Alegeți domeniul
Dreptul la nediscriminare
Se aplică în cazul în care sunteți tratați diferit pe motiv de sex, rasă sau origine etnică, vârstă, handicap, orientare sexuală (în cazul persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale, transsexuale sau intersexuale), religie și convingeri, sau din alte motive, în domenii cum ar fi educația, ocuparea forței de muncă, asigurările sociale, asistența medicală, accesul la bunuri și servicii sau la locuințe. Se aplică, de asemenea, în cazul în care sunteți victima unei infracțiuni motivate de ură - o infracțiune motivată de rasism, xenofobie, intoleranță religioasă sau de un handicap real sau perceput, orientare sexuală sau identitate de gen.
Drepturi referitoare la protecția vieții private și de familie
Se aplică în cazul în care viața dumneavoastră privată sau de familie este afectată. Aceasta include identitatea dumneavoastră personală (de exemplu, alegerea numelui, a codului vestimentar, a identității sexuale), tratamentul medical (cu neglijență sau fără consimțământ), urmărirea (inclusiv urmărirea cibernetică), perchezițiile corporale nejustificate sau prelevarea nejustificată de amprente digitale de către poliție, relațiile dintre părinți și copii, relația dintre dumneavoastră și partenerul dumneavoastră (inclusiv în cazul parteneriatelor între persoane de același sex), adopția etc. Se aplică, de asemenea, în situațiile în care sunteți concediat din motive legate de maternitate și de dreptul la concediu plătit de maternitate și parental.
Drepturi referitoare la protecția datelor cu caracter personal
Se aplică în cazul colectării, accesării și utilizării datelor dumneavoastră cu caracter personal (toate datele care vă identifică, cum ar fi numele, numerele de telefon, data nașterii sau fotografiile dumneavoastră) de către alte persoane (alte persoane fizice, întreprinderi, autorități publice, administrații publice, agenții sau orice alte organisme), inclusiv pe internet. Se aplică, de asemenea, în cazul apelurilor sau al mesajelor nedorite de marketing direct.
Drepturile lucrătorilor și drepturi referitoare la desfășurarea unei activități independente, precum și a unor activități comerciale
Se aplică în cazul în care sunteți împiedicat să alegeți în mod liber un loc de muncă, să lucrați sau să înființați o întreprindere și să desfășurați în mod liber o activitate comercială. Include, de asemenea, drepturile dumneavoastră, în calitate de lucrător, la informare și consultare la locul de muncă, dreptul de negociere și de acțiune colectivă, protecția împotriva concedierii nejustificate, precum și condiții de muncă echitabile și corecte. De asemenea, acoperă lipsa de protecție a tinerilor la locul de muncă și munca copiilor.
Drepturi în materie de securitate și asistență socială, educație, locuință și asistență medicală
Se aplică în cazul în care sunteți împiedicat să beneficiați de prestații de securitate socială și asistență socială, în special pe perioada concediului de maternitate, în caz de boală, accident, pierderea locului de muncă sau din motive legate de vârstă. Include drepturile dumneavoastră de acces la tratament și îngrijiri medicale de bază, precum și la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, inclusiv sprijin financiar. Se aplică, de asemenea, în cazul problemelor legate de accesul la învățământul obligatoriu, precum și la învățământul universitar și postuniversitar, inclusiv la formarea universitară și formarea profesională, precum și în cazul nerespectării de către unitățile educaționale a convingerilor religioase, filozofice și pedagogice ale părinților. Se aplică, de asemenea, problemelor în ceea ce privește accesul la serviciile generale precum serviciile poștale, telecomunicațiile sau transporturile.