Text integral

Decizie

din 21 octombrie 2021 An

4488/2021

Text speţă

Societate comercială vs Persoană fizică

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2021:017.______

Dosar nr. ______________

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

Decizia Civilă nr. 4488

Şedinţa publică din data de 21.10.2021

Tribunalul constituit din :

Preşedinte : C______ M______

Judecător: B__________ R_____

Grefier : M___ M_______ D______

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta Karpaten Outgoing SRL împotriva Încheierii de şedinţă din data de 15.02.2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. ______________ în contradictoriu cu intimata B____ B________, având ca obiect nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu se prezintă părţile.

Tribunalul dispune strigarea cauzei la sfârşitul şedinţei conform prevederilor art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1375/17.12.2015 a C.S.M.

La a doua strigare a pricinii nu se prezintă părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi la data de 12.08.2021 intimata a depus întâmpinare, după care:

Tribunalul constată decăderea apelantei din dreptul de a propune proba cu înscrisuri întrucât acestea nu au fost ataşate cererii de apel. Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru apelantă şi reţine cauza în pronunţare.

T R I B U N A L U L,

Prin încheierea din data de 15.03.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. ______________, a fost admisă cererea formulata de reclamanta B____ B________ în contradictoriu cu pârâta _________________________, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 euro, echivalent în lei la data plăţii. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 174,05 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, la data de 10.01.2020, între părţi s-a încheiat contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 948 ce avea ca obiect un circuit în C____ în perioada 02.03.2020 – 12.03.2020, în valoare de 1649 euro (f. 50-54), ocazie cu care reclamanta a achitat un avans de 500 euro (f. 6).

Ca urmare a imposibilităţii organizării excursiei din cauza restricţiilor impuse de statul chinez, părţile au încheiat contractul nr. 1290/29.01.2020 ce avea ca obiect un circuit în Anglia, Ţ___ Galilor, Scoţia şi Irlanda în perioada 10.05.2020 – 17.05.2020 (f. 56-57). Astfel cum reiese din susţinerile părţilor, avansul de 500 euro urma a fi luat în calcul pentru această excursie, iar valoarea totală a acesteia era de 1398 euro. Potrivit art. IV din contract, reclamanta avea obligaţia de a achita restul sumei cu cel puţin 30 de zile anterior plecării.

La cap. VI din contract părţile au convenit că, în cazul în care, înainte de începerea executării pachetului, agenţia de turism organizatoare este constrânsă să modifice semnificativ oricare dintre principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie ce fac obiectul prezentului contract (...), călătorul are posibilitatea ca, într-un termen de 24 de ore să accepte modificarea propusă sau să înceteze contractul fără a plăti vreo penalitate de încetare.

De asemenea, tot în cadrul aceluiaşi capitol se prevedea că beneficiarul pachetului poate denunţa contractul oricând, însă cu plata unei penalităţi în cuantum de 30% dacă aceasta avea loc cu mai mult de 30 de zile anterior plecării, respectiv de 100% dacă se depăşea termenul.

La data de 23.03.2020 (f. 78), pârâta i-a comunicat reclamantei că, în termen de 3 zile, poate opta pentru: 1. modificarea datei de plecare a sejurului pentru intervalul octombrie 2020 – martie 2021; 2. modificarea rezervării pe un alt produs similar cu cel deja rezervat, cu achitarea diferenţei de tarif corespunzătoare; 3. folosirea sumei achitate drept credit de vacanţă pentru orice alt pachet pus la dispoziţie. De asemenea, i s-a precizat că, în ipoteza în care doreşte anularea rezervării, se vor aplica dispoziţiile contractuale referitoare la denunţarea contractului şi va fi ţinută la plata unei penalităţi de 30% (dacă îl denunţă cu mai mult de 30 de zile), respectiv de 100% (dacă se depăşea acel termen).

În aceeaşi zi (f. 78), reclamanta i-a comunicat faptul că nu este de acord cu schimbarea datei excursiei. Ulterior, în 25.03.2020 (f. 77), reclamanta i-a solicitat pârâtei că doreşte să efectueze excursia în anul 2020 pentru a nu fi necesară obţinerea unei vize, dar şi că ar fi de acord cu reprogramarea pentru lunile mai şi septembrie.

La 25.03.2020 (f. 76-77), pârâta i-a comunicat că poate reprograma fără cost suplimentar doar în perioada octombrie 2020 – martie 2021, pentru altă perioadă fiind necesară achitarea de sume în plus. De asemenea, în absenţa unui răspuns, suma de 500 euro va fi considerată credit de vacanţă pentru orice excursie din intervalul iunie 2020 – decembrie 2021. La 26.03.2020 (f. 76), reclamanta i-a solicitat din nou să-i precizeze o dată certă pentru noua excursie, urmând a consimţi sau nu la modificarea pachetului turistic. Pârâta i-a comunicat că pentru anul 2020 are disponibile două date, respectiv 26.10 şi 02.11, iar pentru anul 2021 nu s-au stabilit încă datele excursiilor (f. 75).

În aceste condiţii, la 28.03.2020, reclamanta i-a învederat că nu este de acord cu datele propuse şi că solicită restituirea avansului achitat (f. 82).

Ulterior, la 30.03.2020 (f. 74), pârâta i-a precizat că rambursarea integrală nu este posibilă întrucât compania aeriană şi hotelurile nu returnează contravaloarea sumelor achitate, ci doar oferă posibilitatea reprogramării. Totodată, i-a cerut din nou să precizeze dacă doreşte ca suma să fie folosită drept credit sau să fie utilizată pentru excursia din 26.10.2020.

Având în vedere că reclamanta nu a achitat restul de preţ la 10.04.2020, conform convenţiei părţilor, pârâta a dispus rezoluţiunea contractului şi a reţinut avansul achitat, fiind emisă factura KPO MBA nr. 2921/10.04.2020 (f. 8).

În drept, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1270C.Civ „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, astfel încât prin această dispoziţie legală se instituie forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.

De asemenea, potrivit art. 1350C.Civ. orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când fără justificare nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Conform art. 1170C.civ., părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă pe tot parcursul executării contractului.

În ceea ce priveşte încetarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie şi dreptul de retragere înainte de începerea executării pachetului, art. 13 din OG nr. 2/2018, prevede următoarele:

(1) Călătorul poate înceta contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului. În cazul în care călătorul încetează contractul privind pachetul de servicii de călătorie, acesta poate fi obligat să plătească agenţiei de turism organizatoare o penalitate de încetare adecvată şi justificabilă.

(3) Prin excepţie de la alin. (1), călătorul are dreptul să înceteze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără a plăti vreo penalitate de încetare în cazul unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare care se produc la locul de destinaţie sau în vecinătatea imediată a acestuia şi care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinaţie.

(4) În cazul încetării contractului privind pachetul de servicii de călătorie, în condiţiile alin. (3), călătorul are dreptul la o rambursare completă a oricărei plăţi efectuate pentru pachet, dar nu are dreptul la vreo despăgubire suplimentară.

Dispoziţiile contractuale privitoare la încetarea contractului sunt aceleaşi precum cele cuprinse în actul normativ.

Nu în ultimul rând, conform art. 1557 alin. 2 C.civ., dacă imposibilitatea de executare a obligaţiei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător.

Instanţa a constatat că, potrivit art. 13 din OG nr. 2/2018, călătorul poate înceta contractul dacă, anterior începerii executării acestuia, intervin circumstanţe inevitabile şi extraordinare care se produc la locul de destinaţie sau în vecinătatea imediată a acestuia şi care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul la destinaţie.

La data de 28.03.2020, momentul în care reclamanta a solicitat încetarea contractului, fusese instituită starea de urgenţă pe teritoriul României, în baza Decretului nr. 195/2020 din 16.03.2020.

Prin ordonanţă militară nr. 3, începând cu 24.03.2020 se interzicea circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei, cu un număr limitat de excepţii.

De asemenea, prin ordonanţa militară nr. 7/04.04.2020, s-a dispus suspendarea zborurilor către şi dinspre Regatul Unit pe o durată de 14 zile (art. 9).

În plus, instanţa reţine că pârâta, deşi nu a precizat expres acest lucru, recunoştea prin mesajul din 23.03.2020 (f. 78) că se va afla în imposibilitate de a-şi executa obligaţiile. Astfel, aceasta a contactat-o pe clienta sa şi i-a spus că poate opta pentru 3 variante, însă că nu este în măsură să anuleze pachetul deoarece companiile aeriene continuă să opereze zborurile respective.

La acel moment interveniseră circumstanţe inevitabile şi extraordinare la locul de destinaţie şi care afectau în mod semnificativ executarea pachetului, care dacă s-ar fi menţinut, ar fi pus pârâta în imposibilitate de a-şi executa obligaţiile.

Deşi susţinerile pârâtei privitoare la faptul că pandemia de COVID nu constituie circumstanţe inevitabile şi extraordinare sunt corecte, ci doar măsurile instituite de autorităţi pot fi, existenţa şi durata acestora trebuie analizate şi prin prisma art. 1170C.civ. conform căruia părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă pe toată durata executării contractului.

La data la care reclamanta a solicitat restituirea preţului nu puteau fi aplicabile dispoziţiile art. 13 din OG nr. 2/2018 întrucât restricţiile referitoare la perioada sejurului au fost instituite în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie 2020.

Cu toate acestea, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1557 alin. 2 C.civ., privitoare la suspendarea executării obligaţiei de către reclamantă. În ipoteza în care imposibilitatea de executare este totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este desfiinţat de plin drept, însă atunci când ea este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului.

La momentul purtării corespondenţei între părţi, măsurile luate de autorităţi constituiau un caz de forţă majoră întrucât erau evenimente externe, imprevizibile, absolut invincibile şi inevitabile. Tot atunci, în accepţiunea ambelor părţi, restricţiile urmau a fi prelungite şi în perioada în care urma a avea loc excursia. Or, reclamanta a acţionat cu bună-credinţă atunci când a decis să suspende obligaţia de plată a preţului din moment ce avea presupunerea rezonabilă că pachetul va fi anulat.

Sunt de notorietate comunicatele provenite din partea autorităţilor de la începutul lunii martie 2020 cu privire la faptul că pandemia este la început şi că numărul persoanelor infectate va creşte exponenţial, iar restricţiile de circulaţie se vor amplifica.

Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei conform căreia contractul trebuia să se deruleze în mod normal până la intervenirea imposibilităţii de executare mai cu seamă cu cât iniţiativa modificării pachetului turistic i-a aparţinut. Este contrar bunei-credinţe a i se pretinde cocontractantului să-şi îndeplinească obligaţia de către debitorul unei obligaţii ce urmează a fi imposibil de executat. La data primului mesaj transmis reclamantei, respectiv 23.03.2020, pârâta avea o bănuială rezonabilă cu privire la faptul că pachetul turistic nu mai urma să aibă loc.

D____ urmare, din moment ce reclamanta era îndreptăţită să suspende executarea propriei obligaţii, la data la care s-au instituit restricţiile ce au făcut imposibilă realizarea excursiei, au devenit incidente dispoziţiile art. 13 din OG nr. 2/2018. Conform acestora, pârâta era ţinută a-i restitui avansul achitat în cel mult 14 zile, motiv pentru care o va obliga la restituirea sumei de 500 euro, achitată conform chitanţei din 10.01.2020.

În plus, şi din analiza dispoziţiilor contractului încheiat între părţi reiese aceeaşi concluzie, respectiv că pârâta era ţinută a-i restitui avansul reclamantei.

Astfel cum s-a susmenţionat, înainte de începerea executării pachetului turistic, la 23.03.2020 (f. 78), pârâta i-a comunicat faptul că are 3 posibilităţi, respectiv reprogramare, achiziţionare un alt pachet sau folosire drept credit pentru o vacanţă ulterioară. Deşi pârâta i-a precizat că nu se poate dispune anularea pachetului, în mod evident urmărea adoptarea de către reclamantă a uneia dintre cele 3 opţiuni propuse.

Instanţa a reţinut că este incident cap. VI din contractul încheiat între părţi, prin schimbarea datei călătoriei sau chiar a pachetului operând o modificare semnificativă a pachetului turistic.

De asemenea, reclamanta a acţionat din nou cu bună-credinţă, după ce iniţial acceptase modificarea circuitului din C____ cu cel ce face obiectul prezentului litigiu. Astfel, i-a solicitat în repetate rânduri pârâtei să-i comunice la ce altă dată s-ar putea efectua excursia, însă nu în lunile de toamnă/iarnă întrucât clima este nefavorabilă în Regatul Unit. În plus, i-a arătat expres că este de acord cu modificarea doar în anul 2020 pentru a nu fi necesar să obţină o viză ca urmare a Brexitului. Or, pârâta i-a învederat că singurele date disponibile sunt în lunile octombrie, respectiv noiembrie 2020, moment în care reclamanta a solicitat restituirea avansului.

În consecinţă, în condiţiile în care reclamanta nu era de acord cu modificarea pachetului, pârâta era obligată a restitui toate sumele primite.

Faţă de aceste considerente, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P____ G________ şi a obligat pârâta să-i restituie suma de 500 euro, achitată cu titlu de avans.

Luând în considerare dispoziţiile art. 451-453C.proc.civ. şi constatând culpa procesuală a pârâtei în declanşarea litigiului judiciar, instanţa a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 174,05 lei (f. 25), cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta _________________________, la data de 21.04.2021.

În motivarea apelului, apelanta-pârâtă a arătat următoarele:

I. Împotriva ÎNCHEIERII DE ŞEDINŢĂ din data de 15.02.2021, având în vedere consemnările eronate din cuprinsul încheierii, consemnări care considerăm că au avut mi caracter determinant la pronunţarea soluţiei, precum şi nerespectarea atât a unor dispoziţii legale, cât şi a unor principii fundamentale ale procesului civil, astfel:

Prin încheierea atacată, prima instanţă reţine:

• ( pagina 1, paragraful 8 ): „Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă părţii cuvântul pentru dezbateri pe fond".

• ( pagina 2, paragraful 4 ): „Instanţa, potrivit art. 22Cod de Procedură Civilă, califică prezenta cerere ca fiind întemeiată pe răspundere contractuală, declară închisă cercetarea judecătorească şi reţine cauza spre soluţionare".

Aşadar, un prim aspect de nelegalitate constă în aceea că, deşi instanţa acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond, ulterior, pentru motive ce vor fi prezentate în continuare, declară închisă cercetarea judecătorească.

Spune „pentru motive ce vor fi prezentate în continuare", întrucât, în chiar paragraful următor, instanţa reţine: ..Pupă reţinerea cauzei spre soluţionare, de către instanţă, dar înainte de sfârşitul şedinţei de judecată, se prezintă reclamanta care solicită admiterea acţiunii". Relevante sub acest aspect sunt şi reţinerile de la pagina 1, paragraful 2: „La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns pârâta prin apărător ales cu împuternicire avocaţială la dosar, fila 46, lipsind reclamanta".

Se mai menţionează, totodată, şi faptul că (pagina 2, paragraful 4 teza finală ) prima instanţă ar fi arătat reprezentanţii Iui nostru că reclamanta a precizat expres la termenul anterior ca solicită restituirea avansului ca urmare a imposibilităţii organizării sejurului de către prestatorul de servicii, situaţie nereală, apărătorul nostru nefiind înştiinţat cu privire la o astfel de împrejurare.

Considerentele apelantei cu privire la încălcarea unor norme, inclusiv principii fundamentale de drept, rezidă din aceea că:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea unei facturi emise de către apelanta-pârâtă cu titlu de penalizare avans şi restituirea avansului, urmare a anulării facturii fiscale. în motivarea cererii sale a învederat faptul că a încheiat cu societatea un contract de comercializare a unui pachet de servicii turistice, precum şi faptul că nu a beneficiat de pachetul respectiv.

Acum, o eventuală precizare expresă din partea reclamantei cu privire Ia restituirea avansului ca urmare a imposibilităţii organizării sejurului ( şi spunem eventuală, întrucât din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi precizat, la termenul din data de 14.12.2020 ori anterior termenului din data de 15.02,2021, că se solicită restituirea avansului urmare a imposibilităţii organizării sejurului ) constituie o veritabilă cerere modificatoare, onorată instanţă, cerere care, potrivit art. 204 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, nu doar că poate fi făcută până la primul termen la care reclamantul este legal citat, dar care se şi comunică pârâtului, în vederea formulării întâmpinării.

Aşadar, chiar dacă ar fi existat, la termenul anterior, o precizare expresă din partea reclamantei cu privire la o eventuală imposibilitate de executare, această precizare ar fi fost, în primul rând, tardivă, chiar netardivă ar fi trebuit oricum să fie calificată ca fiind o veritabilă cerere modificatoare, cerere care ar fi trebuit, oricum, să ne fie comunicată în vederea formulării întâmpinării, ceea ce nu s-a întâmplat.

De altfel, chiar de am admite faptul că prima instanţă i-a învederat apărătorului nostru precizările exprese, tot nu s-ar putea admite faptul că au fost îndeplinite exigenţele legii cu privire la comunicarea cererii modificatoare, întrucât, comunicarea nu putea fi făcută în şedinţă, ci doar în scris. De altfel, chiar de am admite faptul că se putea comunica cererea şi în şedinţă, instanţa ar fi trebuit, oricum, să amâne cauza în vederea respectării termenului de 10 zile, prevăzut de art. 204 alin. (1), pentru formularea întâmpinării.

Totodată, raportat la faptul că instanţa a declarat închisă cercetarea judecătorească după ce în prealabil acordase cuvântul în dezbateri pe fond, apreciem că reţinerea nu este una eronată, făcută din eroare, ci este una intenţionată, făcută cu scopul de a o favoriza pe reclamantă, în sensul următor:

Potrivit art. 400Cod de Procedură Civilă: „Dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor".

Aşadar, după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei spre soluţionare ( etapa deliberării) instanţa nu mai poate dispune repunerea pe rol a cauzei decât dacă sunt necesare probe sau lămuriri noi, iar dacă repune cauza pe rol trebuie îndeplinită, obligatoriu, procedura de citare a părţilor.

Consideră, în virtutea celor menţionate, că prima instanţa cunoscând aspectele de mai sus, a procedat, astfel încât să nu fie nevoită să repună cauză pe rol şi să dispună citarea părţilor, la menţionarea „declară închisă cercetarea judecătorească".

Altfel spus, apare ca fiind evident că instanţa a consemnat în încheierea de şedinţă că declară închisă cercetarea judecătorească, astfel încât să îi acorde reclamantei, care s-a prezentat în sala de judecată după închiderea dezbaterilor, posibilitatea de a pune concluzii pe fond.

În raport cu toate aceste împrejurări, consideră că prima instanţă a dat dovadă, în primul rând, de lipsă de obiectivitate şi imparţialitate, aspecte care au condus, implicit, şi la încălcarea unor dispoziţii legale şi principii fundamentale de drept, precum:

Cod de Procedură Civilă:

ART. 6 Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil

(1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege.

ART. 7 Legalitatea

(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii.

(2) Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces

ART. 8 Egalitatea

În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări

ART. 10 Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului

(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia

ART. 12 Buna-credinţă

(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi

ART. 13 Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat

ART. 14 Contradictorialitatea

(2) Părţile trebuie sa îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii

ART. 20 Respectarea principiilor fundamentale

Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege

ART. 204 Modificarea cererii de chemare în judecată

(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. în acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant Ia dosarul cauzei.

ART. 400 Repunerea pe rol

Dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor

În concluzie, împrejurările menţionate au condus la încălcarea tuturor normelor menţionate mai sus, întrucât, prin consemnările eronate, prin necalificarea precizărilor ca fiind modificatoare, prin necomunicarea cererii modificatoare şi prin repunerea pe rol a cauzei, cu nerespectarea condiţiilor de repunere pe rol, în vederea acordării posibilităţii reclamantei de a pune concluzii în fond, în mod evident, rezultă atât lipsa de obiectivitate şi imparţialitate a instanţei, cât şi nesocotirea tuturor dispoziţiilor antemenţionate, în special în ceea ce priveşte dreptul la apărare, drept care a fost nesocotit în raport cu o împrejurare de fapt şi de drept esenţială în speţa şi anume precizarea expresă cu privire la imposibilitatea de executare, împrejurare care a condus, ulterior, la admiterea cererii de chemare în judecată şi asta în contextul în care instanţa a fost de acord cu calificarea cererii ca fiind acţiune în răspundere contractuală.

Pentru toate aceste motive solicita instanţei, schimbarea în parte a încheierii de şedinţă din data de 15.02.2021, în vederea repunerii încheierii în legalitate,

În principal, în sensul:

a) excluderii paragrafelor 4 şi 5 de la pagina 2 a încheierii, în sensul neluării în seamă a precizărilor exprese cu privire la imposibilitatea de executare,

b) neluării în seamă a concluziilor reclamantei pe fondul cauzei, şi

în subsidiar, în sensul:

c) calificării pretinselor precizări exprese ale reclamantei ca fiind modificatoare, în sensul prevăzut de art. 204 alin. (1) Cod de Procedură Civilă,

d) constatării decăderii cu privire la cererea modificatoare, având în vedere că modificarea cererii de chemare în judecată poate fi făcută până la, nu cel târziu la primul termen la care reclamantul este legal citat.

Probe: încheierea de şedinţă din data de 15.02.2021 şi Prezumţii Judiciare

în drept: dispoziţiile art. 204 alin. (1), 400 şi 466 alin. (3) Cod de Procedură Civilă.

II. Împotriva SENTINŢEI CIVILE NR. 2637/2021 din data de 15 Martie 2021, întrucât apreciem că soluţia pronunţată în cauză este nelegală şi neîntemeiată, astfel că solicităm anularea în tot a hotărârii şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, astfel:

A) În principal

I. Nerespectarea principiului disponibilităţii

În primul rând, având în vedere principiul disponibilităţii, faptul că a intervenit decăderea reclamantei din dreptul de modificare a cererii de chemare în judecată sub aspectul imposibilităţii de executare, precum şi în raport cu calificarea dată cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere contractuală, solicităm anularea hotărârii, întrucât instanţa a reţinut o situaţie de fapt şi de drept (imposibilitatea de executare) cu care nu a fost investită, pronunţând astfel o soluţie nelegală.

Apreciem ca fiind evident că nu se poate, într-o acţiune în răspundere contractuală, reţine o imposibilitate de executare a contractului şi dispune o soluţie de restituire în baza miei atare împrejurări.

II. Considerente pe fondul cauzei

Având în vedere situaţia de fapt şi de drept analizată de către prima instanţă coroborat cu faptul că în apel nu pot fi analizate, învederate alte împrejurări de fapt sau de drept, calificarea dată cererii, respectiv acţiune în răspundere contractuală, solicită respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere următoarele motive:

Potrivit art 1350 alin. (1) Cod Civil: „Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat". Iar, potrivit cu alineatul (2): „Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii".

Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea contractuală a debitorului unei obligaţii, trebuie întrunite o ________ condiţii, respectiv i) să existe o neexecutare sau o executare necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale importante, ii) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare să aibă loc din culpa debitorului, iii) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare să producă creditorului un prejudiciu.

Apreciază că în speţă nu a avut loc o neexecutare ori o executare necorespunzătoare din culpa apelantei-pârâte cu privire la o obligaţie contractuală importantă, întrucât contractul a încetat anterior termenului de executare, fie prin denunţare unilaterală din partea reclamantei, fie pentru neplata integrală a preţului contractual la scadenţă, respectiv cu reţinerea de penalităţi, conform art. 13 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2018 raportat la art. 2.2, 4.3 şi 9.3 din contract.

Nu se mai poate pune problema răspunderii contractuale cu privire ]a neexecutarea serviciilor turistice achiziţionate de către reclamantă, de vreme ce, anterior termenului de executare, contractul a încetat fie prin denunţare unilaterală, fie pentru neplata preţului contractual.

Şi mai concret, raportul juridic obligaţional dintre părţi a încetat, respectiv obligaţiile s-au stins, anterior termenului de executare, astfel că nu se poate aprecia faptul că a existat o neexecutare ori o executare necorespunzătoare a vreunei obligaţii { de vreme ce, la data executării contractului, societatea nu mai avea obligaţia de a asigura prestarea serviciilor turistice, această obligaţie fiind stinsă anterior ) şi nici faptul că a existat vreo culpă a societăţii cu privire Ia o eventuală neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiei de a asigura prestarea serviciilor turistice ( de vreme ce neexecutarea a avut loc fie datorită denunţării unilaterale a reclamantei - fapta victimei - fie datorită denunţării de către apelanta-pârâtă pentru neplata preţului de către reclamantă - exercitarea unui drept).

De altfel, situaţia de fapt poate fi analizată şi prin prisma dispoziţiilor art. 1351-1352Cod Civil, raportat la dispoziţiile contractuale, respectiv chiar de s-ar aprecia că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, societatea ar fi exonerată de răspundere, având în vedere că neexecutarea s-a datorat faptei reclamantei, constând atât în denunţare unilaterală a contractului, cât şi în neplata integrală a preţului contractual.

Potrivit art 1352Cod Civil: „Fapta victimei înseşi şi fapta terţului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forţei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenţiei părţilor, cazul fortuit este exonerator de răspundere". Iar, potrivit art 1351 alin. (1): „Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit".

Astfel, pentru a se putea constata inaplicabilitatea dispoziţiilor antemenţionate, părţile trebuiau să convină, prin contractul încheiat, că răspunderea nu este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de un caz fortuit.

Nu în ultimul rând, potrivit art 1353Cod Civil: „Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv".

Astfel, încetarea pentru neplata preţului constituie o exercitare a unui drept, exercitare care nu poate fi considerată abuzivă, având în vedere situaţia de fapt din speţă, respectiv că la scadenţa obligaţiei de plată nu existau cauze justificative de neplată.

Mai mult, chiar de s-ar admite că a existat o imposibilitate totală şi definitivă a contractului, în raport cu o acţiune în răspundere contractuală, această împrejurare constituie un caz exonerator de răspundere, de natură a conduce la respingerea cererii reclamantei, iar nu la admiterea ei.

Prin urmare, solicităm respingerea cererii de chemare în judecată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, acţiunea fiind nefondată şi chiar rămasă fără obiect, de vreme ce obligaţia de a presta serviciile turistice achiziţionate s-a stins anterior termenului de executare a contractului. Oricum, dacă nu este nefondată şi/sau rămasă Iară obiect, cererea reclamantei apare ca fiind neîntemeiată.

B) În subsidiar

În situaţia în care instanţa de apel va trece peste solicitările apelantei, în principal, respectiv dacă va aprecia că imposibilitatea de executare a contractului face obiectul cauzei, solicită anularea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, pentru următoarele motive:

I. Încălcarea dreptului la un proces echitabil, decurgând din încălcarea obligaţiei de obiectivitate şi imparţialitate. Aspecte cu privire la situaţia de fapt. Reţineri eronate şi subiective ale instanţei. Prezentări incomplete cu privire la situaţia de fapt.

1. Reţineri eronate şi subiective

Prima instanţă reţine fa pagina 8 a hotărârii ( paragraf 10): „în plus, instanţa reţine că pârâta, deşi nu a precizat expres acest, lucru, recunoştea prin mesajul din 23.03.2020 (f. 78) că se va afla în imposibilitatea de a-şi executa obligaţiile. Astfel, aceasta a contactat-o pe clienta sa şi i-a spus că poate opta pentru 3 variante, însă că nu este în măsură să anuleze pachetul deoarece companiile aeriene continuă să opereze zborurile respective".

Consideră că aceste reţineri sunt eronate, întrucât apelanta-pârâtă nu a făcut altceva, în data de 23.03.2020, decât să îi prezinte reclamantei o ________ opţiuni în raport cu sejurul achiziţionat, respectiv posibilitatea de a opta pentru i) modificarea datei de plecare, ii) modificarea rezervării pe un alt produs similar şi iii) folosirea sumei achitate drept credit de vacanţă. Totodată, a informat-o pe reclamantă, în raport de împrejurarea că sejurul se putea organiza, nefiind afectat de restricţii de circulaţie ori altele asemenea, că orice denunţare a contractului nu se va putea face decât cu plata de penalităţi.

In raport cu toate aceste opţiuni reclamanta a comunicat iniţial că nu este de acord cu schimbarea datei de plecare, iar ulterior a comunicat faptul că ar fi totuşi de acord cu reprogramarea pentru lunile mai şi septembrie, sens în care apelanta-pârâtă am revenit cu precizarea că o astfel de reprogramare nu este posibilă.

Aşadar, nu se poate aprecia că oferirea unor variante alternative, respectiv că discuţiile purtate între părţi echivalează cu o recunoaştere a imposibilităţii de executare, imposibilitate care s-a ivit ulterior, la data de 04.04.2020 prin suspendarea zborurilor către şi dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi România.

Este de neacceptat ca o instanţă de judecată, cu obligaţii de obiectivitate şi imparţialitate, să reţină, într-un mod cu totul şi cu totul subiectiv, faptul că variantele alternative au fost oferite datorită faptului că societatea ştia că nu va putea să execute contractul, respectiv că societatea ştia sau trebuia să ştie că urmează să fie suspendate zborurile, mai ales în contextul în care nimeni nu ştia în acele momente (Martie 2020) ce urmează să se întâmple.

Solicită a se avea în vedere că instanţa nu doar că apreciază recunoaşterea unei imposibilităţi de executare din faptul că au fost oferite variante alternative, dar şi sugerează că societatea trebuia, în acord cu principiile bunei-credinţe, să anticipeze nu doar suspendarea zborurilor ce a fost instituită ulterior, dar şi existenţa şi durata măsurilor instituite ulterior de autorităţi.

Există o vorbă în popor, onorată instanţă, şi anume aceea că ,,mulţi viteji după război se arată". Altfel spus, este uşor să spui acum că societatea ştia sau trebuia să ştie că vor fi instituite măsuri, precum suspendarea zborurilor, etc., respectiv să spui că era evident că se vor institui măsuri, restricţii, etc., însă solicită a se avea în vedere că, raportat la luna Martie 2020, nimeni nu ştia şi nici nu putea să ştie ce măsuri se vor institui în viitor şi, indiferent cât de probabilă putea fi instituirea, în niciun caz nu se puteau adopta decizii contractuale în baza unor probabilităţi.

Aşadar, vă rugăm să reţineţi faptul că societatea nu a recunoscut, prin variantele alternative oferite, imposibilitatea de executare ce a urmat şi nici nu a oferit aceste variante, întrucât exista riscul ca raportul dintre părţi să devină imposibil de executat, ci a făcut-o exclusiv pentru sprijinirea clienţilor, înţelegând, conştientizând reticenţele nu doar ale reclamantei, ci ale tuturor călătorilor în a mai călătorii în contextul unei pandemii.

2. Reţineri incomplete

Prima instanţă mai reţine faptul că, la data de 28.03.2020, momentul în care reclamanta a denunţat unilateral contractul, fusese instituită stare de urgenţă pe teritoriul României, în baza Decretului nr. 195/2020 din 16.03.2020, însă omite să reţină o împrejurare care arc caracter determinant în speţă, şi anume faptul că starea de urgenţă era instituită pe o perioadă de doar 30 de zile, respectiv până ia data de 16.04.2020.

Spune că împrejurarea este una relevantă în speţă, întrucât sejurul reclamantei urma să se desfăşoare în perioada 10.05- 17.05.2020.

Cu alte cuvinte, apare ca fiind evident că nu poţi să reţii existenţa unor circumstanţe extraordinare şi inevitabile, existenţa unui caz de forţă majoră ori existenţa unui caracter justificat al denunţării unilaterale din data de 28.03.2020 în baza unei stări de urgenţă care nu se întindea până în perioada 10.05 - 17.05.2020.

De altfel, aceasta a fost una dintre apărările noastre de bază, onorată instanţă, respectiv că atât denunţarea unilaterală a reclamantei, cât şi neplata preţului contractual la scadenţă, au intervenit într-un mod nejustificat, conducând la încetarea contractului cu reţinerea de penalităţi, întrucât atât la momentul denunţării, cât şi la scadenţa obligaţiei de plată nu existau circumstanţe extraordinare, cazuri de forţă majoră, etc, care să se preungească până în perioada sejurului contractat de către reclamantă şi care să afecteze semnificativ executarea contractului.

II. Apărări în drept

Indiferent că vorbim despre existenţa unor circumstanţe extraordinare şi inevitabile, despre existenţa unui caz de forţă majoră ori fortuit, etc., vorbim despre evenimente viitoare şi nesigure ca realizare în raport cu încheierea contractului, împrejurări care pentru a putea produce efecte ele trebuie să se producă efectiv.

Astfel, incidenţa unor astfel de împrejurări trebuie analizată în raport cu dispoziţiile art 1399 şi următoarele din Codul Civil, respectiv trebuie stabilită în raport cu producerea certă a evenimentului, iar nu în raport cu riscul de producere a evenimentului, indiferent cât de probabil este el. Totodată, trebuie analizată şi stabilită, mai ales în contextul acestei pandemii şi în contextul unui contract de comercializare pachete de servicii turistice, întinderea evenimentelor/circumstanţelor, reprezentate de restricţiile de circulaţie.

1. Interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 13 din O.G. nr. 2/2018

Consideră că prima instanţă, tot într-un mod subiectiv şi părtinitor, a decis în favoarea reclamantei, în sensul că a interpretat, în mod eronat, atât dispoziţiile art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 2/2018, cât şi dispoziţiile art 1557 alin. (2) Cod Civil, astfel:

Deşi dispoziţiile art. 13 alin. (3) reglementează dreptul turistului de a înceta contractul în cazul în care există anumite circumstanţe extraordinare şi inevitabile şi deşi starea de urgenţă ( cu toate măsurile/restricţiile aferente ) a fost instituită începând cu data de 16.03.2020 pe o perioadă de doar 30 de zile, respectiv până la data de 16.04.2020, prima instanţă reţine ( pagina 8, paragraful 11 ): „La acel moment (23.03.2020) interveniseră circumstanţe extraordinare şi inevitabile la locul de destinaţie şi care afectau în mod semnificativ executarea pachetului, care dacă s-ar fi menţinut (scris îngroşat), ar fi pus pârâta în imposibilitate de a-şi executa obligaţiile".

Aşadar, prima instanţă reţine că dacă starea de urgenţă, împreună cu măsurile/restricţiile de circulaţie s-ar fi menţinut până în perioada sejurului ar fi pus societatea în imposibilitatea de a executa contractul. Apreciem că nu se poate aprecia existenţa dreptului turistului de a înceta contractul, urmare a existenţei unor circumstanţe extraordinare şi inevitabile, în baza faptului „dacă s-ar fi menţinut".

Astfel, chiar dacă s-au născut anumite circumstanţe extraordinare şi inevitabile, decurgând din starea de urgenţă din data de 16.03.2020, acestea nu puteau să afecteze executarea unui contract ce urma să înceapă în data de 10.05.2020 şi nici nu se poate adăuga la lege, prin introducerea unei condiţii de genul „dacă s-ar fi menţinut" onorată instanţă.

Existenţa circumstanţelor extraordinare şi inevitabile care să afecteze semnificativ executarea contractului nu se poate aprecia în funcţie de riscul sau de probabilitatea de menţinere a acestora până în perioada sejurului, ci în funcţie de chiar întinderea acestora ori de certitudinea cu privire la întinderea acestora.

Altfel, s-ar ajunge în situaţia ca un contract sa poată fi încetat în baza unui risc de producere a unui anumit eveniment, risc care a fost avut în vedere la asumarea răspunderii, dar care nu este şi suficient pentru angajarea răspunderii. Societatea nu şi-a asumat riscul producerii evenimentului, onorată instanţa, ci producerea efectivă a evenimentului, producere care pentru a fi efectivă, în cazul nostru, trebuia să se întindă până în perioada sejurului.

Prin urmare, apreciem că incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 2/2018 nu poate fi analizată în baza unor raţionamente de genul „dacă s-ar fi menţinut", întrucât textul de lege produce efecte dacă există circumstanţe extraordinare şi inevitabile care să afecteze executarea contractului ( deci implicit dacă existenţa circumstanţelor se întinde până în perioada sejurului achiziţionat ), iar nu dacă există circumstanţe extraordinare şi inevitabile care să afecteze executarea contractului... dacă se menţin.

In concluzie, în situaţiile unor evenimente viitoare şi nesigure ca realizare, luate în considerare la asumarea răspunderii, atât producerea, cât şi întinderea acestora trebuie să fie certă, întrucât producerea unor evenimente a căror întindere nu se prelungeşte în perioada de executare a contractului nu poate produce efecte asupra contractului, de genul desfiinţării contractului ori suspendării vreunei obligaţii contractuale.

Aşadar, nu se poate aprecia că denunţarea unilaterală a contractului din data de 28.03.2020 de către reclamantă a intervenit în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din 0,G. nr. 2/2018, respectiv în baza unor circumstanţe... care dacă s-ar fi menţinut...în aceeaşi ordine de idei, apreciem că denunţarea unilaterală a contractului din data de 28.03.2020 de către reclamantă a intervenit în raport cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2018, respectiv cu reţinerea de penalităţi, neputându-se aprecia că Ia data de 28.03.2020 reclamanta putea, într-un mod justificat, să aprecieze cu privire la ce se va întâmpla în viitor şi să decidă pe cale de consecinţă.

2. Interpretarea eronată a dispoziţiilor art 1557 alin. (2) din Codul civil

Din nou, într-un mod total subiectiv şi părtinitor, prima instanţă reţine, deşi reclamanta nu a invocat şi nici nu a depus probe din care să rezulte o astfel de împrejurare, că obligaţia sa de plată, devenită scadentă la data de 10.04.2020, s-ar fi suspendat.

Potrivit art 1557 alin. (2) Cod Civil, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului în cazul în care debitorul se află în imposibilitate temporară de executare.

Aşadar, textul de lege nu stabileşte faptul că suspendarea obligaţiei intervine de drept, ci prin actul unilateral al creditorului, act care, evident, trebuie comunicat, sub sancţiunea inopozabilităţii, debitorului său.

Acum. prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că de la data de 16.03.2020 (instituirea stării de urgenţă) ori de la data de 04.04.2020 (suspendarea zborurilor) a intervenit suspendarea obligaţiei de plată, iar apoi desfiinţarea de drept a contractului.

Altfel spus, pentru a justifica existenţa unul impediment Ia încetarea contractului pentru neplata preţului la scadenţa din data de 10.04.2020, prima instanţă a reţinut, fără ca reclamanta să afirme ori să probeze o astfel de împrejurare, că a intervenit suspendarea obligaţiei de plată şi desfiinţarea de drept a contractului şi asta în baza unor evenimente care nu se prelungeau până Ia data sejurului achiziţionat de către reclamantă.

Cu alte cuvinte, pentru a se putea constata suspendarea obligaţiei de plată, evident, creditorul trebuie să facă dovada intenţiei sale, precum şi a comunicării ei către debitor. Mai mult, pentru a avea dreptul de a-şi suspenda unilateral obligaţia de plată, trebuie să facă dovada că la data suspendării existau evenimente de natură a pune societatea într-o imposibilitate temporară de executare a propriilor obligaţii. Ori, Ia fel ca şi în cazul anterior, nu se poate aprecia că societatea se afla într-o imposibilitate de executare, fie ea chiar şi temporară, de vreme ce împrejurările avute în vedere ( starea de urgenţă şi suspendarea zborurilor) nu se prelungeau până Ia data sejurului achiziţionat.

La fel ca şi în cazul precedent, nu se poate dispune suspendarea unei obligaţii contractuale în baza unui risc de menţinere a anumitor împrejurări. Practic, instanţa asta reţine, că reclamantul şi-a suspendat obligaţia de plată, întrucât exista riscul ca atât starea de urgenţă, cât şi suspendarea zborurilor să se prelungească.

Apreciază că reclamanta avea posibilitatea să dispună suspendarea obligaţiei de plată dacă la momentul suspendării existau restricţii de circulaţie ori altele asemenea care să se prelungească până în perioada sejurului şi pentru o parte din acesta, de pildă dacă existau restricţii de circulaţie care să se prelungească până la data de 12.05.2020, în contextul în care sejurul urma să se desfăşoare în perioada 10.05 - 17.05.2020.

În concluzie, lăsând la o parte faptul că apelul poate fi exercitat doar pentru simpla nemulţumire cu privire la soluţia pronunţată în cauză, solicită a se avea în vedere că hotărârea apelată este lovită inclusiv de nulitate, decurgând din încălcarea regulilor privitoare atât la principiul disponibilităţii, cât şi din cele privitoare la obligaţia de obiectivitate şi imparţialitate a instanţei.

Apreciază ca fiind evident, din considerentele instanţei, că aceasta nu a fost nici obiectivă şi nici imparţială atât în etapa cercetării judecătoreşti, cât şi în etapa pronunţării, reţinând, cu scopul de a-i da câştig de cauză reclamantei, aspecte de fapt şi de drept eronate, incomplete şi care nu au fost invocate de către reclamantă, precum:

1. Că ar fi intervenit o recunoaştere a imposibilităţii de executare din partea societăţii, decurgând din discuţiile purtate cu reclamanta, respectiv din împrejurarea că societatea i-a oferit 3 variante alternative de executare a contractului;

2. Că ar fi intervenit suspendarea obligaţiei de plată, deşi reclamanta nu a susţinut în faţa instanţei o astfel de ipoteză şi nici nu a făcut dovada că ar fi decis vreodată suspendarea obligaţiei de plată, precum şi că ar fi intervenit desfiinţarea de drept a contractului; şi

3. Că reclamanta ar fi avut atât dreptul de a-şi suspenda obligaţia de plată ( conform art 1557 alin. (2) Cod Civil), cât şi dreptul de a înceta contractul ( conform art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 2/2018 ), întrucât exista riscul sau probabilitatea ca starea de urgenţă şi/sau măsurile instituite să se prelungească, apreciind atât existenţa unor circumstanţe extraordinare şi inevitabile, cât şi existenţa unei imposibilităţi de executare temporară fără a ţine cont de întinderea evenimentelor de la momentul denunţării unilaterale a contractului ori de la momentul scadenţei obligaţiei de plată.

Concluzii:

1. Hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât încalcă nu doar dreptul la un proces echitabil, decurgând din lipsa de obiectivitate şi imparţialitate a instanţei, dar şi principii fundamentale ale procesului-civil, inclusiv principiul disponibilităţii.

2. Hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât se raportează la o situaţie de fapt şi de drept cu care nu a fost investită în mod legal, respectiv suspendarea obligaţiei de plată şi imposibilitatea de executare a contractului.

3. Nelegalitatea decurge şi din faptul că, chiar şi investită fiind cu împrejurările de mai sus, raportat la probatoriul administrativ în cauză, instanţa nu putea să conchidă că a intervenit suspendarea obligaţiei de plată şi desfiinţarea ulterioară şi de drept a contractului, urmare a imposibilităţii de executare, întrucât atât la momentul denunţării unilaterale de către reclamantă, cât şi la momentul scadenţei de plată nu existau evenimente care să se întindă până în perioada sejurului achiziţionat.

4. Hotărârea primei instanţe este neîntemeiată, întrucât contractul dintre părţi a încetat fie prin denunţare unilaterală din partea reclamantei, fie prin denunţare unilaterală din partea societăţii. în ambele cazuri fiind aplicabile penalităţi de încetare, întrucât atât la data denunţării unilaterale a reclamantei, cât şi la data scadenţei de plată nu existau circumstanţe extraordinare şi inevitabile, vreun caz de forţă majoră sau fortuit ori alte asemenea evenimente care să se întindă până în perioada sejurului contractat de către reclamantă şi care să justifice, astfel, încetarea contractului fără plata de penalităţi.

C) în subsidiarul subsidiarului

Având în vedere principiul aflării adevărului, dar nu numai, menţionează faptul că suntem de acord cu recalificarea cererii de chemare în judecată DIN acţiune în răspundere contractuală ÎN acţiune în constatarea sau dispunerea rezoluţiunii, respectiv în analizarea de către instanţă, pe fondul cauzei, a condiţiilor de rezoluţiune, atât din perspectiva denunţării unilaterale a reclamantei, cât şi din perspectiva denunţării unilaterale a apelantei-pârâte pentru neplată.

1. Denunţarea unilaterală a contractului de către reclamantă

În acest context, solicită a se avea în vedere faptul că posibilitatea denunţării unilaterale a contractului de către turist este reglementată de dispoziţiile art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 2/2018, precum şi faptul că denunţarea trebuie analizată în raport cu împrejurările de fapt şi de drept de la momentul denunţării, iar nu în funcţie de împrejurări de fapt şi de drept ulterioare.

Astfel, la data de 28.03.2020 (data denunţării unilaterale) nu existau circumstanţe extraordinare şi inevitabile care să afecteze în mod semnificativ executarea contractului ori transportul reclamantei la destinaţie, întrucât:

a) Existenţa virusului nu constituie o circumstanţă extraordinară şi inevitabilă, întrucât riscul de îmbolnăvire poate fi combătut, deci evitat

b) Existenţa virusului/riscul de îmbolnăvire nu a fost asumat de către apelanta-pârâtă, acesta fiind motivul pentru care nu doar că este prevăzută în contract posibilitatea încheierii unui contract de asigurare medicală, dar şi faptul că în caz de încetare a contractului pentru motive medicale, rambursarea se va face de către compania de asigurare, dacă turistul a încheiat o astfel de asigurare ( a se vedea alineatul (5) de la capitolul MODIFICĂRI, RETRAGERI, ANULĂRI).

c) Chiar de s-ar aprecia faptul că existenţa virusului/riscul de îmbolnăvire constituie o circumstanţă extraordinară şi inevitabilă, tot nu s-ar putea aprecia că împrejurarea este de natură a afecta executarea contractului ori transportul reclamantei la destinaţie, întrucât, aşa cum o eventuală închidere a punctelor de frontieră nu afectează şi nici nu poate afecta executarea unei obligaţii de plată, nici existenţa virusului/riscul de îmbolnăvire nu afectează şi nici nu poate afecta o eventuală obligaţie de cazare şi/sau de transport.

Cel mult se poate vorbi despre o situaţie injustă la adresa turistului, în sensul aprecierii ca fiind injust ca acesta să fie obligat să participe la excursie, situaţie care, cel puţin din punctul nostru de vedere, nu este de natură a oferi turistului posibilitatea de denunţare unilaterală a contractului, ci, cel mult, posibilitatea acestuia de a solicita instanţei, în temeiul impreviziunii, respectiv a art 1271 alin. (2), încetarea contractului, cu precizarea suplimentară că o atare cerere ar trebui respinsă, întrucât o soluţie justă şi echitabilă, având în vedere lipsa culpei oricărei părţi şi faptul că efectele generate de pandemie au fost, deopotrivă, dezastruoase atât pentru turist, cât şi pentru comerciant, nu poate fi decât aceea a adaptării contractului, în sensul reprogramării ori în sensul oferirii unui voucher, aceasta din urmă reprezentând, de altfel, şi o practică la nivel internaţional.

d) Cât priveşte restricţiile de circulaţie, precum suspendarea zborurilor, etc., apreciem că existenţa acestora ori, cel puţin, capacitatea acestora de a afecta semnificativ contractul sau transportul turistului la destinaţie, trebuie analizată nu doar în raport cu existenţa propriu-zisă, ci şi în raport cu întinderea acestora, fiind evident că împrejurările, precum cele reţinute de către prima instanţă, respectiv instituirea stării de urgenţă, suspendarea zborurilor, nu pot să acorde turistului posibilitatea de a denunţa unilateral contractul conform art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 2/2018 dacă la momentul denunţării împrejurările fie nu se prelungeau până în perioada sejurului, fiind temporare ( starea de urgenţă), fie nu existau deloc (suspendarea zborurilor).

Apreciază că toate aceste situaţii conflictuale generate de virusul SARS-CoV-2 în domeniul turismului s-au ivit urmare a faptului că majoritatea turiştilor au luat decizii subiective şi s-au grăbit atunci când au decis fie încetarea contractelor, fie neachitare sumelor de bani datorate, considerând, în mod eronat, că sunt îndreptăţiţi să procedeze astfel, doar pentru simplul fapt că este pandemie. De asemenea, toate aceste situaţii litigioase îşi puteau găsi rezolvarea D___ prin intermediul unei acţiuni injustiţie în temeiul impreviziunii, iar nu prin intermediul unei acţiuni în răspundere contractuală ori în constatarea ca fiind intervenită denunţarea unilaterală a contractului, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 2/2018.

Un alt aspect care mai poate fi analizat constă în aceea că dispoziţiile art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 2/2018 tiu reglementează un caz de forţă majoră ori fortuit, respectiv că aceste dispoziţii nu trebuie analizate prin prisma regulilor de la forţa majoră ori fortuită, prin prisma regulilor referitoare la condiţia suspensivă, ci prin prisma regulilor referitoare la riscul contractului.

Altfel spus, s-ar putea argumenta în sensul că dispoziţiile art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 2/2018 stabilesc, în sarcina agenţiei de turism, riscul încetării contractului, urmare a existenţei unor circumstanţe extraordinare şi inevitabile. însă, chiar şi într-o atare ipoteză, se impune a fi analizată afirmaţia, atât din perspectiva echităţii, cât şi din perspectiva posibilităţii legiuitorului de a anticipa şi, implicit, de a avea în vedere la edictarea normei riscul declarării unei pandemii la nivel global.

Apreciază că legiuitorul nu putea să prevadă la reglementarea art. 13 alin. (3) şi, implicit, să reglementeze un risc contractual, constând în încetarea contractului, urinare a unei pandemii la nivel global.

Totodată, stabilirea unui astfel de risc contractual, în eventualitatea în care ar exista, ar fi absolut injust, având în vedere amploarea unui eveniment de genul unei pandemii.

Admitem faptul că, legiuitorul poate a luat în considerare, la stabilirea unui eventual risc contractual, apariţia unui ţzunami, spre exemplu, Ia locul de destinaţie, ori a unui război, a unei greve, etc., evenimente care nu pot să apară în acelaşi timp şi cu privire la toate destinaţiile ce fac obiectul contractelor încheiate de o agenţie de turism, dar nu putem fi de acord cu faptul că legiuitorul a luat în considerare apariţia unei pandemii, care a afectat, în aceeaşi perioadă de timp, dacă nu toate, cel puţin majoritatea destinaţiilor turistice. A admite altfel, ar însemna să admitem că legiuitorul a luat în considerare apariţia unui ţzunami, a unui război, a unei greve, etc., în acelaşi timp şi cu privire la toate destinaţiile ce au făcut sau au avut legătură cu obiectul contractelor încheiate de agenţiile de turism.

Ori, a admite acest lucru, ar însemna să admitem că legiuitorul a dorit, a acceptat ca agenţiile de turism să ____________________ situaţia producerii riscului contractual, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, apreciază că denunţarea unilaterală a contractului de către reclamantă, raportat la situaţia de fapt din speţă, a intervenit în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2018, respectiv cu reţinerea de penalităţi, astfel că solicitarea de restituire a sumelor achitate nu poate fi admisă.

2. Denunţarea unilaterală a contractului de către apelanta-pârâtă pentru neplata preţului

Fără a mai ___________________ detalii, posibilitatea denunţării unilaterale a contractului este reglementată contractual, prin contractul dintre apelanta-pârâtă şi reclamantă, astfel că nu se poate pune problema inexistenţei dreptului, cu atât mai mult cu cât împrejurarea de fapt ( neplata preţului ) nu doar că rezultă din materialul probator administrat în cauză, dar este chiar recunoscută de către reclamantă.

De asemenea, pentru aceleaşi motive prezentate la punctul 1, nu se poate pune nici problema caracterului abuziv al denunţării, de vreme ce, la data scadentă a obligaţiei, nu existau împrejurări care să se întindă până în perioada sejurului achiziţionat de către reclamantă şi care, implicit, să afecteze executarea contractului şi nici posibilitatea apelantei-pârâte de a prevedea, de a anticipa ce urmează să se întâmple.

D___ pentru simplul fapt că ulterior scadenţei obligaţiei de plată a fost prelungită starea de urgenţă şi, totodată, au fost suspendate zborurile către Regatul Unit al Marii Britanii, aceasta nu înseamnă că societatea trebuia şi putea să anticipeze acest aspect ori că trebuia să îl prezume şi să decidă în consecinţă, cu atât mai mult cu cât reclamanta, la fel ca toţi ceilalţi clienţi, solicita restituirea sumelor, nefiind de acord cu nicio altă variantă propusă de agenţie.

Potrivit art. 15Cod Civil: „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe".

Faptul că societatea nu doar că a informat-o pe reclamantă cu privire la faptul că neachitarea preţului la scadenţă va atrage încetarea contractului cu reţinerea de penalităţi, dar i-a şi oferit 3 variante alternative în vederea soluţionării amiabile a diferendului, constituie împrejurări ce nu pot conduce Ia concluzia că încetarea contractului a fost făcută în mod abuziv.

S-ar fi putut aprecia că încetarea a fost făcută cu scopul de a o vătăma sau păgubi pe reclamantă ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, dacă societatea ar fi ştiut că urmează a fi în imposibilitate de executare şi ar fi aşteptat astfel, împlinirea termenului de scadenţă şi, fără o comunicare cu reclamanta, ar fi denunţat unilateral contractul.

Aceste aspecte însă nu corespund cu realitatea de fapt din speţă, nu sunt dovedite şi nu pot fi nici apreciate în baza unor prezumţii judiciare.

Potrivii art. 329Cod de Procedură Civilă; „în cazul prezumţiilor lăsate la luminile şi înţelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori".

Această condiţie are în vedere temeinicia raţionamentului logico-judiciar, care trebuie să aibă nişte limite fireşti, impunându-se în primul rând o responsabilizare a magistratului care nu poate ignora importanţa consecinţelor raţionamentului său, dar chiar şi faptul că, datorită modului său de formare, el este inaccesibil pentru părţi şi ar putea reprezenta o restricţionare severă a dreptului lor la apărare.

În plus, prezumţiile judecătoreşti sunt doar nişte raţionamente probabilistice, de aceea trebuie raportate la un anumit grad general de convingere, adică dacă acea concluzie raţională s-ar impune în principiu în mod statistic şi convingător. Cu alte cuvinte, este necesar ca judecătorul să estimeze, în raţionamentul pe care îl realizează, nu doar posibilitatea, ci şi probabilitatea faptului presupus prin raţionamentul său inductiv sau deductiv.

Prezumţia judiciară cu privire la caracterul abuziv al denunţării pentru neplată, denunţare care, oricum, trebuie analizată în subsidiar, respectiv doar dacă se apreciază că nu a intervenit în prealabil denunţarea unilaterală a reclamantei, nu are greutate, întrucât nu se poate aprecia într-un mod statistic şi convingător că apelanta-pârâtă putea să aprecieze asupra împrejurărilor viitoare din speţă, respectiv asupra prelungii stării de urgenţă şi asupra suspendării zborurilor către Regatul Unit al Marii Britanii.

Prin urmare, apreciem că denunţarea unilaterală de către apelanta-pârâtă pentru neplata preţului nu are şi nici nu poate fi apreciată ca având un caracter abuziv, decurgând din aceea că agenţia avea posibilitatea să anticipeze şi, implicit, să acţioneze abuziv, cu privire la prelungirea stării de urgenţă şi cu privire la suspendarea zborurilor.

Aşadar, pentru toate motivele prezentate, solicităm onoratei instanţe, ca prin hotărârea ce o va da, să dispună:

a) Admiterea apelului formulat,

b) Anularea în tot a hotărârii primei instanţe, şi

în rejudecare:

c) Respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

d) Obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate atât de judecata în primă instanţă, cât şi de judecata în apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile contractuale, art. 13 din O.G. nr. 2/2018, art. 15, 1399 - 1.410 Cod Civil, art. 329, 453, 466 şi următoarele Cod de Procedură Civilă, precum şi orice alte dispoziţii relevante pentru soluţionarea cauzei. în temeiul art. 223Cod de Procedură Civilă, solicităm şi judecarea în lipsă.

Probe: înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv cele încuviinţate şi administrate în faţa primei instanţe.

Intimata, B____ B________, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, pentru considerentele expuse în cuprinsul actului de procedură (fila 25).

Analizând sentinţa atacată, în limitele art. 479C.p.c., Tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea principală reclamanta a solicitat anularea facturii _________-MBA nr. 221 din 10.04.2020 şi restituirea avansului în valoare de 500 euro ca urmare a anulării circuitului din C____ din 1.03.2020 din cauza pandemiei de SARS-COV-2.

Aşadar, contrar susţinerilor apelantei, reclamanta nu a arătat în niciun moment că solicită restituirea avansului pe terenul repunerii în situaţia anterioară sau ca urmare a anulării facturii de avans. Dimpotrivă, ambele capete de cerere au fost motivate în aceeaşi manieră de către reclamantă şi s-au întemeiat pe aceleaşi motive de fapt şi de drept.

La primul termen de judecată, astfel cum rezultă din încheierea din 14.12.2020, la solicitarea instanţei, reclamanta a arătat că solicită anularea facturii şi restuituirea avansului ca urmare a imposibilităţii organizării sejurului de către pârâtă.

Întrucât nu s-au modificat pretenţiile formulate prin cererea principală, susţinerile reclamantei din prima şedinţă de judecată nu pot fi calificate ca reprezentând o cerere adiţională, iar în cauză nu sunt incidente prevederile art. 204 alin. 1 C.p.c.

În ceea ce priveşte modalitatea în care s-a desfăşurat şedinţa din 15.02.2021, se constată că, independent de observaţiile instanţei legate de calificarea cererii de chemare în judecată, pârâta a pus concluzii faţă de atragerea răspunderii sale pe teren contractual, iar întemeierea cererii principale pe dispoziţiile contractuale rezultă cu prisosinţă chiar din petitul acţiunii, astfel încât, nu se poate susţine că au fost afectate în vreun fel interesele legitime ale pârâtei.

După închiderea dezbaterilor nu i s-a acordat reclamantei posibilitatea să susţină temeincia cererii, în încheiere doar fiind consemnat faptul că s-a prezentat reclamanta şi menţionându-se susţinerile acesteia din şedinţă publică, în niciun moment nefiind indicată acordarea cuvântului pe fond de către instanţă după închiderea dezbaterilor, astfel precum se susţine prin cererea de apel.

Pe fondul cererii, potrivit art. 13 alin. 3 din OG nr. 2/2018, „Prin excepţie de la alin. (1), călătorul are dreptul să înceteze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără a plăti vreo penalitate de încetare în cazul unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare care se produc la locul de destinaţie sau în vecinătatea imediată a acestuia şi care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinaţie.”.

Or, declanşarea pandemiei reprezintă o circumstanţă extraordinară, având caracter excepţional, este inevitabilă pentru orice persoană şi afectează atât transportul, cât şi executarea pachetului, din cauza riscului de contactare a virusului.

Circumstanţele inevitabile şi extraordinare la care face trimitere acest articol sunt definite prin art. 3 pct. s din OG nr. 2/2018 ca fiind orice „ situaţie care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situaţie şi ale cărei consecinţe nu ar fi putut fi prevăzute şi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile”.

Aşadar, pandemia actuală este încadrează în cerinţele textului de lege şi putea fi invocată în acest context de către reclamantă.

Este adevărat că pârâta nu i-a comunicat niciodată reclamantei imposibilitatea de executare a circuitului din luna mai 2020, astfel cum rezultă din e-mail-urile acesteia din 23.03.2020 şi ca răspuns la solicitările reclamantei, oferindu-i-se reclamantei doar posibilitatea de a modifica datele călătoriei, dacă aceasta era opţiunea reclamantei, în caz contrar, urmând ca excursia să aibă loc potrivit celor convenite de părţi ( f.78, 79, 58 vol. I). Pentru aceste motive nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. VI par. 8 din contract. Cu toate acestea, declararea pandemiei în martie 2020 justifica retragerea clientului din contract.

Astfel, potrivit par. 31 din Directiva nr. 2302/2015, implementată prin OG nr. 2/2018, „De asemenea, călătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, în schimbul plăţii unui comision de reziliere adecvat şi justificabil, ţinând cont de economiile de costuri previzibile şi de venitul din desfăşurarea alternativă a serviciilor de călătorie. De asemenea, călătorii ar trebui să aibă dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision de reziliere, în cazul în care circumstanţe inevitabile şi extraordinare afectează în mod semnificativ executarea pachetului. Acestea pot include, de exemplu, războaie, alte probleme grave de securitate precum terorismul, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinaţie al călătoriei sau dezastre naturale precum inundaţiile, cutremurele sau condiţiile meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiţii de siguranţă către destinaţie, astfel cum s-a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie.”.

Întrucât în martie 2020 a fost declarată pandemia, în mod justificat reclamanta şi-a pus problema lipsei condiţiilor de siguranţă şi a riscului crescut de restricţionare inclusiv a călătoriei din mai 2020, efectele pandemiei devenind notorii la acel moment, precum se arată şi în hotărârea primei instanţe. Iar textul de lege din OG nr. 2/2018 în lumina precizărilor aduse prin Directiva nr. 2302/2015 justifică temeinicia cererii de chemare în judecată independent de celelalte considerente ale sentinţei atacate. Este adevărat că starea de urgenţă a fost instituită prin Decretul nr.195/2020 doar până la data de 16.04.2020, însă, este la fel de adevărat că prin acest act sunt recunoscute efectele pandemiei inclusiv pe teritoriul României, că declararea pandemiei a devenit o chestiune notorie, ca şi riscurile ridicate de aceasta. Existenţa stării de urgenţă vine doar ca o recunoaştere a gravităţii situaţiei, motiv pentru care , dincolo de perioada pentru care a fost declarată starea de urgenţă, este relevantă în speţă doar declararea pandemiei de către OMS şi faptul că în luna martie, în lipsa altor informaţii, s-a considerat în mod corect că aceasta urma să subziste şi în luna mai şi să afecteze şi circuitul contractat de către reclamantă. Chiar şi în contextul informaţiilor disponibile în martie 2020 era cert că pandemia va continua pentru o perioadă mai lungă de timp, iar evenimentul invocat de reclamantă în cererea de încetare a contractului nu era viitor şi nesigur de realizare, precum se arată în cererea de apel.

Precum nu se pot reţine susţinerile apelantei legate de lipsa oricărui risc în efectuarea unei astfel de deplasări dacă se respectă măsurile de siguranţă, întrucât, după cum se cunoaşte, nu există nicio modalitate de evitare a contactării virusului eficientă 100%. În plus, o astfel de afirmaţie nu poate fi valorificată decât în baza unor dovezi certe în acest sens.

SE invocă prevederile contractuale de la art. IX par.5, însă aceste dispoziţii au în vedere ipoteza îmbolnăvirii clientului înainte de efectuarea excursiei sau în cursul acesteia, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

În analiza incidenţei art. 13 din OG nr. 2/2018 apelanta se raportează exclusiv la posibilitatea de realizare a transportului sau de asigurare a cazării, însă, atât din OG nr. 2/2018, cât şi din Directiva nr. 2302/2015, rezultă că acest text de lege se aplică şi când excursia nu se poate realiza în condiţii de siguranţă pentru călător, iar nu numai când nu s-ar putea realiza deloc.

In contradicţie cu susţinerile apelantei legate de temeiul acţiunii, se constată că acţiunea în răspundere contractuală vizează neexecutarea obligaţiei de restituire a avansului, iar nu neexecutarea serviciilor turistice contractate, analiza modalităţii de încetare a contractului şi a derulării relaţiilor contractuale venind în sprijinul analizei temeiniciei cererii de restituire a avansului, iar nu a unei cereri de atragere a răspunderii pentru nerealizarea pachetului turistic. Pentru aceste motive argumentele prezentate în cererea de apel la punctul II.A.II nu contrazic în fapt cele reţinute prin hotărârea primei instanţe.

Faţă de acestea, cererea de apel va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge cererea de apel formulată de apelanta Karpaten Outgoing SRL (J___________, CUI RO27928404) cu sediul în Bucureşti, ____________________, sector 2 şi sediul ales la SCA D______ şi Asociaţii în Bucureşti, _______________________. 4, ______________ împotriva Încheierii de şedinţă din data de 15.02.2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. ______________ în contradictoriu cu intimata B____ B________ (CNP _____________) domiciliată în Bucureşti, ___________________. 6A, _______________, _______________ ca neintemeiata.

Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se va depune la Tribunalul Bucuresti.

Pronuntata azi, 21.10.2021.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER,

C______ M______ B__________ R_____ M___ M_______ D______

Red.jud. C.M.12.11.2021/Tehnored. C.M./E.A./4 ex./22.10.2021

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – dosar nr. ______________