunea plăţii unei dobânzi de 41% pe an şi a unei dobânzi penalizatoare, într-un procent majorat produce consecinţe juridice în temeiul art. 969 Cod civil conform căruia „convenţiile legale făcute au putere de lege între părţile contractante”.
Pe de altă parte, potrivit art. 1082 Cod civil arată că „la obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daune interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate”.
Criteriul de determinare a dobânzii legale este cel stabilit prin art. 3 O.G. nr.9/2000 aprobată prin Legea nr. 356/2002.
Este adevărat că prin Legea 313/1879 (ale cărei dispoziţii sunt în vigoare şi astăzi) s-a prevăzut la art. 1 că este anulată clauza penală din contractele de împrumut sau prestaţiunii în natură şi că „judecătorul în caz de împrumut va putea obliga numai la plata dobânzii prevăzute de art. 1589 Cod civil sau, în caz de alte obligaţii, la daune interese conform art. 1084 Cod civil” dar, se observă că aceste dispoziţii legale se aplică exclusiv raporturilor juridice de drept civil.
În raporturile juridice comerciale se aplică, în principiu, dobânda pieţii potrivit principiului libertăţii de voinţă a părţilor.
În aceeaşi ordine de idei este şi Decizia XI/24.10.2005 pronunţată de I.C.C.J.
În cuprinsul deciziei s-a făcut sublinierea că nu există temei legal care să permită stabilirea în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăşi dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an sau de sancţiune constând în penalităţi de întârziere.
Incontestabil, raportul dedus judecăţii este unul de natură comercială, dedus din dispoziţiile art. 3 pct. 11 Cod comercial care prevede stipulează că legea consideră fapte de comerţ, operaţiuni de bancă şi schimb, considerent faţă de care instanţa apreciază că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr.313/1879 şi art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă în referire la Decizia XI/24.10.2005 pronunţată de I.C.C.J.
În considerarea principiului autonomiei de voinţă ce guvernează naşterea raporturilor juridice în materie comercială instanţa constată că reclamantul nu a făcut dovada nerespectării vreunor dispoziţii legale de natură să afecteze valabilitatea clauzei inserate în art.18 din contractele de împrumut nr. 16/07.02.2000 şi 147/23.12.1999 cu consecinţe asupra desfiinţării integrale a contractelor de împrumut, respectiv de ipotecă aşa cum urmăreşte reclamantul pe calea prezentei acţiuni.
Relativ la competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect constituirea nulităţii absolute a formelor de executare pornite de executorul bancar în dosarul de executare 10/2002 şi 30/2002 se reţine :
Potrivit art. 399 Cod procedură civilă „împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi (…)”.
Contestaţia se introduce, conform art. 400 Cod procedură civilă, la instanţa de executare.
Instanţa de executare este, potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, „judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea (…)”.
În considerarea acestor dispoziţii legale care reglementează competenţa materială şi teritorială exclusivă de soluţionare a unei cereri ce vizează desfiinţarea unor acte de executare silită, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a în soluţionarea cererii.
Cum prorogarea de competenţă nu se justifică în cazul nesocotirii normelor de competenţă materială, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 165 Cod procedură civilă şi art. 158 Cod procedură civilă şi a declinat cauza având ca obiect constatarea nulităţii actelor de executare pornite de executorul bancar în dosarul nr. 10/2002 şi 30/2002 în favoarea J u d e c ă t o r i e i B a b a d a g.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul D. E. E., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în tot a sentinţei apelate şi :
- în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei judecăţi unitare, atât cu privire la nulitatea contractelor de credit şi de ipotecă, cât şi cu privire la formele de executare efectuate în baza acestor acte, având în vedere faptul că dacă pentru un singur capăt de cerere este competenta material, T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a – Secţia Comercială atunci această instanţă rămâne competentă pentru toate capetele de cerere;
- în subsidiar, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile apelantei vizează următoarele:
1. În conformitate cu art.2 lit.b art.17 din C o d u l d e procedură civilă, solicită apelantul - reclamant a se constata că competenţa pentru judecarea tuturor capetelor de cerere aparţine T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a – Secţia comercială, motivat de faptul că prezenta este o acţiune comercială neevaluabilă în bani, cu privire la toate capetele de cerere.
Capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a formelor de executare efectuate în baza contractelor a căror nulitate se solicită a se constata este un capăt de cerere accesoriu şi va urma soarta capătului de cerere principal.
2. Sub aspectul respingerii ca nefondat a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractelor de credit, critică soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:
- a fost apreciată greşit clauza penală de 7%/zi şi în cauză nu sunt aplicabile disp. Legii nr.313/1879,precum şi ale Deciziei 11/2005 a Î.C.C.J.; greşit este şi opinia instanţei de fond conform căreia după deschiderea procedurii falimentului lichidatorul are dreptul de a mai calcula dobânzi,la un nivel de 41% abuziv conform prevederilor art.1 din Anexa 1lit. G din Legea nr.193/2000.
3.Contractele de ipotetică sunt lovite de nulitate absolută în aceeaşi măsură ca şi contractele de credit pe care le garantează, fiind de la lege contracte accesorii, care vor urma soarta contractelor de credit.
4. Instanţa de fond a respins nejustificat cele două probe cu expertiză contabilă şi tehnică, care ar fi permis să probeze existenţa clauzei penale de 7% lovite de nulitate absolută şi clauzei abuzive privind nivelul dobânzii de 41% iar pe de altă parte să dovedească faptul că imobilul supus executării silite este subsecvent, încălcându-se astfel principiul disponibilităţii părţilor.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de judecată va aprecia ca apelul formulat în cauză este neîntemeiat sub aspectul criticilor aduse,raportat la urătoarele considerente :
In ceea ce priveşte prima critică ce vizează necesitatea unei judecăţi unitare în cauză în sensul judecării de către instanţa de fond inclusiv a capătului de cerere accesoriu celui principal ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a formelor de executare iniţiate în baza contractelor căror nulitate absolută se solicită a se constata,apreciem că nu este fondată.
In acest sens în mod corect instanţa de fond a statuat faptul că este necesară admiterea excepţiei de necompetenţă materială a T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a în soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii formelor de executare pornite de executorul bancar B.I.R., în faliment, în dosarele de executare nr.10/2002 şi 30/2002 cu consecinţa declinării cauzei spre competentă soluţionare în favoarea J u d e c ă t o r i e i B a b a d a g,instanţă de executare competentă în condiţiile art.373 alin.2 Cod procedură civilă în ref.la art.400 Cod procedură civilă.
Cum într-adevăr prorogarea de competenţă nu se justifică în cazul nesocotirii normelor de competenţă materială,norme ce consacră o delimitare de atribuţii în plan vertical între instanţele judecătoreşti şi a căror încălcare s-ar repercuta în mod negativ asupra drepturilor părţilor cauzei deduse judecăţii, instanţa de fond în mod corect a procedat la valorificarea prev.disp.art. 165 în ref.la art.158 Cod procedură civilă.
In ceea ce priveşte celelalte două critici ce vizează respingerea ca nefondată a capetelor de cerere privind atât constatarea nulităţii absolute parţiale a contractelor de credit cât şi a contractele de ipotecă accesorii acestora a căror soartă ar urma-o în mod necesar,apreciem că nici aceste nu sunt întemeiate.
Sub acest aspect instanţa de fond a reţinut corect că susţinerea reclamantului recurent în sensul că inserarea clauzei penale în contractele de ipotecă încheiate între părţi ar atrage sancţiunea nulităţii absolute a acestora precum şi a contractelor de ipotecă încheiate în baza lor,este nefondată.
In acest sens obligaţiile asumate de către reclamantul recurent în calitate de împrumutat în sensul de a restitui la scadenţă suma împrumutată sub sancţiunea plăţii unei dobânzi penalizatoare anuale precum şi a uneia penalizatoare într-un procent majorat,sunt de natură a produce consecinţe juridice atâta timp cât convenţia este legal încheiată iar între părţi aceasta,în conf.cu disp.art.969 Cod civil are putere de lege, situaţie în care nu se poate acredita nici ideea imposibilităţii calculării dobânzii la nivelul convenit chiar şi după iniţierea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.
De asemenea s-a reţinut corect faptul că raporturile obligaţionale intervenite între părţi sunt de natură comercială şi nicidecum civilă iar în materie comercială primează principiul libertăţii de voinţă a părţilor,astfel că se aplică dobânda pieţii şi nicidecum criteriile de determinare a dobânzii legale stabilite prin 0.G.nr.2/2000 aprobată prin Legea nr.356/2002,iar Decizia XI/24.10.2005 instanţei supreme precum si disp. Legii nr.313/1879 vizează în mod exclusiv sfera raporturilor civile.
Referitor la ultima critică ce vizează împrejurarea că instanţa de fond i-ar fi respins eronat cererea de efectuare a unei expertize financiar bancare şi a uneia tehnice în cauză care i-ar fi permis să probeze în primul rând existenţa clauzei penale de 7 % lovite de nulitate absolută precum şi a clauzei privind nivelul dobânzii de 41 % şi în al doilea rând să determine valoarea reală a imobilelor supuse executării silite apreciem de asemenea că sunt nefondate deoarece acestea nu îndeplineau condiţiile de admisibilitate a probei prev.de art.167 Cod procedură civilă în sensul că prima expertiză solicitată era nepertinentă şi neconcludentă cauzei mai mult nu se poate transforma expertul contabil în judecătorul cauzei în sensul ca acesta să se pronunţe asupra legalităţii unor clauze din conţinutul unor contracte încheiate cu respectarea principiul libertăţii de voinţă a părţilor,iar cea de a doua expertiză solicitată excede obiectului cauzei deduse judecăţii având în vedere limitele pentru care instanţa de fond a apreciat că este legal sesizată.
Raportat la considerentele mai sus expuse si analizate urmează a se dispune respingerea apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul c o m e r c i a l d eclarat de reclamantul D. E. E., domiciliat în satul T. Deal, comuna E., judeţul T, împotriva sentinţei civile nr. 316/COM/08.02.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a – Secţia comercială în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă BANCA INTERNAŢIONALĂ A RELIGIILOR prin lichidator judiciar SC N. T. SA, cu sediul în B,(...), (...)7, .2, .6, sector 3, având ca obiect constatare nulitate act.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2008.
Preşedinte, Judecător,
(...) (...) (...) (...)

Pentru grefier (...) (...),
Conf.art.261 alin.2 Cod pr.civilă
Semnează Grefier şef:
D. E.
jud.fond.I. E.
red.dec.jud.G.E. 4ex/ 26.06.2008