Text integral

167/202017-03-2020

Rezolutiune contractCurtea de Apel BUCURESTI

,.Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2020:053.xxxxxx

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

DECIZIA CIVILĂ NR. 167/R

Ședința publică de la 17 Martie 2020

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M______ P______

JUDECĂTOR: C_______ G_______ I___

JUDECĂTOR: D______ A______

GREFIER: C______ N____

********

Pe rol soluționarea recursului formulat de apelanta pârâtă ____________________ împotriva deciziei civile nr. 1406/16.04.2019 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect rezoluțiune contract, în contradictoriu cu intimatul reclamant I____ C______ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea , având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 17.03.2020, când a dispus următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, reclamantul I____ C______ a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Cel.ro și C_____ O_____ S.R.L., rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat ce are ca obiect un Hidrofor Wasserkoning HW25 50H N-hw25/50h_n și repunerea părților în situația anterioară prin restituirea obiectului vânzării, hidroforul marca Wasserkoning HW25 50H N-hw25/50h_n și restituirea de pârâte a prețului vânzării, respectiv suma de 769 lei precum și dobânda legală aferentă, de la data cumpărării -31.03.2017, până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul S.C. C_____ O_____ S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 19.06.2018, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei CEL.RO, pe care a unit-o cu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 4956/28.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei CEL.RO a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta CEL.RO, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I____ C______, în contradictoriu cu pârâta ____________________, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare din data de 31.03.2017 având ca obiect un Hidrofor marca Wasserkonig HW25 50H N-hw25/50h_n, au fost repuse părțile în situația anteri oară, respectiv: a fost obligat reclamantul să restituie pârâtei hidroforul marca Wasserkonig HW25 50H N-hw25/50h_n, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 769 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente, de la data pronunțării hotărâri i , și până la plata e fectivă a debitului și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 58,83 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C_____ O_____ SRL și a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1406 A / 16.04.2019 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, apelul a fost respins ca neîntemeiat.

Prin recursul promovat împotriva acestei decizii , pârâta C_____ O_____ SRL , întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct 6 si 8 C.proc.civ., a solicitat admitearea recursului, iar in rejudecare, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivare, a arătat că , urmare a faptului că în data de 03.04.2017 reclamantul i-a adus la cunoștință că în data de 01.04.2017 i-a fost livrată comanda nr. xxxxxxx iar la desfacerea cutiei a constatat faptul că produsul achiziționat avea carcasa instalației electrice spartă, lucru datorat probabil nefixarii corespunzătoare a pompei pe bazin, după formularea cererii de retur de pe site-ul său, reclamantului i s-a cerut să trimită produsul către punctul său de lucru, împreună cu procesul-verbal încheiat cu livratorul însă reclamantul i-a spus că nu s-a încheiat un Proces- Verbal cu livratorul.

De la ANPC i-au comunicat că returul produselor deteriorate poate fi refuzat dacă nu are Proces-Verbal încheiat cu firma de curierat.

Produsul nu a ajuns niciodată la punctul său de lucru/service-ul astfel încât nu a putut face nicio constatare a stării produsului astfel că nu cunoaște defecțiunea pe care o are produsul și nu știe dacă aceasta a fost produsă fie ca urmare a transportului, fie ca urmare a manipulării defectuoase.

Nu acceptă mențiuni pe factură deoarece are dificultăți în primirea despăgubirii de la firma de curierat/furnizor dacă nu există Proces-Verbal întocmit în momentul livrării, în cazul în care produsul prezintă deteriorări.

Recurenta a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că nu a contestat constatările făcute de cumpărător. Nu a contestat și nici aprobat aceste constatări pentru că nu a primit produsul pentru analiză.

Reclamantul a fost înștiințat în prealabil cu privire la faptul că are opțiunea de deschidere la livrare, astfel putea opta pentru această metodă de verificare a produsului.

În continuare, a arătat că în certificatul de garanție al produsului sunt menționate următoarele:„Nu se acordă garanție pentru defecțiuni cauzate de modalitatea de transport neconforma cu specificațiile producătorului”;„Nu se oferă garanție pentru defecțiunile apărute ca urmare a manipulării defectuoase sau lovirii aparatelor”;„In eventualitatea în care produsul achiziționat este nefuncțional sau prezintă vicii de fabricație, acesta va fi înlocuit cu un produs funcțional, cu condiția notificării în scris a S.C. C_____ O_____ SRL sau prezentarea la sediul societății cu produsul respectiv în termen de 48 de ore de la primirea produsului”.

A susținut că prevederile art. 12-13 din OG 21/1992 se referă la deficiențe neimputabile consumatorului și care se solicită a fi remediate în perioada de valabilitate a certificatului de garanție a produsului, dar în speță reclamantul nu a trimis produsul, acesta nu a fost inspectat, nu se cunoaște modalitatea de producere a defecțiunilor și dacă acestea sunt sau nu acoperite de garanție.

Recurenta a imputat instanței de apel că a apreciat că defecțiunea hidroforului l-a făcut imposibil de utilizat, a constatat că există o neexecutare a contractului din partea sa, fară a preciza cum a ajuns la aceasta constatare, atât timp cât nu s-a făcut nicio expertiză, nicio evaluare de către o unitate de service.

A mai arătat că deși este adevărat că potrivit prevederilor art. 12 din OG 21/1992, consumatorii beneficiază de următoarele drepturi: „(1) Consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii remedierea ori înlocuirea gratuita a produselor si serviciilor obținute, precum si despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficientelor constatate in cadrul termenului de garanție sau de valabilitate. După expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor/serviciilor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora. (2) Vânzătorul sau prestatorul de servicii suporta toate cheltuielile legate de aceste deficiente, situație care nu il exonerează de răspundere pe producător in relația cu acest a.” , însă în speță, aceste dispoziții sunt înlăturate de la aplicare deoarece consumatorul nu a putut face dovada faptului că bunul a fost cumpărat deteriorat întrucât nu a fost încheiat un Proces-Verbal de constatare cu firma cu curierat.

În opinia recurentei, contrar celor reținute de instanță în sensul că simpla mențiune făcută pe factura de la fila 11 cum că „produsul din colet este deteriorat, ambalajul în stare optimă” ține loc de Pv de constatare, simpla mențiune a curierul de pe factura ce însoțea produsul, nu echivalează cu încheierea unui proces-verbal dat fiind că la termenii și condițiile de pe site apare în mod expres faptul că trebuie încheiat un PV cu firma de curierat. Orice utilizator al site-ului www.cel.ro este de acord cu termenii si condițiile de pe site-ul societății.

În continuare, a redat dispozițiile Legii nr. 449/2003, republicată 2008, privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora -art. 5: „Vânzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu contractul de vanzare-cumparare.Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă: corespund descrierii făcute de vânzător și au aceleași calități ca și produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model; corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului și acceptat de acesta la încheierea contractului de vanzare-cumparare; corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de același tip; fiind de același tip, prezintă parametri de calitate și performanțe normale, la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului și declarațiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vanzator, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului” și a solicitat să se rețină că în cauză există cel puțin un dubiu cu privire la deteriorarea produsului, care nu a ajuns niciodată la ea astfel că nu cunoaște starea acestui produs. Nimic nu sugerează ca în speță nu s-a livrat un produs conform art. 5 al. 1 si 2 al Legii nr. 449/2003 și în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare.

Recurenta a arătat că în mod eronat a reținut instanța că reclamantul a încercat să trimită produsul în service-ul societății dar s-a refuzat înlocuirea produsului dat fiind că nu rezultă că s-ar fi apelat la vreo firmă de curierat. A arătat că nu deține unitate service astfel încât produsele nu se primesc retur la punctul de lucru al societății. Pe site-ul său este menționat la Termeni si Condiții faptul ca produsele se trimit spre retur/service printr-o firmă de curierat.

A mai arătat că este adevărat că OUG nr.34/2014 (art. 13 și 14) conferă dreptul consumatorilor de a restitui produsele în termen de 14 zile fără a invoca un motiv, însă este un abuz de drept în condițiile în care aceștia înțeleg să distrugă produsele și să cauzeze prejudicii societăților.

Referitor la rezolutiunea contractului, a arătat că aceasta poate fi cerută în baza art. 13 din Legea nr. 449/2003, potrivit căruia „Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri: dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului; dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă; dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, conform art. 11 alin. (4), fără inconveniente semnificative pentru consumator.”, dar a reiterat faptul că reclamantul nu a solicitat niciodată nici reparația produsului și nici înlocuirea acestuia și nici nu a adus produsul la punctul său de lucru pentru a se face constatare, context în care nu pot fi aplicabile prevederile art. 13 din Legea nr.449/2003 având în vedere ca nu se retine niciuna din situațiile prevăzute de lege pentru rezolutiune.

A mai arătat că nu poate fi dispusă rezolutiunea contractului în baza prevederilor Codului Civil, întrucât ambele parti și-au îndeplinit obligațiile: vânzătorul (recurenta) de predare a produsului iar cumpărătorul (reclamantul) de plata a prețului, acestea fiind obligațiile ce țin de esența contractului încheiat.

Suplimentar, ea are obligația de garanție pentru produs, însă în limita dispozițiilor legale și a conținutului certificatului de garanție; are obligația de a repara/aduce la conformitate produsul în termen de 15 zile, pe cheltuiala proprie, însă atunci când defecțiunea nu este cauzată chiar de către cumpărător. Pentru a-și îndeplini aceasta obligație, este obligatoriu a primi produsul în service dar reclamantul nu a trimis niciodată produsul în service.

Referitor la aspectul reținut de instanță, că la dosarul cauzei este un e-mail prin care reclamantul a făcut dovada încercării de rezolvare amiabilă a situației reclamantul precizând că dacă în termen de 14 zile nu se va proceda la înlocuirea produsului sau restituirea prețului, se va acționa în instanță, a arătat că nu putea înlocui un produs cu altul sau să restituie prețul dacă cel dintâi nu i-a fost restituit.

În acest context, în opinia recurentei, cum reclamantul nu a solicitat nici repararea produslui, nici înlocuirea acestuia, nu poate solicit a rezolutiunea contractului.

În final, a arătat că din punctul său de vedere decizia instanței de apel este nemotivată fiind menționate doar constatările reclamantului fără a se face referiri concrete la înscrisuri și instanța de apel a aplicat greșit prevederile de drept comun având în vedere faptul că părțile litigiului sunt un consumator și un profesionist astfel că se aplică dispozițiile dreptului special.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 C.proc.civ.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

Intimatul reclamant I____ C______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se verifice dacă recursul a fost declarat in termenul legal în raport de prevederile art.485 C.proc.civ și dacă a fost timbrat în conformitate cu art.486 alin.2 C.proc.civ. iar în ipoteza în care nu a fost respectat termenul de declarare a căii de atac și recursul nu a fost timbrat să se admită excepția tardivității căii de atac și excepția netimbrării.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, după ce a expus exhaustiv situația de fapt, a arătat că deși recurenta a întemeiat recursul pe dispozițiile art.488 alin.l pct.6 și 8 din C.proc.civ., într-o singura frază, nu a detaliat nici încălcările sau aplicarea greșita a legii și nici nu a arătat care sunt motivele contradictorii ori străine de natura cauzei.

În continuare, a arătat că pentru existența răspunderii contractuale este necesar ca una din părțile contractului să fi săvârșit o faptă ilicită, ce constă fie în neexecutarea obligațiilor contractuale, fie în executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a acestor obligații, să fi fost produs un prejudiciu celeilalte părți, să existe vinovăția debitorului obligației neexecutate sau executate necorespunzător/cu întârziere, respectiv ca acesta să fi fost pus în întârziere. Singurul răspuns al recurentei a fost că, produsul cumpărat nu se poate înlocui cu altul nou, ci doar se poate repara, dar el nu a fost de acord cu acest lucru pentru că nu a urmărit cumpărarea unui produs vechi ci un produs nou.

A apreciat că în mod just au apreciat ambele instanțe că potrivit art.10 lit.d din O.G. nr. 21/1992 printre drepturile principale ale consumatorilor se numără și acela de a fi despăgubit pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor si serviciilor, iar potrivit art.12 alin.l din O.G.nr.21/1992, consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii remedierea ori înlocuirea gratuită a produselor și serviciilor obținute precum si despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficientelor constatate în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate. ”

Conform art .1548 C.civ., culpa debitorului se prezuma prin simplul fapt al neexecutării obligației, iar recurenta nu a făcut dovada incidenței vreunui caz exonerator de răspundere, așa cum prevede art.1557 C.civ.

Totodată, produsul la data livrării nu era însoțit de un Certificat de garanție, astfel încât în opinia intimatului, recurenta vinde produsele second hand ca produse noi, la un preț mai mic, pentru că atunci când i-a solicitat înlocuirea produsului deteriorat cu altul nou, i-a comunicat telefonic că produsul se poate repara dar nu se poate înlocui.

Referitor la apărarea recurentei conform căreia nu a solicitat nici repararea produsului nici înlocuirea acestuia prin urmare nu poate solicita rezoluțiunea contractului, a arătat că aceasta nu este reală dat fiind că a anexat cererii de chemare în judecată de la fondul cauzei, notificările insotite de confirmările de primire pe care i le-a trimis recurentei, anterior depunerii cererii de chemare, notificări la care nu i-a răspuns.

În probațiune a menționat înscrisurile de la dosar și, pentru ipoteza în care instanța de recurs apreciază că este utilă cauzei, încuviințarea probei cu un CD pentru a face dovada că s-a prezentat cu produsul la punctul de lucru, dar pârâta a refuzat primirea lui.

În drept au fost invocate dispozițiile art.205 Cod proc.civ; cat si celelalte temeiuri de drept invocate în prezenta întâmpinare, dar și în cuprinsul cererii de chemare in judecata.

A solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, 2000 lei, reprezentând onorariul de avocat și a arătat că dovada achitării onorariului (chitanța în original) se află atașată întâmpinării.

În ceea ce privește excepția netimbrării și excepția tardivității recursului, la termenul de judecată din data de 03.03.2020 intimatul pârât, prin reprezentant convențional a arătat că nu mai susține cele două excepții invocate prin întâmpinare.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:

Prin recursul promovat împotriva deciziei instanței de apel prin care a fost respins apelul formulat împotriva sentinței primei instanțe ( prin care a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I____ C______ în contradictoriu cu pârâta ____________________ și s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare din data de 31.03.2017 având ca obiect un Hidrofor marca Wasserkonig HW25 50H N-hw25/50h_n, au fost repuse părțile în situația anterioară, respectiv: a fost obligat reclamantul să restituie pârâtei hidroforul marca Wasserkonig HW25 50H N-hw25/50h_n, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 769 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente, de la data pronunțării hotărâri i , și până la plata e fectivă a debitului și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 58,83 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprez entând taxă judiciară de timbru), întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin.1 pct. 6 și 8 C.proc.civ., r ecurenta a susținut pe de o parte, că hotărârea este nemotivată iar pe de altă parte a imputat instanț ei de apel greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept comun având în vedere faptul că părțile litigiului sunt un consumator și un profesionist astfel că se aplică dispozițiile dreptului special.

De la început, se impune mențiunea că întrucât în prezenta cauză Curtea este sesizată cu soluționarea unui recurs, cale de atac care se poate exercita doar pentru motive de nelegalitate, astfel cum re zultă din pr evederile art. 483 alin. 3 și 4 C.proc.civ. și din partea introductivă a art. 488 alin. 1 C.proc.civ., nu poate reanaliza probele și situația de fapt reținută de instanțele de fond, ci examinează strict legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Așa fiind, soluționând recursul, Curtea nu va judeca din nou procesul, ci se va limita numai să verifice dacă hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Potrivit art. 488 alin.1 pct. 6 C.proc.civ., indicat de recurentă drept temei juridic pentru recursul formulat , casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanța de recurs apreciază că pentru a se ajunge la concluzia că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 4 88 pct. 6 C. proc. civ., față de faptul că recurenta a susținut nemotivarea deciziei, trebuie să se constate nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia .

Contrar opiniei recurentei care a imputat instanței de apel, în esență, lipsa motivării soluției sale prin prisma faptului că a menționat doar constatările consumatorului fără a face referire la înscrisuri, din examinarea deciziei recurate, Curtea constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C.proc.civ ., arătând raționamentul pentru care a respins apelul promovat de apelantă cu consecința validării soluției primei instanțe (care a reținut caracterul întemeiat al cererii de chemare în judecată).

Astfel, în cuprinsul sentinței se regăsesc aspecte referitoare la situația de fapt (situația premisă a litigiului a constat în încheierea unui contract de vânzare cumpărare) precum și dispozițiile legale care au reprezentat fundamentul soluției pronunțate, printre care, art. 1548-1550 și 1516 C.civ.

Cu mențiunea că analiza instanței de recurs este o analiză de legalitate și nu de temeinicie și că în cadrul analizei pe care instanța o poate realiza în temeiul art. 488 alin.1 pct. 6 C.proc.civ. nu se poate verifica efectiv corectitudinea hotărârii ci doar dacă în cuprinsul acesteia se regăsește, formal, raționamentul instanței pentru care a fost adoptată hotărârea, î mprejurarea că recurenta este în mod cert nemulțumită de soluția instanței de prim control judiciar, argumentând amplu de ce, în opinia sa, este o soluție greșită , nu o îndreptățește să susțină că decizia nu este motivată. De asemenea, faptul că recurenta este nemulțumită de modul în care instanța de apel a reținut situația de fapt prin raportare la probatoriul administrat în cauză (a imputat instanței de prim control judiciar că nu a făcut referire la înscrisuri) nu poate fi reținut pentru a conchide că hotărârea nu îndeplinește exigențele prevăzute de lege pentru a fi considerată motivată.

Deși recurenta nu a arătat, punctual, că ar fi formulat în fața instanței de apel vreo susținere, apărare sau argument sau ar fi supus instanței de prim controlul judiciar vreo situație și acestea nu au fost examinate, Curtea apreciază că trebuie menționat că în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul a rt. 6 din Convenție, se înscrie, într-adevăr, și obligația instanțelor de a-și motiva deciziile lor dar, instanța europeană a statuat că acest text obligă tribunalele să își motiveze hotărârile lor, dar această obligație nu are a fi înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului. Întinderea obligației de motivare a deciziilor variază în funcție de natura acestora. Este necesar să se țină seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere a acțiunilor și de moti vele formulate în căile de atac exercitate de părți(…)(CEDH 9 decem brie1994 Ruiz Torija c/Espagne).

Prin urmare, în condițiile în care instanța de recurs constată că în cuprinsul deciziei din apel se regăsesc argumentele de fapt și de drept pe care Tribunalul și-a întemeiat soluția, critica subsumată prevederilor art. 488 pct.6 C. proc. civ. nu poate fi primită.

În ceea ce privește argumentele recurentei expuse de aceasta pentru a-și fundamenta opinia că decizia instanței de apel este nelegală, Curtea arată că acestea vor fi examinate în cadrul criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C.proc.civ. de asemenea invocate drept temei juridic al recursului, potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greși tă a normelor de drept material, urmând a fi analizate.

În cuprinsul acestui motiv de recurs, în esență, recurenta a imputat instanț ei de apel că a aplicat greșit prevederile de drept comun având în vedere faptul că părțile litigiului sunt un consumator și un profesionist astfel că se aplică dispozițiile dreptului special , arătând că nu poate fi dispusă rezolu țiunea contractului în baza prevederilor Codului Civil, întrucât ambele p ărți și-au îndeplinit obligațiile: vânzătorul (recurenta) de predare a produsului iar cumpărătorul (reclamantul) de plata a prețului, acestea fiind obligațiile ce țin de esența contractului încheiat și că rezoluțiunea s-ar fi putut dispune doar în condițiile art. 13 din Legea nr. 449/2003, dar aceste dispoziții nu pot fi aplicate deoarece reclamantul nu a solicitat niciodată nici reparația produsului și nici înlocuirea acestuia și nici nu a adus produsul la punctul său de lucru pentru a se face constatarea.

Rezultă astfel că ceea ce o nemulțumește pe recurentă sunt , pe de o parte , mențiunile instanței de prim control judiciar referitoare la dispozițiile C.civ. în detrimentul Legii nr. 449/2003 și pe de altă parte , faptul că în cauză s -a reținut greșit că ar fi fost înde plinite condițiile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 449/2003 deoarece reclamantul nu a solicitat niciodată nici reparația produsului și nici înlocuirea acestuia și nici nu a adus produsul la punctul lucru al pârâtei pentru a se face constatarea.

În ceea ce privește primul aspect invocat, se constată că, într-adevăr, instanța de prim control judiciar a apreciat că prima instanță a interpretat și aplicat corect condițiile cumulative ale rezoluțiunii judiciare prevăzute în art. 1549- 1550 și 1516 Cod civil; a reținut că există o neexecutare din partea debitorului care este esențială și imputabilă acestuia și că debitorul a fost pus în întârziere de către reclamant prin notificarea trimisă vânzătoarei apelante, context în care, a apreciat că operând rezoluțiunea conform art. 1549 Cod civil aceasta atrage desființarea retroactivă a contractului și repunerea părților în situația anterioară; a apreciat că în contextul arătat măsura rezoluțiunii a fost dispusă corect, conform art. 1554 Cod civil, de prima instanță.

Însă, aceaste considerente care au fundamentat soluția instanței de apel nu sunt nelegale, nu se impune a fi infirmate, dat fiind că dispozițiile Codului Civil Nou la care s-a raportat instanța de apel și care este aplicabil în cauză față de data încheierii contractului și dispozițiile art. 5 alin.1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil , conferă cadrul general pentru examinarea unui cereri de desființare a unui contract ca cel de față, încheiat de un consumator cu un profesionist, (statut de altfel afirmat de recurentă prin cererea de recurs).

În fundamentarea acestei concluzii Curtea reține dispozițiile art. 2 C.civ. conform cărora „(1) Dispozițiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.(2) Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale.” și dispozițiile art. 3 alin.1 C.civ. potrivit cărora „Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil”.

Prin raportare la dispozițiile art. 3 alin.2 și 3 C.civ.conform cărora „(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.”, Curtea apreciază că pârâta este un profesionist (statut de altfel afirmat de aceasta prin cererea de recurs).

Din coroborarea tuturor dispozițiilor legale arătate, Curtea conchide că dispozițiile Codului civil sunt aplicabile raporturilor juridice în care sunt implicați atât profesioniști cât și neprofesioniști, astfel că, examinarea unei cereri prin care se solicită rezoluțiunea unui contract dintre un consumator și un profesionist făcută și prin raportare dispozițiile C.civ. care reglementează condițiile necesar a fi îndeplinite pentru a se dispune rezoluțiunea unui contract, nu este nelegală.

În acest context, faptul că instanța de apel nu a redat în cuprinsul deciziei pronunțate și dispozițiile Legii nr. 449/2003 ci doar pe ale C.civ. nu se impune a fi sancționat deoarece se observă că la condițiile pe care dreptul comun le impune a fi îndeplinite pentru a se dispune rezoluțiunea unui contract, menționate de instanța de apel, condiții care pot fi reținute din dispozițiile art. 1549-1554 și 1516 Cod civil, respectiv: una dintre părți să nu își fi executat obligațiile ce îi revin; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, Legea nr. 449/2003 nu adaugă nicio condiție în plus care să fie necesar a fi îndeplinită pentru a se dispune desființarea unui contract și pe care instanța de apel să nu o fi analizat.

Astfel, se constată că potrivit art. 13 din Legea nr. 449/2003 „ Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri: a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului; b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă; c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, conform art. 11 alin. (4), fără inconveniente semnificative pentru consumator.”

Cum din aceste dispoziții rezultă care sunt ipotezele în care consumatorul poate soli cita rezoluțiunea contractului, instanța de recurs apreciază că instanța de prim control judiciar nu a încălcat și nici nu a aplicat greșit dispoziții de drept material incidente în cauză atunci când s-a raportat la condițiile care potrivit C.civ. trebuie îndeplinite pentru ca o cerere prin care se solicită rezoluțiunea contractului să fie admisă .

Oricum, trebuie avut în vedere că, prin soluția pronunțată , instanța de prim control judiciar a validat opinia primei instanțe care , pentru a conchide că cererea de chemare în judecată este întemeiată , a reținut incidența în cauză pe lângă dispozițiile dreptului comun ( art. 1549, art. 1516, art. 1550, art.1548, art. 1.557 C.civ. și a dispozițiilor Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

În ceea ce privește cel de al doilea aspect invocat (în cuprinsul căruia recurenta a arătat, în esență, că în cauză s-a reținut greșit că ar fi fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 449/2003 deoarece reclamantul nu a solicitat niciodată nici reparația produsului și nici înlocuirea acestuia și nici nu a adus produsul la punctul său de lucru pentru a se face constatarea ), se constată că argumentele pentru care recurenta a conchis în sensul arătat mai sus au fost următoarele: produsul nu a ajuns niciodată la punctul său de lucru/service-ul astfel încât nu a putut face nicio constatare a stării produsului astfel că nu cunoaște defecțiunea pe care o are produsul și nu știe dacă aceasta a fost produsă fie ca urmare a transportului, fie ca urmare a manipulării defectuoase ; că prevederile art. 12-13 din OG 21/1992 se referă la deficiențe neimputabile consumatorului și care se solicită a fi remediate în perioada de valabilitate a certificatului de garanție a produsului, dar în speță reclamantul nu a trimis produsul, acesta nu a fost inspectat, nu se cunoaște modalitatea de producere a defecțiunilor și dacă acestea sunt sau nu acoperite de garanție; că instanța de apel a apreciat că defecțiunea hidroforului l-a făcut imposibil de utilizat și că astfel, există o neexecutare a contractului din partea sa, fără a preciza cum a ajuns la această constatare, atât timp cât nu s-a făcut nicio expertiză, nicio evaluare de către o unitate de service ; consumatorul nu a putut face dovada faptului că bunul a fost cumpărat deteriorat întrucât nu a fost încheiat un Proces-Verbal de constatare cu firma cu curierat (în opinia sa, simpla mențiune făcută pe factura de la fila 11 cum că „produsul din colet este deteriorat, ambalajul în stare optimă” nu echivalează cu încheierea unui proces-verbal dat fiind că la termenii și condițiile de pe site apare în mod expres faptul că trebuie încheiat un proces verbal cu firma de curierat ).

Din aceste susțineri ale recurentei, Curtea constată că aceasta contestă modul de interpretare a probelor de instanța de prim control judiciar, interpretare care a dus , în opinia sa, la o constat are greșită a situației de fapt și, implicit, la admiterea greșită a cererii de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat desființarea contractului.

Astfel, recurenta nu arată, spre exemplu, că, validând soluția primei instanțe, instanța de prim control judiciar fi examinat o condiție sau mai multe condiții neprevăzute de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 449/2003 ci însăși faptul că, urmare a modului în care s-a analizat probatoriul, s-a reținut greșit că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 13 și că, pe cale de consecință, cererea de desfințare a contractului se impune a fi admisă.

Însă, as tfel cum s-a arătat, recursul nu este mijlocul procedural prin intermediul căruia să se poată reinterpreta probele și să se ajungă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanța de apel (care în cauză nu a schimbat situația de fapt reținută de prima instanță) . Stabilirea unei alte valori probatorii a materialului probator administrat în cauză (și a valida, spre exemplu, opinia recurentei că reclamantul nu s-a prezentat la punctul său de lucru cu bunul defect sau că în cauză nu a fost încheiat un Proces-Verbal de constatare cu firma cu curierat), ar însemna o reanalizare a situației de fapt și a modului cum aceasta a fost stabilită de instanța de apel, dar, situația de fapt așa cum a fost stabilită de instanța de apel se opune instanței de recurs care poate verifica doar legalitatea deciziei apelate.

De altfel, reaprecierea probelor administrate în cauză (care este în mod cert un aspect de temeinicie a hotărârii) nu poate forma obiectul analizei în recurs deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare reglementate expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin.1 C.proc.civ.

În ceea ce privește susținerea recurentei că instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că nu a contestat constatările făcute de cumpărător însă ea nu a contestat și nici aprobat aceste constatări pentru că nu a primit produsul pentru analiză, Curtea constată că, într-adevăr, contrar celor reținute de instanța de apel („ Faptul constatat de cumpărător, în prezența curierului care a livrat efectiv bunul la adresa acestuia în ziua de 01.04.2017 constând în aceea că, este deteriorat nu se contestă de către apelanta-pârâtă ”), prin cererea de apel, pârâta a susținut că în mod eron at prima instanță a considerat că defecțiunea hidroforului l-a făcut imposibil de utilizat, fără a motiva această constatare și fără efectuarea unei expertize în cauză sau o evaluare de la o unitate service specializată; în mod greșit instanța de fond a apreciat că simpla mențiune făcută pe factura potrivit cu care „ produsul din colet este deteriorat am balajul fiind în stare optimă” ține loc de proces-verbal de constatare deși pe site-ul firmei CEL.RO se prevede expres faptul că se încheie un proces-verbal cu firma de curierat; în mod eronat prima instanță a apreciat că fiind ambalajul în stare optimă și că firma de curierat nu se poate face vinovată de defecțiunile aduse produsului; a susținut că există cel puțin un dubiu cu privire la deteriorarea produsului și mai arată că nu s-a dovedit faptul că livrarea s-a efectuat cu nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 449/2003.

Însă, chiar dacă sub acest aspect critica adusă de recurentă deciziei instanței de apel este întemeiată, această împrejurare nu duce la admiterea căii de atac deoarece se constată că deși prin apel a criticat situația de fapt reținută de prima instanță în sensul arătat mai sus și a susținut că situația de fapt a fost greșit reținută în lipsa unei expertize care, în opinia sa, ar fi fost necesară în cauză, recurenta nu a solicitat încuviințarea probei cu expertiza prin intermediul apelului pe care l-a promovat împotriva sentinței primei instanțe. Prin urmare, raportarea instanței de apel la situația de fapt astfel cum aceasta a fost reținută de prima instanță, este legală.

Față de cele arătate, Curtea constată că instanța de apel nu a încălcat/aplicat greșit normele de drept material atunci când, în raport de situația de fapt reținută, a respins apelul promovat de reclamantă , astfel că recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ. este nefondat.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul formulat de recurentă este nefondat astfel că, în temeiul art. 496 C.proc.civ., îl va respinge ca atare.

Analizând cererea intimatului reclamant de obligare a recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține următoarele:

Cum f undamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care este inclusă și suma reprezentantă de onorariul de avocat (art. 451 alin.1 C.proc.civ.), îl reprezintă culpa procesuală (art. 453 alin.1 C.proc.civ.), Curtea constată că aceasta aparține recurentei având în vedere că s-a apreciat că recursul promovat de aceasta este nefondat.

În ceea ce privește cuantumul sumei pe care recurenta va fi obligată să o plătească intimatului pârât cu titlu de cheltuieli de judecată se reține că aceasta este în cuantum de 2000 lei conform chitanței nr. 5 din data de 20.11.2019. (f. dosar recurs)

Față de cele arătate, în temeiul art. 451, 453 C.proc.civ., va obliga recurenta să plătească intimatului pârât suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de apelanta pârâtă ____________________ – JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, cu sediul ales la C.A. T____ R_____ E____ din București, _________________________. 33, _____________, ________________, împotriva deciziei civile nr. 1406/16.04.2019 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect rezoluțiune contract, în contradictoriu cu intimatul reclamant I____ C______ , cu domiciliul în București, ____________________, sector 2 ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată, azi, 17.03.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanțe.

Președinte, Judecător, Judecător,

M______ P______ C_______ G_______ I___ D______ A______

Grefier,

C______ N____