Text integral

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ


Decizia nr. 4571/2005 Dosar nr. 1988/2005


Şedinţa publică de la 7 octombrie 2005


Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7687 din 7 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC B.G.R. SA Bucureşti în contradictor cu pârâtul R.G.; s-a dispus rezilierea contractului de livrare de G.P.L. şi a contractului de comodat încheiate între părţi la data de 7 octombrie 1997, s-a dispus restituirea recipientului de stocare G.P.L., capacitate totală de 3.000 litri prin permiterea a accesului şi ridicarea efectivă a acestuia de către reclamantă; pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 8.517.000 lei, reprezentând costul demontării şi transportului recipientului.
S-a respins cererea reclamantei privind plata penalităţilor în sumă de 81.600.000 lei, ca neîntemeiate.
S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârât având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de livrare şi s-a anulat ca netimbrat capătul de cerere din cererea reconvenţională privind restituirea sumei depuse drept cauţiune; pârâtul a fost obligat la 874.700 lei, cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 53 din 24 ianuarie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut în considerentele deciziei că ambele contracte poartă semnătura pârâtului, iar în ceea ce priveşte preţul în raport de durata contractului de 10 ani, era firesc să se prevadă o clauză de modificare a acestuia întrucât are un caracter determinabil în funcţie de anumiţi facturi obiectivi.
Referitor la suma de 250 dolari S.U.A. (8.517.000 lei) reprezentând costul demontării şi transportului s-a reţinut că aceasta este datorată de pârât conform art. 8 alin. (2) din contractul de comodat întrucât s-a dispus rezilierea contractelor din culpa pârâtului.
În ceea ce priveşte capătul 3 din cererea reconvenţională în mod corect instanţa de fond a dispus anularea ca netimbrat întrucât deşi i s-a pus în vedere pârâtului să îndeplinească această obligaţie legală, acesta nu s-a conformat.
Împotriva acestei decizii, pârâtul R.G. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A arătat recurentul că litigiul dedus judecăţii avea ca obiect pretenţii materiale cu o valoare sub 200.000.000 lei, aşa încât hotărârea instanţei de fond putea fi atacată numai cu recurs conform prevederilor art. 2821 C. proc. civ., aşa cum au fost modificate prin legea nr. 195/2004.
Astfel, instanţa trebuia să califice calea de atac a apelului drept recurs, iar completul de judecată să fie format din 3 judecători şi nu din 2 judecători aşa cum a fost constituită instanţa care a pronunţat decizia atacată.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., nu este întemeiat.
Reclamanta a solicitat prin acţiune rezilierea contractelor de livrare şi comodat din 7 octombrie 1997, încheiate cu pârâtul şi pe cale de consecinţă restituirea recipientului de stocare G.P.L., obligarea pârâtului la 8.517.000 lei reprezentând cheltuieli de demontare şi transport a utilajelor şi la 81.600.000 lei penalităţi calculate conform art. 8 din contractul de livrare.
În raport de obiectul litigiului şi având în vedere dispoziţiile art. 32 pct. 2 C. proc. civ., în mod corect calea de atac împotriva sentinţei tribunalului era apelul soluţionat de Curtea de Apel prin decizia atacată prin cererea de recurs.
A arătat recurentul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu a achitat taxa de timbru aşa cum s-a dispus de instanţa de fond, întrucât nu i s-a comunicat în şedinţă publică cuantumul taxei de timbru, că la termenul din 1 martie 2004 a fost bolnav şi a motivat lipsa sa cu certificatul medical depus la dosar, dar instanţa i-a anulat cererea fără să ţină cont de acest act.
Nici această critică nu este întemeiată.
La termenul din 25 ianuarie 2004, instanţa a pus în vedere pârâtului care a fost prezent să timbreze capătul 3 din cererea reconvenţională cu suma de 3.801.120 lei taxă judiciară de timbru şi 30.000 lei timbru judiciar şi a amânat cauza la 1 martie 2004.
La această dată pârâtul nu a fost prezent şi instanţa în mod corect a admis excepţia de netimbrare a capătului 3 de cerere al acţiunii reconvenţionale.
Cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate medicală de prezentare invocată de recurent a fost depusă la data de 2 martie 2004 deci, după ce instanţa s-a pronunţat asupra anulării cererii.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de apel în interpretarea contractelor încheiate între părţi, a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori conform căruia în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
S-a susţinut că instanţa a făcut abstracţie de această dispoziţie legală şi nu a avut în vedere că principiul de interpretare instituit de legea nr. 193/2000, este special faţă de modul de interpretare prevăzut de C. civ.
Critica nu poate fi examinată cât timp recurentul a invocat numai dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, fără însă să precizeze în ce anume a constat încălcarea acestor prevederi legale, raportat la contractul de livrare de G.P.L. şi contractul de comodat încheiate între părţi la 7 octombrie 1997.
Pentru toate aceste considerente urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârât.


PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E


Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul R.G., împotriva deciziei nr. 53 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2005.