Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Cereri cu valoare redusă - Polonia


GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

Polonia

Proceduri transfrontaliere europene - Cereri cu valoare redusă


Articolul 25 alineatul (1) litera (a) - instanțele competente

Articolul 25 alineatul (1) litera (b) - mijloacele de comunicare

Articolul 25 alineatul (1) litera (c) - autoritățile sau organizațiile competente pentru furnizarea de asistență practică

Articolul 25 alineatul (1) litera (d) - mijloacele de comunicare sau notificare pe cale electronică de exprimare a consimțământului

Articolul 25 alineatul (1) litera (e) - persoanele sau tipurile de profesii care au obligația legală de a accepta comunicarea sau notificarea sau alte forme de comunicare scrisă prin mijloace electronice

Articolul 25 alineatul (1) litera (f) - taxele judiciare și modalitățile de plată

Articolul 25 alineatul (1) litera (g) - posibilitatea exercitării unei căi de atac și instanța competentă

Articolul 25 alineatul (1) litera (h) - procedurile pentru solicitarea unei reexaminări și instanțele competente pentru o astfel de reexaminare

Articolul 25 alineatul (1) litera (i) - limbile acceptate

Articolul 25 alineatul (1) litera (j) - autoritățile competente în ceea ce privește executarea

Articolul 25 alineatul (1) litera (a) - instanțele competente

Instanțele districtuale (sądy rejonowe) sau instanțele regionale (sądy okręgowe).

[În principiu este competentă instanța districtuală (în primă instanță), însă instanța regională va fi competentă (în primă instanță) în cauzele care, ținând seama de caracteristicile lor, se încadrează în competența materială a instanțelor regionale, indiferent de valoarea litigiului. De exemplu, pretențiile de ordin patrimonial în materie de protecție a drepturilor de autor.]

Articolul 25 alineatul (1) litera (b) - mijloacele de comunicare

Comunicarea se face pe suport de hârtie.

Articolul 25 alineatul (1) litera (c) - autoritățile sau organizațiile competente pentru furnizarea de asistență practică

Serviciul de relații cu publicul (Biuro Obsługi Interesanta) din cadrul instanțelor districtuale și regionale.

Articolul 25 alineatul (1) litera (d) - mijloacele de comunicare sau notificare pe cale electronică de exprimare a consimțământului

Nu sunt permise mijloacele electronice de comunicare.

Articolul 25 alineatul (1) litera (e) - persoanele sau tipurile de profesii care au obligația legală de a accepta comunicarea sau notificarea sau alte forme de comunicare scrisă prin mijloace electronice

Nu există o astfel de obligație.

Articolul 25 alineatul (1) litera (f) - taxele judiciare și modalitățile de plată

- taxa judiciară (fixă) pentru introducerea unei acțiuni care va fi soluționată în cadrul procedurii europene referitoare la cererile cu valoare redusă este de 100 PLN. Aceeași sumă trebuie achitată în caz de apel;

- taxele judiciare aferente procedurilor în materie civilă se plătesc în contul curent al instanței competente (informațiile bancare necesare se pot obține direct de la acestea sau de pe site-urile web ale acestora sau, eventual, ale Ministerului justiției), direct de la casieria instanței sau se pot achita sub formă de timbre judiciare care se găsesc la casierie.

Articolul 25 alineatul (1) litera (g) - posibilitatea exercitării unei căi de atac și instanța competentă

Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din regulament, instanța competentă pronunță o hotărâre care poate fi atacată cu recurs la instanța superioară (instanța regională pentru hotărârile instanței districtuale și curtea de apel pentru hotărârile instanței regionale). Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă în termen de două săptămâni de la data la care hotărârea motivată i-a fost comunicată sau notificată părții în cauză. Dacă partea nu a introdus o cerere de notificare sau comunicare a dispozitivului hotărârii și a motivării acesteia în termen de o săptămână de la data publicării dispozitivului (în cazul în care hotărârea a fost pronunțată cu ușile închise, de la data primirii hotărârii), termenul pentru depunerea recursului începe să curgă de la data expirării termenului fixat pentru depunerea acestei cereri [articolul 316 alineatul (1), articolul 367 alineatele (1) și (2), articolul 369 și articolul 50526 din Codul de procedură civilă]. Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din regulament, instanța pronunță o hotărâre în lipsă. Pârâtul poate contesta hotărârea pronunțată în lipsă adresându-se instanței care a pronunțat-o. Reclamantul, în cazul în care hotărârea îi este defavorabilă, poate introduce o cale de atac folosind procedura ordinară [articolul 339 alineatul (1), articolul 342 și articolul 344 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

Articolul 25 alineatul (1) litera (h) - procedurile pentru solicitarea unei reexaminări și instanțele competente pentru o astfel de reexaminare

Acțiune în anularea unei hotărâri (articolul 50527a din Codul de procedură civilă). Instanța competentă pentru soluționarea unei astfel de acțiuni este cea care a pronunțat hotărârea.

Articolul 25 alineatul (1) litera (i) - limbile acceptate

Limba polonă.

Articolul 25 alineatul (1) litera (j) - autoritățile competente în ceea ce privește executarea

Autoritățile competente în ceea ce privește executarea unei hotărâri pronunțate în cadrul unei proceduri europene referitoare la cererile cu valoare redusă sunt executorii judecătorești. Actele acestora pot fi atacate la instanța districtuală competentă. Temei juridic: articolul 767 alineatul (1) din Codul de procedură civilă.

Autoritatea competentă să soluționeze o cerere privind refuzul executării este instanța regională în raza teritorială a căreia își are reședința sau sediul debitorul sau, în lipsă, instanța regională în raza teritorială a căreia a avut loc sau trebuie să aibă loc executarea.

Autoritatea competentă să ia măsurile prevăzute la articolul 23 din regulament este instanța districtuală. Temei juridic: articolul 115320 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură civilă (în cazul unei executări în Polonia pe baza unei hotărâri pronunțate în cadrul unei proceduri europene referitoare la cererile cu valoare redusă într-un alt stat membru al UE) sau articolul 8202 din Codul de procedură civilă (în cazul unei executări în Polonia pe baza unui titlu executoriu, adică o hotărâre pronunțată în cadrul unei proceduri europene referitoare la cererile cu valoare redusă într-un alt stat membru al UE și care a fost învestită cu formulă executorie).


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 04/04/2019