ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N_____
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINTA CIVILA NR.8988/2017
Ședința publica din data de 15 dec embrie 2017
Instanța constituită din:
P_________: C_____ N______ - S_____
GREFIER: S______ E____
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul I_______ R___ in contradictoriu cu pârâta _____________________, având ca obiect pretenț ii.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință de la termen ul din 12 decembrie 2017 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru deliberare , pronunțarea a fost amânată pentru termenul de față.
INSTANTA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.08.2017, reclamantul I_______ R___ a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. C_____ O_____ S.R.L. ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata sumei de 2506 lei reprezentând contravaloarea produselor returnare; dobânda legală începând cu data introducerii cererii și cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că a achiziționat mai multe componente de calculator de pe site-ul www.cel.ro la data de 15.05.2017. La data de 16.05.2017, le-a primit prin curier, fără a fi însoțite de factură și certificat de garanție, factura fiind comunicată ulterior (factura CEL xxxxxxx din 15.05.2017).
După ce a montat componentele a observat că unu dintre ele este defect. La data de 18.05.2017, le-a trimis înapoi cu firma de curierat: placă video Gigabyte Aorus Radeon RX 580 4GB GDDR5 256 bit- rx580aorus-4gd; procesor AMD RYZEN 5 1600 3,2, ghz Socket AM4 Box- YD1600BBAEBOC; Memorie Corsair Vengeange LPX 16GB 2x 8GB DDR4 2400 Mhz C16 roșie- cmkgx4m2a2400c16r; placă de bază Gigabyte AB350-Gaming 3 Socket AM4-GA-AB350-GAMING 3; sursa Seasonic s12 II 620W-s12ii-620.
La aprox. o săptămâna a primit răspuns că toate piesele funcționează. La data de 26.05.2017 a formulat o_____ cereri de retur pentru piesele comandate solicitând returnarea sumelor plătite.
Pârâta le-a trimis înapoi, iar reclamantul a refuzat primirea. Ulterior, reclamantul a solicitat să i se trimită placa video pe care a înțeles să o păstreze, toate celelalte componente fiind în posesia pâ râtei.
La data de 26.05.2017 pârâta a anunțat că nu poate da curs cererii deoarece bunurile au fost inițial încadrate în garanție.
În drept, au fost invocate disp. art. 9 și 13 din OUG 34/2014, art. 451 C .pr.civ.
În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
S-au depus înscrisuri (f. 5-28).
S-a solicitat judecarea în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta a depus întâmpinare la data de 07.11.2017 solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că reclamantul a formulat cerere de service pentru fiecare componentă PC. Acestea au fost testate și au fost returnate, reclamantul fiind de acord să le primească înapoi nefăcând o solicitare de retur, ci o solicitare de service, uzând de procedura de garanție. Nu a solicitat returul în baza OUG 34/2014 și a cerut retur doar pentru o componenta PC ( placă video Gigabyte Aorus Radeon RX 580), la care a renunțat ulterior.
La data de 26.05.2017, reclamantul a precizat că nu mai dorește produsele, ci doar placa video, precizând că face cerere de retur, deși erau în curs de trimitere către reclamant prin Fan Courier.
A arătat că reclamantul nu mai poate beneficia de dreptul de retur, deoarece inițial componentele au fost trimise în service, beneficiind de certificatul de garanție.
În drept, au fost invocate: art. 12-13 din OG 21/1992, art 13 din OUG 34/2014, art. 13 din Legea nr. 449/2003, art. 205 C .pr.civ.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri, dar nu a depus nimic la dosar.
La data de 07.11.2017, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, acesta fiind depus la fila 59.
în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamantul I_______ R___, pe de o parte, și pârâta S.C. C_____ O_____ S.R.L., au existat raporturi contractuale la distanță constând în vânzarea de către pârâtă, printre altele, a următoarelor componente PC, în urma comenzii o_____ prin site-ul www.cel.ro: placă video Gigabyte Aorus Radeon RX 580 4GB GDDR5 256 bit- rx580aorus-4gd; procesor AMD RYZEN 5 1600 3,2, ghz Socket AM4 Box- YD1600BBAEBOC; Memorie Corsair Vengeange LPX 16GB 2x 8GB DDR4 2400 Mhz C16 roșie- cmkgx4m2a2400c16r; placă de bază Gigabyte AB350-Gaming 3 Socket AM4-GA-AB350-GAMING 3; sursa Seasonic s12 II 620W-s12ii-62 0.
Pentru componentele vândute a fost emisă factura fiscală _________ nr. xxxxxxx DIN 15.05.2017 în cuantum de 4.536,00 lei (f. 7)
Produsele au fost livrate și plata a fost realizată la data de 16.05.2017 (f. 6).
Conform corespondenței dintre părți (f. 9-13), reclamantul a trimis la data de 18.05.2017 componentele pentru o verificare deoarece unele nu ar fi funcționat corespunzător. La data de 24.05.2017, reclamantului i s-a comunicat faptul că produsele funcționează urmând a fi returnate (f. 15-20).
La data de 26.05.2017, reclamantul a formulat cerere de retur (f. 21) cu privire la componentele comandate, mai puțin placa video Gigabyte Aorus Radeon RX 580 4GB GDDR5 256 bit- rx580aorus-4gd.
Cererea de retur a fost respinsă, pârâta motivând că întrucât a formulat o cerere de service ,nu mai poate beneficia de retur.
În drept, conform art. 9 alin. (1) din OUG 34/2014 (1) Cu excepția cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract în afara spațiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) și la art. 14.
Potrivit acestui text, consumatorul are dreptul de se retrage dintr-un contract la distanță, fără motivare, într-un termen de 14 zile, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 16.
Instanța reține că reclamantul și-a exercitat dreptul de retragere în termenul legal de 14 zile. Comanda a fost plasată la data de 15.05.2017, iar produsele au fost livrate la data de 16.05.2017, iar solicitarea de retur s-a făcut la data de 26.05.2017.
Contrar apărărilor pârâtei, dreptul de retragere nu trebuie motivat și se poate realiza independent de existența unei alte solicitări de service, cum este cazul în speță. Nu există dispoziții legale sau convenționale derogatorii de la normele precitate, orice altă discuție fiind inutilă.
Conform art. 13 alin. 1 din OUG 34/2014 ,,Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate cu art. 11,,.
Reclamantul și-a exercitat dreptul de retragere cu privire la următoarele componente: procesor AMD RYZEN 5 1600 3,2, ghz Socket AM4 Box- YD1600BBAEBOC; Memorie Corsair Vengeange LPX 16GB 2x 8GB DDR4 2400 Mhz C16 roșie- cmkgx4m2a2400c16r; placă de bază Gigabyte AB350-Gaming 3 Socket AM4-GA-AB350-GAMING 3; sursa Seasonic s12 II 620W-s12ii- 620. A ales să păstreze placă video Gigabyte Aorus Radeon RX 580 4GB GDDR5 256 bit- rx580aorus-4gd.
Pentru produsele cerute la retur, reclamantul a achitat suma de 2506 lei, conform facturii fiscale de la f. 7, motiv pentru care instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a acestei sume.
Cu privire la solicitarea de acordare a dobânzii legale , conform dispozițiilor art. 1535 C .civ. ,,în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau în cuantumul prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu,,.
Constatând că obligația de restituire a sumei de 2506 lei nu a fost în mod nejustificat, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (data punerii în întârziere) și până la data plății efective.
Cu privire la cheltuielile de judecată, constatând că pârâta a căzut în pretenții, în baza art. 453 alin.(1), o va obliga la plata sumei de 108,42 lei, taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I_______ R___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales în Cluj-Naoca, ___________________. 6, _____________ în contradictoriu cu pârâta S.C. C_____ O_____ S.R.L., C__ RO26747604, înregistrată sub nr. JXXXXXXXXXXXX, cu sediul social în București, sector 6, Calea Crângași nr. 10.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2506 lei, contravaloare produse returnate și la plata dobânzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 108,42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N_____ .
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2017.
P_________ GREFIER
C_____ N______-S_____ S______ E____
Red. C.N.S./ 01.02.2018
2 ex.