Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Creanţe privind întreţinerea - Irlanda

CUPRINS

Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială

1 Ce înseamnă conceptele „întreținere” și „obligație de întreținere” în practică? Care sunt categoriile de persoane care trebuie să plătească indemnizație de întreținere unei alte persoane?

O hotărâre prin care se dispune plata unei pensii de întreținere între soți presupune ca unul dintre soții în cauză să efectueze, în beneficiul celuilalt soț, plăți periodice sau plăți ale unor sume forfetare pentru a-i furniza acestuia asistență financiară și, dacă este necesar, să efectueze, în beneficiul persoanei respective, astfel cum se specifică în hotărâre, plăți periodice în beneficiul eventualilor membri de familie aflați în întreținere.

O hotărâre prin care se dispune plata unei pensii de întreținere pentru un copil aflat în întreținere presupune ca unul dintre părinții în cauză să efectueze în favoarea celuilalt părinte sau a unei alte persoane în îngrijirea sau întreținerea căreia se află copilul, plăți periodice sau plăți ale unor sume forfetare, astfel cum se specifică în hotărâre, în scopul de a contribui la întreținerea copilului.

O obligație de întreținere este o cerință care vizează furnizarea de asistență financiară unei persoane și, în cazul în care această obligație este impusă de instanțele judecătorești, îndeplinirea obligațiilor stabilite prin oricare hotărâre judecătorească prin care se dispune plata unei pensii de întreținere.

Pensie de întreținere este datorată de următoarele categorii de persoane:

  • Părinți către copiii acestora? Da
  • Copii către părinții lor? În general, nu
  • Soțul divorțat către celălalt soț? Da

Altele:

  • Partenerii civili și concubinii în sensul Legii din 2010 privind parteneriatul civil și anumite drepturi și obligații ale concubinilor (Civil Partnership and Certain Rights and Obligations of Cohabitants Act 2010).
  • Un părinte singur către persoana în a cărei îngrijire se află copilul său.

2 Până la ce vârstă poate beneficia un copil de indemnizație de întreținere? Normele în materie de întreținere în cazul minorilor sunt diferite de cele aplicabile adulților?

Un copil aflat în întreținere cu vârsta mai mică de 18 ani, un copil aflat în întreținere cu vârsta mai mică de 23 de ani care urmează un program de studii la zi sau un copil de orice vârstă care se află în întreținere ca urmare a unui handicap.

Părinții sunt obligați să își susțină financiar copiii astfel încât să satisfacă nevoile financiare zilnice și ocazionale ale acestora.

În general, copiii pot fi obligați să plătească o pensie de întreținere părinților lor, cu excepția cazului rar și excepțional în care drepturile de proprietate deținute în fiducie sunt modificate și transferate în patrimoniul copiilor.

Soțul divorțat poate fi obligat să plătească o pensie de întreținere celuilalt soț, în cazul în care soțul solicitant a dovedit că nu era în măsură să își asigure existența având în vedere circumstanțele.

Un partener civil sau un concubin în sensul Legii din 2010 Legea privind parteneriatul civil și anumite drepturi și obligații ale concubinilor (Civil Partnership and Certain Rights and Obligations of Cohabitants Act 2010) poate fi obligat să plătească o pensie de întreținere celuilalt partener civil sau concubin solicitant în cazul în care partenerul civil sau concubinul a dovedit că nu era în măsură să își asigure existența având în vedere circumstanțele.

Un părinte, indiferent dacă este sau nu căsătorit, poate introduce o acțiune în justiție pentru a obține o pensie de întreținere de la celălalt părinte pentru a asigura nevoile copiilor lor. Același lucru este valabil pentru un tutore legal, un serviciu medical sau oricare altă persoană care deține un statut juridic cu privire la un copil aflat în întreținere.

3 Trebuie să mă adresez unei autorități sau unei instanțe pentru a obține indemnizația de întreținere? Care sunt principalele elemente ale procedurii?

Ca regulă generală, cererea de pensie de întreținere se depune la instanță de către persoana în întreținere, printr-o acțiune civilă îndreptată împotriva celeilalte părți. În ceea ce privește pensia de întreținere pentru un copil, cererea este prezentată, de regulă, de către părintele sau cealaltă persoană în a cărei îngrijire și întreținere se află copilul.

Informațiile referitoare la procedurile de solicitare a unei pensii de întreținere sunt disponibile, în general, în secțiunea dedicată dreptului familiei (Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.courts.ie) de pe site-ul web al Serviciului juridic (Courts Service).

4 Cererea poate fi depusă în numele unei rude (în caz afirmativ, până la ce grad) sau al unui copil?

De regulă, solicitantul într-o cauză referitoare la plata unei pensii de întreținere este părintele care îngrijește copilul sau copiii. Printre solicitanți se pot număra foștii soți, precum și copiii acestora, în nume propriu. Pentru a solicita plata unei pensii de întreținere, părțile trebuie să prezinte un interes suficient de a exercita acțiunea sau să aibă calitate procesuală activă. În cazul unei rude sau al unui prieten apropiat, este necesar ca solicitantul să aibă capacitatea legală de a gestiona patrimoniul rudei sau al prietenului apropiat, cum ar fi o împuternicire. Părinții sau tutorii legali pot solicita o pensie de întreținere în numele unui copil minor.

5 Dacă intenționez să inițiez o acțiune în justiție, cum pot afla care este instanța competentă?

Instanța districtuală (District Court) are competența de a pronunța o hotărâre prin care se dispune plata unei pensii de întreținere pentru un copil până la o sumă limitată la 150 EUR pe săptămână și per părinte și plata unei pensii de întreținere către un soț/partener civil până la o sumă limitată la 500 EUR pe săptămână. Cererile referitoare la sume mai mari sunt soluționate de instanța regională (Circuit Court) sau de către Înalta Curte (High Court). În cazul în care au fost deja inițiate proceduri matrimoniale în fața instanței districtuale sau a Înaltei Curți, este necesară introducerea cererilor la instanțele respective, indiferent de valoarea pensiei de întreținere solicitate.

6 Ca reclamant, trebuie să folosesc un intermediar pentru a iniția o acțiune în justiție (de exemplu, un avocat, o autoritate centrală sau locală etc.)? În caz negativ, ce procedură se aplică?

Nu, solicitantul poate să introducă cererea în persoană în cazul în care acesta optează să nu apeleze la un avocat (solicitor). Un serviciu de asistență judiciară (Civil Legal Aid Scheme) este disponibil pentru părțile la proceduri în materie de dreptul familiei care au nevoie de asistență, în funcție de resursele lor.

7 Trebuie să plătesc taxe judiciare pentru inițierea unei acțiuni în justiție? În caz afirmativ, care este nivelul acestor taxe? Dacă mijloacele mele financiare sunt insuficiente, pot beneficia de asistență juridică pentru a suporta cheltuielile de judecată?

În Irlanda, toate cauzele care țin de dreptul familiei sunt scutite de la plata taxelor judiciare. Costurile consilierii și reprezentării juridice variază; cu toate acestea, persoanele care au nevoie de asistență judiciară au la dispoziție o astfel de formă de asistență, în funcție de resursele lor.

8 Ce tip de indemnizație de întreținere îmi poate acorda instanța? Cum se calculează cuantumul indemnizației de întreținere? Se poate modifica hotărârea instanței în cazul în care intervin schimbări privind costurile legate de trai sau circumstanțele familiale? În caz afirmativ, în ce mod se poate modifica hotărârea instanței (de exemplu, există un sistem automat de indexare)?

Instanța districtuală (District Court) are competența de a pronunța o hotărâre prin care se dispune plata unei pensii de întreținere pentru un copil până la o sumă limitată la 150 EUR pe săptămână și per părinte și plata unei pensii de întreținere către un soț/partener civil până la o sumă limitată la 500 EUR pe săptămână. Cererile referitoare la sume mai mari sunt soluționate de instanța regională (Circuit Court) sau de către Înalta Curte (High Court).

Pentru a stabili cuantumul pensiei de întreținere, instanța va compara nevoile rezonabile ale creditorului obligației de întreținere (persoana care are dreptul la pensia de întreținere) și capacitatea de plată a debitorului obligației de întreținere (persoana care a fost obligată la plata pensiei de întreținere). Părțile pot solicita instanței să revizuiască cuantumul pensiei de întreținere ținând seama de eventualele modificări ale situației financiare a acestora.

O hotărâre prin care se dispune plata unei pensii de întreținere produce efecte de la data specificată în aceasta. Acesta poate fi o dată anterioară sau ulterioară datei la care a fost pronunțată hotărârea judecătorească, însă nu poate fi anterioară datei la care a fost depusă cererea de pensie de întreținere.

În cursul procedurilor de divorț și al acțiunilor în justiție în fața instanței regionale sau a Înaltei Curți, pensia de întreținere poate fi retroactivă numai până la data depunerii cererii, cel mai devreme.

9 În ce mod și cui se plătește indemnizația de întreținere?

De regulă, pensia de întreținere este plătită în mod direct creditorului obligației de întreținere. Cu toate acestea, acesta din urmă poate solicita plata pensiei de întreținere prin intermediul grefei instanței în cauză. În cazul în care consideră acest lucru oportun, instanța poate să dispună o poprire pe salariul debitorului obligației de întreținere și să ceară angajatorului său să deducă plățile astfel încât acestea să fie transferate creditorului obligației de întreținere.

Pensia de întreținere este plătită persoanei autorizate să o primească și persoanelor care administrează pensia de întreținere în numele persoanei respective, cum ar fi un părinte sau un tutore legal.

10 Dacă persoana vizată (debitorul) nu plătește de bună voie indemnizația de întreținere, ce măsuri pot fi luate pentru a-l determina să plătească?

În cazul în care debitorul obligației de întreținere nu plătește pensia de întreținere, creditorul obligației de întreținere poate iniția o acțiune în fața instanței judecătorești care a pronunțat hotărârea prin care se dispune plata pensiei de întreținere sau în fața instanței districtuale, în funcție de despăgubirile solicitate.

Instanța poate să dispună o poprire pe salariul debitorului obligației de întreținere, astfel cum se menționează la punctul 1 mai sus.

În cazul în care această măsură reparatorie nu are succes, instanța poate obliga debitorul obligației de întreținere să achite suma datorată creditorului obligației de întreținere. În cazul în care debitorul obligației de întreținere nu face acest lucru, instanța poate dispune ca sumele datorate de o altă persoană debitorului să fie plătite mai degrabă creditorului obligației de întreținere. De asemenea, aceasta poate să dispună vânzarea bunurilor aparținând debitorului în vederea recuperării sumelor datorate.

11 Vă rugăm să descrieți pe scurt eventualele limite ale procesului de executare, în special eventualele norme legate de protecția debitorilor și termenele de prescripție sau de decădere care se aplică în sistemul juridic din țara dumneavoastră

Instanța districtuală este instanța competentă să execute hotărârile judecătorești pronunțate în alte state membre. Aceasta este competentă în materie de ofense aduse instanței (articolele 9A și 9B din Legea din 1976), însă numai în ceea ce privește hotărârile pronunțate efectiv de instanța districtuală. Aceasta nu are competența să sancționeze o ofensă adusă instanței într-o hotărâre pronunțată în altă parte. Instanța districtuală se limitează efectiv la pronunțarea de ordonanțe de poprire pe salariu (dacă este cazul), ordonanțe de sechestru pentru executarea unei hotărâri judecătorești sau de poprire și transfer (rareori adecvate).

12 Există un organism sau o autoritate care mă poate sprijini în încercarea de a obține indemnizație de întreținere?

Creditorului obligației de întreținere îi revine sarcina de a depune, la instanța în cauză, o cerere de sprijin în vederea recuperării pensiei de întreținere. În cazul în care sunt posibile alte măsuri reparatorii, în special prin mediere, instanțele sunt abilitate să obțină despăgubiri pentru neplata pensiei de întreținere.

13 Este posibil ca anumite organizații (publice sau private) să facă plăți în parte sau în totalitate în locul debitorului obligației de întreținere?

Nu. Debitorul obligației de întreținere este singurul responsabil pentru plata pensiei de întreținere, pe care trebuie să o plătească direct sau care trebuie să fie dedusă din salariul său.

14 În cazul în care locuiesc în acest stat membru, iar debitorul își are reședința în altă țară:

14.1 Pot beneficia de asistența unei autorități sau a unei organizații private în acest stat membru?

Regulamentul (CE) nr. 4/2009, denumit în mod obișnuit „Regulamentul privind obligațiile de întreținere”, se referă la cererile transfrontaliere de pensie de întreținere prezentate de membrii de familie. Acesta stabilește norme comune pentru întreaga Uniune Europeană și urmărește să asigure recuperarea creanțelor de întreținere inclusiv atunci când debitorul sau creditorul obligației de întreținere se află în altă țară a Uniunii.

Convenția Națiunilor Unite privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate („Convenția de la New York”) a fost transpusă în Irlanda în noiembrie 1995 prin Legea din 1994 privind deciziile în materie de pensii de întreținere (Maintenance Act 1994). Această convenție are ca scop facilitarea recuperării creanțelor de întreținere în diferitele țări contractante de către o persoană care locuiește într-o jurisdicție împotriva unei persoane care locuiește într-o altă jurisdicție.

Cele două instrumente creează o rețea a autorităților centrale din fiecare țară contractantă, iar reclamanții/creditorii/solicitanții pot să transmită cererea lor unei autorități centrale care o va transfera către instanța competentă și care, în unele cazuri, va organiza asistența juridică. Datele de contact ale autorității centrale irlandeze pentru recuperarea creanțelor de întreținere din străinătate (Irish Central Authority for the Recovery of Maintenance from Abroad) sunt următoarele:

Department of Justice and Equality (Ministerul Justiției și Egalității)

Bishop’s Square,

Redmond’s Hill,

Dublin 2,

Ireland

Tel. +353 (0)1 479 0200

Număr local: 1890 555 509

Fax: + 353 (0)1 479 0201

E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouămainrecov_inbox@justice.ie

Un solicitant poate solicita asistență din partea grefierului instanței districtuale, competentă în ceea ce privește hotărârile pronunțate de instanța respectivă. De asemenea, solicitanții pot să solicite asistență din partea unui reprezentant legal. Aceștia pot să beneficieze de asistență juridică și trebuie să contacteze centrul lor juridic local în acest sens. În sfârșit, solicitantul poate solicita asistență din partea FLAC (Free Legal Advice Centre - Centrul pentru consiliere juridică gratuită), o organizație benevolă și independentă care gestionează o rețea de cabinete de consiliere juridică în întreaga țară. Cabinetele oferă consiliere gratuită și confidențială.

În cauzele transfrontaliere, atunci când debitorul obligației de întreținere locuiește într-o altă jurisdicție, solicitantul poate să depună o cerere prin intermediul Autorității centrale pentru recuperarea creanțelor de întreținere, (Central Authority for Maintenance Recovery) din cadrul Ministerului Justiției și Egalității (Department of Justice and Equality).

14.2 În caz afirmativ, ce autoritate sau ce organizație privată poate fi contactată?

Grefa instanței competente sau organizația competentă poate fi contactată prin telefon, prin poștă, prin e-mail sau prin efectuarea unei programări. Solicitanții sunt invitați să consulte site-ul web al fiecărei organizații pentru mai multe informații specifice.

Datele de contact ale grefelor instanțelor sunt disponibile pe site-ul web al Serviciului Juridic (Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.courts.ie).

A se vedea întrebarea 14.1 și site-ul web al Ministerului Justiției și Egalității (Department of Justice and Equality, Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.justice.ie) pentru datele de contact ale Autorității centrale irlandeze pentru recuperarea creanțelor de întreținere în străinătate.

15 În cazul în care locuiesc în altă țară, iar debitorul locuiește în acest stat membru:

15.1 Pot să adresez o cerere în mod direct unei astfel de autorități sau organizații private în acest stat membru?

A se vedea întrebarea 14.1 de mai sus.

15.2 În caz afirmativ, cum pot contacta această autoritate sau această organizație privată și ce tip de asistență îmi poate fi acordată?

A se vedea întrebarea 14.2 de mai sus.

16 Aplică acest stat membru Protocolul de la Haga din 2007?

Da

17 În caz negativ, care este legea aplicabilă obligațiilor de întreținere în temeiul normelor sale de drept internațional privat? Care sunt normele de drept internațional privat aplicabile?

Nu se aplică.

18 Care sunt normele în materie de acces la justiție în cazurile transfrontaliere în interiorul UE, având în vedere structura capitolului V din Regulamentul privind obligațiile de întreținere?

Reclamantul/solicitantul nu trebuie să plătească nimic pentru introducerea unei acțiuni în justiție. Reclamanții pot beneficia de asistență juridică gratuită în astfel de cazuri - de îndată ce cererea a fost primită de către Autoritatea centrală irlandeză, aceasta este transferată, dacă este cazul, către Comisia de asistență juridică (Legal Aid Board) pentru examinare.

19 Care sunt măsurile adoptate de acest stat membru pentru asigurarea funcționării activităților menționate la articolul 51 din Regulamentul privind obligațiile de întreținere?

Articolul 51 se referă la acțiunile întreprinse de autoritatea centrală în ceea ce privește cererile depuse în temeiul Regulamentului privind obligațiile de întreținere. În ceea ce privește hotărârile de încuviințare a executării, Autoritatea centrală irlandeză le solicită în prezent în cadrul Biroului consilierului principal al Înaltei Curți. Autoritatea centrală irlandeză transferă cererile de executare direct către instanțele districtuale. În ceea ce privește inițierea procedurilor, autoritatea centrală va găsi un reprezentant legal pentru reclamant prin intermediul Comisiei de asistență juridică.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 18/11/2019